CANTONAMENT DE VARĂ LA JUPITER – 30 de ANI DE TRADIȚIE

De prea multă vreme, prea mulţi români au crezut că un concediu este o perioadă în care pleci de acasă – la munte, sau la mare, sau în străinătate – pentru a te instala într-un loc care-ţi place, a te odihni prin somn prelungit, a mânca mai mult şi mai gustos decât de obicei şi a te bucura de peisaje frumoase şi/sau spectacole la care altfel nu ai avea timp să te duci.

Un concept care se dovedeşte, în zilele noastre, total depăşit! Un om obosit, stresat de-a lungul multor zile de muncă – la patron, sau la propria afacere – nu-şi va găsi o recuperare veritabilă decât printr-un program inteligent şi dinamic de activităţi cu adevărat recreative, regeneratoare de potențial de muncă, dar şi instructive.
Poate că sună puţin a „limbaj de lemn” ceea ce am afirmat mai sus. Dar, este o realitate din ce în ce mai mult dovedită şi acceptată. Şcoala QITAKY®-QIGONG se numără printre pionierii „turismului de promovare a sănătăţii”, fiind adesea cu un pas înaintea directivelor şi iniţiativelor UE în acest domeniu. Noi am promovat încă din 1990 programul care a primit abia în 2012 numele de Anul European pentru Îmbătrânire Activă şi Solidaritate între Generaţii, fiind considerat a fi o inițiativă a Comisiei Europene. Am oferit atunci ocaziile unor minunate cantonamente la mare şi la munte cu seniorii, la preţuri pe măsura pensiilor din România şi fără a fi susţinuţi de fonduri europene!

Şi anul acesta, mânaţi de ideea îmbinării diverselor cunoştinţe din tradiţia culturală a Extremului Orient şi a Occidentului cu aceea a prelungirii vieţii către limita „nemuririi” (aşa cum este formulată în filosofia taoistă, nemurirea înseamnă atingerea vârstei limită de 220-240 de ani), continuăm  tradiţia de 29 de ani a şcolii noastre privind cantonamentele de vară, la malul mării. Stresul social şi economic, radiaţiile solare extrem de agresive, modificarea polarităţii magnetice a Pământului, mijloacele de autodiagnosticare ale medicinii tradiţionale chinezeşti,  dezvoltarea spirituală individuală şi colectivă, precum şi alte subiecte interesante, sunt abordate în maniera practică și științifică a şcolii QITAKY®-QIGONG. Reducerea stratului de ozon al atmosferei, încălzirea globală, intrarea sistemului nostru solar în centura fotonică a Căii Lactee, sursele de hrană modificată genetic au devenit tot atâtea motive de îngrijorare pentru vârstnici, tineri dar, mai ales, privitor la viitorul copiilor și nepoților noştri. Oare, nu ar fi mai important pentru oricine să înveţe ce să facă pentru a ieşi victorios din această mare provocare, decât să ne petrecem timpul liber doar cu grătare, mici şi bere, cocktailuri ameţitoare şi snobisme inutile?! Oare n-ar fi mai bine să vă alocaţi zile de concediu pentru a combina cu folos odihna şi relaxarea cu dobândirea înţelepciunii care vă aduce adevărata bucurie de a trăi?! Oare nu ar fi mai interesant să constataţi că puteţi, unindu-vă forţele cu ceilalţi practicanţi, să alungaţi (realmente!!!) norii care aduc ploaia și tunetele de pe plajă, pentru a vă face exerciţiile de sănătate în confort şi serenitate?

Să nu uităm că şcoala noastră a primit cele mai înalte aprecieri ale celor mai Mari Maeştri  din lume, un gir incontestabil pentru calitatea lucrurilor pe care le întreprindem aici. Dacă luăm în calcul doar diplomele acordate de Forumul Mondial de Qigong și Medicină Tradițională Chineză(Tokyo, Japonia) în anii 2010, 2013, 2016 ȘI 2019 am avea argumente suficiente pentru credibilitatea față de ceea ce facem. Înaltele aprecieri făcute la adresa Școlii QITAKY au culminat în 2016 prin acordarea titlului de director al Forumului mondial pe o perioadă de 3 ani liderului școlii noastre. Iar, în 2019, o nouă culme a fost atinsă prin acordarea către Maestrul Adrian Florea a Diplomei de Mare Maestru Internațional al Forumului, a Diplomei de Merit pentru Contribuția la Sănătatea Mondială, precum și a diplomelor de Doctor în Medicină Naturală și Doctor în Servicii Umanitare, acordate de World Organization for Natural Medicine(WONM).

Desigur, sunt multe lucruri pe care le mai puteţi învăţa despre tehnicile de Qigong de întreţinere şi recuperare a sănătăţii, despre sistemul milenar şi perfect conservat al nutriţiei chinezeşti, despre arta ambientării mediului - Feng Shui.  Ne vom petrece timpul în modul cel mai activ şi plăcut. În fiecare dimineaţă, vom culege energie de la Soare, asistând la răsărit pe malul mării, într-o atmosferă susţinută de o muzică adecvată, de neuitat. Apoi, vom continua cu diverse exerciţii de Qigong şi de mobilitate articulară, încheind fiecare sesiune cu învăţarea pas-cu-pas a celebrului Taijiquan - un încântător "dans cosmic" al reconectării cu Universul. Seara, de la orele 19.00, vom face alte exerciţii de Qigong – cu caracter general, dar şi cu scopuri ţintite – continuând să studiem Taijiquan. Din două în două zile, vom avea şi câte un seminar teoretic pe teme de interes pentru participanţi.

Am ales perioada 22 - 29 august , pentru a continua tradiția cantonamentelor noastre de vară. Programul nostru îl aflaţi chiar de aici.

DESPRE CAZARE și TAXE
Cazarea se poate face la oricare dintre hotelurile din stațiunile Jupiter şi Cap Aurora. Deoarece, anul trecut, Hotelul CAPITOL ne-a oferit servicii foarte bune, precum și pentru faptul că este amplasat cel mai aproape de locul în care vom face antrenamentele, am decis să aleg pentru mine și familia mea această locație. Dar, puteți alege oricare alt hotel din zonă, cât mai aproape de cel mai sus menționat. Antrenamentele se vor desfășura pe plaja din dreptul hotelului CAPITOL. Cei care doresc regim ”all inclusive”, pot alege și unul din hotelurile companiei COHOTELS, ca și alte hoteluri care oferă astfel de servicii. Aveți, de asemenea, posibilitatea de a vă alege cazarea în locația preferată și de a rezolva plata cazării în relația directă cu acești furnizori.

La sosirea în stațiune, pe 22 August, vom avea o întâlnire în holul hotelului CAPITOL, la ora 14.00, pentru a vă comunica datele privind organizarea cantonamentului.

Taxa de participare la programul de cantonament de 7 zile: 450 RON/pers.

Desigur, cei ce doresc să participe la cantonamentul nostru pot veni însoțiți de copii sau alte rude care să le faciliteze prezența la programul nostru, fără a fi obligate să plătească taxa de cantonament pentru aceste persoane.

Ultimul termen pentru înscrieri și plata taxei de cantonament : 31 Iulie, 2020.

Dar, vă recomand să vă faceți rezervările până la 1 Martie. Achitând plata integrală a cazării, puteți beneficia de reduceri de până la 450 RON. De altfel, acesta este și motivul pentru care vă invit atât de devreme să vă alăturați Școlii QITAKY în demersul organizării acestei noi ediții a cantonamentelor de vară.

Alte informaţii, puteţi afla sunând la: 0744985006(Dl.Adrian Florea), 0723651153(Dna Laura Florea), sau 0726107376 (Dna Gabriela Nucă).

Cu multă stimă şi urări de armonie şi sănătate,

Adrian Florea
Mare Maestru Internațional de Qigong,
Specialist în Medicină Tradiţională Chineză 

Doctor în Medicină Naturală(WONM)

Doctor în Servicii Umanitare(WONM)
Maestru Feng Shui

Specialist în metoda ”Matricea Ngui”- Managementul Durerii

No Comments Yet.

Leave a comment