Jurnal de congres. FAN-TAS-TIC!!!

Jocurile se făcuseră aşa cum - în adâncul secret al sufletului meu - îmi dorisem. De 13 ani, am venit la fiecare congres cerând să mi se acorde timpul pentru un workshop de o oră şi patruzecişicinci de minute, precum şi cel destinat expunerii de Maestru de o zi(care consta în 8 ore). Dacă în primii ani acest lucru mi-a folosit pentru a-mi face cunoscute aspectele ştiinţifice, teoretice şi practice ale stilului de Qigong pe care l-am creeat, experienţa m-a făcut să-mi doresc doar o singură apariţie. Dar, aceasta ar fi trebuit să fie în faţa tuturor participanţilor - atât expozanţi, cât şi public auditor. Motivul este acela că workshop-urile şi expunerile de o zi au loc simultan şi publicul trebuie să se dividă alegându-şi sala în care să audieze pe un maestru sau altul.

 

Ziua a doua, însă, este altfel. În acea seară, are loc - prin tradiţie - Gala. În ultimii ani, Gala Congresului a reunit Masa Marilor Maeştri cu un fel de petrecere, la care se servesc mâncăruri chinezeşti şi se desfăşoară un  show al abilităţilor şi performanţelor maeștrilor și Marilor Maeştri. Fiind vorba de un eveniment important al Congresului, este un adevărat asalt din partea tuturor pentru a prinde un loc la masă şi, mai ales, cât mai aproape de ringul pe care se fac demonstraţiile. Cam 250 de persoane au umplut marea sală Grand Ballroom. Nu toţi apucaseră bilete şi la masă. Aşa că, plătind o taxă de numai 25 dolari, orice solicitant putea sta în spate, la o masă la care nu se putea consuma decât...apă rece. Printre aceştia se numărau şi membrii echipei mele. A fost un mic sacrificiu, pe care l-am ales pentru a mă asigura că vom fi văzuţi de către absolut toţi participanţii la Congres. Înscrierea noastră foarte târzie - ca expozanţi - a făcut ca toate spaţiile de workshop să fie deja ocupate, iar organizatorii nu au mai putut să-mi acorde decât 15 minute în cadrul Galei. Adică, exact ceea ce mi-am dorit!!!

Fără să mă destăinui cuiva - nici măcar Laurei, soţia mea! - coborâsem pe pământul canadian cu teama că nu voi avea destui oameni cu care să pot alcătui o echipă suficient de mare, pentru a creea o imagine clară a unui grup care arată cum se practică Qigong în şcoala QITAKY®. Vlad nu primise viza. Livia şi Alexandru nu mai făcuseră nicicând vreun exerciţiu de Qigong. Soţii Comşa -  Mihaela şi Alexandru - nu mai avuseseră prilejul să practice în România astfel de exerciţii de vreo şapte ani, căci ei locuiesc în Toronto. Rămâneam, oare, doar eu, Laura şi Iulia?! NU!!! Am luat repede hotărârea să fac din toţi cei enumeraţi mai sus un team. Cu două zile în urmă, i-am îmbrăcat pe toţi cu tricourile special comandate pentru acest eveniment şi i-am dus într-un parc din apropierea locuinţei noastre din Wellesley Avenue. Am exersat cu ei vreo 40 minute. Mai mult nu am putut, căci o  ploaie cu stropi mari şi grei ne-a alungat din parc. Cel puţin, apucasem să parcurgem tot setul de bază şi să stabilesc poziţia fiecăruia pe suprafaţa pe care urma să evoluăm. În afară de Iulia, ceilalţi erau foarte speriaţi că nu se vor descurca în faţa publicului de la Congres. Le-am explicat, însă strategia mea întru câştigarea încrederii spectatorilor. Un novice, văzând demonstraţia noastră efectuată de nişte super-profesionişti, perfect sincronizaţi, fără nici cea mai mică greşală ar putea să-şi spună: "E foarte frumos ce arată românaşii ăştia, dar, eu nu cred că aş putea să fac la fel ca ei.". Pe când, atunci când grupul se dovedeşte neomogen, când unul greşeşte o manevră, altul uită vreo mişcare, altul nu menţine poziţia corectă, etc., privitorul se va simţi mult mai uşurat, spunându-şi: "Păi, asta pot să fac şi eu!"

Cu astfel de gânduri şi premize, mi-am luat echipa din Cabbage Town şi ne-am îndreptat spre hotelul Hyatt Regency - gazda Congresului - pentru a ne întâlni cu Alex şi Mihaela şi a porni cu toţii spre Marea Înfruntare. Ne-am dus pe la orele 14.00, în a doua  perioadă de workshop-uri ale zilei, pentru că doream să asistăm la expunerea lui Stanley Ngui: "Masajul revitalizant prin acupresură". Sala ce îi fusese rezervată avea o capacitate de aproximativ 60 de persoane. Era plină. Noi ne-am aşezat în spate, în picioare. Erau lucruri interesante, pe care eu le ştiam, dar nu le ştiau şi cei din auditoriu. Nu ne-a fost dat să asistăm la toată prelegerea, pentru că unul dintre băieţii din staff-ul de organizare, recunoscându-mă, mi-a spus: "Maestre, ştiţi că sunteţi aşteptat la masa rotundă din sala King I, acum, la ora 15.00? Mărturisesc că uitasem că făceam parte dintre cei şapte vice-preşedinţi ai Congresului Mondial şi, ca atare, eram în grupul de discuţii pe tema "Cum depăşeşti provocările în medicina naturistă, ca afacere?". Aveam să răspund la întrebări formulate de Sandra Rose Michael - moderator - şi alte persoane din public, alături de Lama Tantrapa(un ucrainean care a urmat o şcoală de sorginte tibetană) şi un medic chinez Ming Kit Kwan. Nu pot să spun că s-au discutat lucruri foarte interesante, dar  ne-am împărtăşit experienţele, mai ales în ce priveşte confruntările noastre cu aspectele legale ale practicilor medicale complementare medicinii alopate. Oricum, nu s-a ajuns la vreo concluzie istorică. Adică, toată lumea a adoptat binecunoscuta poziţie românească: "Asta e!". Dar, cel puțin, s-a spus lucrurilor pe nume. Altfel spus, ne-am mai răcorit și noi puțin...

Mai rămăseseră doar vreo două ore pâna la momentul Galei, așaîncât am profitat de răgaz și ne-am dus cu toții la expunerea Maestrului Qin Xiping. A fos o mare plăcere, atât pentru noi, cât și pentru Maestru și asistenta sa Maho Saito, văzându-ne printre cei din auditoriu. Am hotărât să-i ofer în dar - semn al prețuirii mele pentru acest veritabil Mare Maestru - un DVD cu exercițiile de bază ale școlii QITAKY®. I l-am înmânat la sfârșitul expunerii sale. A fost profund impresionat și bucuros. M-a îmbrățișat cu putere, ca să-mi întărească această convingere. După ce am ieșit din sdală, n-am îndreptat spre expoziția cu vânzare din holul etajului. Aici, am avut surpriza că Maho Saito se ocupa și de standul școlii lui Qin Xiping, unde vindeau - printre altele - costume pentru practicarea Qigong-ului. Dar, marea surpriză, pentru mine, a fost micul complot rapid al grupului meu: după ce am probat un splendid costum, am aflat că acesta devenise pe loc cadoul oferit mie cu prilejul aniversării zilei mele de naștere. Am rămas mut de emoție. Chiar nu mă așteptam la o asemenea surpriză!

Pregatirile pentru Gală, ca și înghesuiala din ultima clipă la biletele de acces au făcut să se întârzie puțin intrarea în marea sală. În acest răstimp, am petrecut o lugă și foarte plăcută discuție cu doctorul Alex Feng(despre care aminteam în jurnalul primei zile de congres). Ne-am descoperit o veche și  frumoasă pasiune comună: judo. Eu mi-am început perioada de practicant al acestui sport prin 1967 și l-am practicat cu perseverență timp de 9 ani. Nici acum - după 45 ani!!! - nu am renunțat la această elegantă formă de autoapărare. Discipolii mei care frecventează și antrenamentele de karate nu sunt scutiți de elementele de bază din judo, mai ales "școala căderii"(Ukemi). Alex Feng are cam aceeași vechime în pasiunea sa pentru această disciplină. Era foarte încântat să vorbim despre judo și istoricul său. Și, uite așa, a devenit mai apropiat de grupul meu - admirând design-ul tricourilor noastre - și a dorit să facem poze împreună. Noi doi, dar și cu tot grupul meu și cu soția sa.

A venit și momentul în care - înaintea marii mase de spectatori plătitori pentru Gală - să fim invitați (tot grupul ded români) în sală. Eu și soția mea Laura am fost conduși la o masă situată chiar lângă ring și pe centru. Un semn clar că Stanley, cu discreția caracteristică, aranjase totul pentru a ne plasa în locurile cele mai bune. Alături de noi s-a așezat - cu același aer modest, discret - soția lui Stanley. Care nu întârziat să-mi spună cât de mult mă prețuiește Stanley, dar și ea însăși. Era, totodată, mândră că fiul lor reușise să coordoneze atât de bine echipa de organizare a congresului. La masa de alături, printre alții, au apărut și Qin Xiping împreună cu Maho Saito. Aveau și ei de făcut niște demonstrații, așaîncât Maho era foarte ocupată cu instalarea camerei video și a aparatului de fotografiat. Am făcut repede o mică înțelegere: să ne filmăm și fotografiem reciproc. Între timp, ceilalți cinci membri ai echipei românești se instalaseră undeva în spatele sălii, fiind serviți cu apă cu gheață. Și eu și Laura ne simțeam extrem de jenați. Pentru că noi eram serviți cu delicatese chinezești și vinuri fine, în timp ce oamenii mei "savurau"...apă chioară. Acesta era prețul pe care trebuia să-l plătim pentru a apărea în plenul adunării congresului.

După câteva demonstrații interesante, precum și o expunere teoretică a binecunoscutului Maestru Mantak Chia, ne-a venit și nouă rândul. Am dus repede laptopul meu la pupitrul tehnic, pentru a ne asigura suportul audio adecvat exercițiilor noastre. Apoi, am preluat microfonul pentru a explica, foarte pe scurt, publicului că vom prezenta setul de bază al școlii QITAKY®-QIGONG; că acest set acoperă toate cerințele de întreținere și recuperare a sănătății, putând fi abordat de către orice persoană, indiferent de vârstă, sex sau de nivelul de cunoaștere în domeniul Qigong. Știam că explicațiile mele nu aveau să impresioneze pe nimeni, înainte de a vedea demonstrația noastră. Dar, era totuși nevoie de mici lămuriri. Apoi, micul nostru grup și-a ocupat locul în ring. Erau toți foarte emoționați! Iulia privea în jur, ca hipnotizată, și comenta cu glas tare: "Nu-mi vine să cred! EU, aici, între toți acești Mari Maeștri?! Oare este adevărat, sau doar visez?!!..." Ceilalți aveau respirația dereglată, ca și ritmul inimilor.

Și, totuși, am început demonstrația. Încet, încet, se făcea tot mai multă liniște în imensa sală. Tot mai mulți meseni lăsau jos furculițele sau bețișoarele și priveau vrăjiți la exercițiile noastre. Unii chiar încercau să ne imite. Eu - așezat în frunte - conduceam grupul, concentrându-mă să le diminuez frica și, în același timp, să simt pulsul mulțimii care ne privea. Eram din ce în ce mai mulțumit.

În final, după ce toți membrii echipei am salutat auditoriul, s-a lăsat o liniște de câteva secunde interminabile. După care, o explozie de aplauze s-a revărsat peste noi. Erau aplauze sincere - nu de complezență! - pe care le simțeam revărsându-se natural dinspre toți cei din sală. Qin Xiping și asistenta sa era singurii care mai văzuseră această demonstrație. S-a întâmplat în septembrie, 2010, la Forumul Mondial de Qigong de la Tokyo. Atunci, Maestrul - care fusese și organizatorul principal al evenimentului - a venit imediat în culisele scenei de pe care tocmai ieșeam cu grupul meu și mi-a strâns mâna cu putere și m-a îmbrățișat spunând-mi: "Formidabil! Am simțit o energie extraordinar de mare! Felicitări!".  De fapt, acesta a fost momentul în care am devenit prieteni buni.

În drumul înapoi, spre masa lor, cei cinci români din echipa mea erau opriți de diverse persoane din sală și felicitați cu sinceritate. Au fost asaltați și la masă. Li s-au cerut cărți de vizită, adresa de website a școlii noastre. Maeștri precum Stanley Ngui, Qi Fei Long, Qin Xiping, precum și multe alte persoane - multe dintre acestea nu-mi erau cunoscute - s-au perindat la masa la care mă aflam pentru a-mi adresa felicitări. Puțin mai târziu, s-a desfășurat o festivitate de premiere (prevăzută în programul congresului), la care unele personalități dintre membrii Federației Mondiale de Qigong au fost răsplătite pentru meritele în promovarea acestei discipline. Alți membri importanți au fost desemnați să comenteze și să ofere direct trofeele pregătite. Eu am fost desemnat să-i înmânez trofeul - ce potrivire!!! - tocmai  Maestrului Qin Xiping. Urcându-mă pe podiumul de pe care urma să-l omagiez pe prietenul meu, m-am intersectat cu Dr. Alex Feng (avea și el o sarcină similară). A venit drept la mine, mi-a strâns puternic mâna și, privindu-mă drept în ochi, mi-a spus: "FAN-TAS-TIC!!! Ai fost absolut fantastic! Și, să știi că mi se întâmplă foarte rar să spun așa ceva! Eu când spun că-mi place ceva, înseamnă că într-adevăr îmi place. Te felicit din toată inima, fără nici cea mai mică rezervă.". Da, știam că Alex Feng, bățos și pretențios cum îl cunoscusem eu în 13 ani, nu ar face asemenea aprecieri doar din politețe. Tocmai de aceea am primit felicitările sale ca pe un dar extrem de prețios.

Asta este tot ce mi-am mai amintit despre seara zilei de 26 Mai, 2012. Restul a fost beția succesului, acasă în Cabbage Town. O beție cu multe sucuri și o masă de seară în care nimeni nu-și mai amintește ce am mâncat. Ne amintim doar că, la acea cină, AM SAVURAT MARELE SUCCES.

 

Adrian Florea  -  Mare Maestru Internațional de Qigong

 

P.S. În curând veți vedea toată reprezentația noastră filmată.

No Comments Yet.

Leave a comment