Suntem înconjurați de adevărate de minuni. Dar, ne-am obișnuit atât de mult cu ele, încât adesea uităm să le prețuim și să le acordăm tot respectul cuvenit.
Planeta noastră este acoperită în proporție de aproximativ 70% cu apă. Atât de banala apă, pe care mulți dintre cei care beneficiază permanent de ea o consideră un lucru firesc, intrat în cotidian, este totuși prezentă în viața noastră în mod indispensabil. Nu ne dăm seama de asta decât atunci când setea se instalează nemiloasă și nu dispunem de apă, sau atunci când am dori să ne îmbăiem ori să ne spălăm rufele. De multe ori, chiar și locuitorii regiunilor secetoase privesc apa ca pe ceva foarte prețios, dar numai pentru a le satisface nevoia de hidratare și atât.
Și, totuși, primele versete ale Genezei din Vechiul Testament, ne spun că, în actul Marii sale Creații, Dumnezeu ar fi “despărțit apele de ape” pentru a interpune uscatul. Așadar, Pământul ar fi fost acoperit în totalitate cu apă.
Pe de altă parte, savanții care caută cu obstinație alte planete pe care să existe forme de viață au drept reper fundamental prezența apei, ca principal și esențial susținător al vieții.
Punând cap la cap toate aceste observații, este ușor de înțeles că
APA ESTE UNA DINTRE CELE MAI IMPORTANTE SUBSTANŢE ÎN EXISTENŢA OMULUI…
și a tuturor celorlalte vietăți, ca și a regnului vegetal.
De la începuturile existenței sale, Homo Sapiens și-a căutat locuri de poposit sau de așezare definitivă în preajma unei surse sigure și abundente de apă. Mai știm și că Omul a surprins repede proprietățile unice ale apei, folosind, de pildă, penele din lemn îmbibate cu apă pentru a crăpa stâncile și a obține bucăți mai mici pentru construirea locuințelor. Poate că primele conflicte belicoase între comunitățile umane care-și căutau adăpost temporar sau pe termen lung au avut drept motivație locațiile bogate în surse de apă. Asediile unor cetăți puteau avea succes garantat dacă putea fi înlăturată sursa de alimentare cu apă a apărătorilor.
CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE ÎNCĂ DIN PREISTORIA OMULUI
Observațiile făcute cu meticulozitate de vechii șamani, cu zeci de mii de ani în urmă, au fost atât de exacte și de complexe, încât apa a devenit substanța venerată în ritualurile lor și ale membrilor triburilor din care făceau parte. Preparate secrete, fierturi miraculoase se dovedeau eficiente în tratarea celor bolnavi, ca și în creșterea capacității de luptă și/sau autoapărare a războinicilor care luptau pentru promovarea şi perpetuarea triburilor lor.
Regăsim în multe religii din lume, consacrate, corelarea rugăciunilor înălțate către Divinitate cu folosirea apei în varii modalități pentru asigurarea sau recuperarea sănătății, pentru sporirea înțelepciunii liderilor, sau protecția împotriva atacurilor subtile ale adversarilor – blesteme, magie etc.
CE SPUN CĂRŢILE SFINTE
În vremea contemporană lui Iisus, existau lăcașuri de credință în care oamenii suferinzi își căutau alinarea scăldându-se în apele ce izvorau din când în când, sau care “se tulburau” vremelnic oferind soluția vindecării multor boli. Ne amintim de celebra “scăldătoare din Vitezda(actualmente, numită Bethesda)”, menționată în Evanghelii drept “scăldătoarea oilor” - locul unde se făcea ritualul religios al hahamului(abatorul din Templul iudaic) din “casa facerii de bine”(traducerea cuvântului Vitezda).
În credința evreilor, carnea de oaie nu se putea consuma decât dacă sacrificarea se făcea sub efectul ritualului religios. Scopul era evitarea declanșării vreunei epidemii în rândul populației din cauza infectării unuia din animalele consumate. Apa, supusă efectului de “impregnare” prin slujbele susținute de rabini, căpăta calitatea/informaţia de dezinfectare și/sau protector - similar cu vaccinurile - al oamenilor care se hrăneau cu oile spălate astfel după sacrificare.
SCURT SALT ÎN PREZENT
Să remarcăm o ciudățenie a Mileniului Trei: soldații americani trimiși în Afganistan și Irak sunt vaccinați cu mici cantități de...apă; ea conține, însă, informații induse de specialiști privind protecția contra tuturor virușilor și microbilor din regiune și față de care locuitorii Americii nu sunt, în mod normal, imunizați.
DAR, SĂ NE ÎNTOARCEM ÎN ANTICHITATE
Revenind la minunea vindecărilor din scăldătoarea Vitezdei, Evanghelia spune că din când în când – nu se știa exact momentul! – un Înger al Domnului se pogora și tulbura apa din scăldătoare. Atunci, primul dintre bolnavii care așteptau acolo și care se scufunda în apă se vindeca pe loc. Desigur, dacă vom face o paralelă cu anumite slujbe creștin-ortodoxe, în care preoții transformă apa obișnuită în agheasmă(în limba turcă: fântâna vieții ; după alte surse, termenul provine din slavicul iazmă = arătare urâtă, nălucă, vedenie, la care s-a adăugat prefixul “a” care să sugereze anihilarea răului prin ritual)), astfel am putea înțelege că, atunci când rabinii Templului din Vitezda își dădeau foarte tare silința de a realiza purificarea cărnii din haham, energia mare indusă în apa spălării îi conferea și puterea vindecătoare. Mântuitorul vine aici pentru a demonstra forța informației create prin credință profundă (și, nu doar formală, simulată!) în obținerea efectului vindecător, salvându-l pe cel ce zăcea paralizat de 38 de ani lângă scăldătoare, fără a avea șansa de a fi vreodată primul care să sară în apă la momentul imprevizibil al “tulburării”acesteia.
AVEM ŞI NOI, ROMÂNII, VITEZDA NOASTRĂ!
Cel mai vechi lăcaş de cult ortodox din judeţul Bihor, Mănăstirea Izbuc, este de notorietate europeană prin unicitatea sa.
Aici, ţâşneşte din când în când, dintre stâncile de la poalele munţilor Codru Moma, o apă cu proprietăţi miraculoase. Legenda spune că un copil orb, plimbându-se prin apropierea locului şi auzind susurul apei, s-a oprit să se spele pe faţă. După ce şi-a atins şi ochii cu apa izbucului, copilul şi-a căpătat vederea. Apa acestui misterios izvor se revarsă în momente neştiute de nimeni; dar, s-a observat că, în timpul unor slujbe religioase foarte puternice, ca şi la apropierea de izbuc a unor persoane foarte credincioase, apa ţâşneşte aproape întotdeauna timp de circa 2 minute. Multe vindecări miraculoase s-au petrecut la această mănăstire – construită între anii 1928 – 1930, dar sălăşluită de călugări isihaşti încă din secolul XI – remarcându-se mai ales învingerea infertilităţii: multe familii care nu puteau procrea, şi-au găsit bucuria de a avea copii, graţie apei izbucului şi icoanei Maicii Domnului(copie după aceea de la Muntele Athos). Călugării povestesc că într-o noapte vijelioasă, un copac foarte mare a fost smuls din rădăcini şi a căzut peste icoana, a cărei ramă încadra şi traseul apei din izbuc. Icoana nu a avut nici cea mai mică urmă de vătămare - semn al protecţiei speciale conferite de încărcătura spirituală a locului.
DESPRE IZVORUL TĂMĂDUIRII - CEL BIBLIC
Mai târziu, pe la mijlocul secolului al V-lea e.n., legendele ortodoxiei vorbesc despre Leon cel Mare, care înainte de a deveni împărat al Bizanțului(457 – 474), trăiește – grație spirtului său milos – experiența unei comunicări cu Fecioara Maria, primind chiar prin glasul Ei vestea existenței unui izvor de apă cu puteri tămăduitoare. Folosind acea apă pentru vindecarea unui biet orb, Leon cel Mare – după învestirea la tronul Imperiului – hotărăște să numească izvorul din pădurea vecină cu Constantinopolul drept Izvorul Tămăduirii.
Cum, Constantinopolul a reprezentat locul în care s-a consfințit legalizarea și propăvăduirea religiei creștine, decizia Împăratului a devenit obiectul sărbătorii ce poartă numele acelei miraculoase ape vindecătoare.
Trebuie să remarcăm că această sărbătoare se petrece în fiecare an în prima vineri după duminica Paștelui și preoții săvârșesc o slujbă prin care apele din diverse surse (izvoare naturale, pârâuri, râuri etc) sunt adunate în butoaie și supuse sfințirii, devenind agheasmă.
PERSPECTIVA ŞTIINŢIFICĂ A BOTEZULUI
Putem ușor înțelege că apa este în sine un miracol; dacă ne gândim că este unica substanță de pe Terra care se comportă invers decât celelalte la congelare. Spre deosebire de toate celelalte substanțe – care se contractă prin înghețare – apa își mărește volumul. Nimeni nu a găsit încă o explicație științifică bine fundamentată acestui fenomen.
Dar, toți oamenii de știință au căzut de acord că apa este capabilă să preia niște informații și să le aplice practic atunci când are posibilitatea.
Așa se face că a putut fi înțeles actul botezului creștin. Cel ce avea să devină Sfântul Ioan Botezătorul alege apa Iordanului drept mijloc de a-i ajuta pe cei ce doreau să se alinieze noului concept ce se contura prin predicile și minunile săvârșite de Iisus. Mesia Însuși este botezat în această apă, a cărei încărcătură de informație este chiar din învățăturile Sale. Astfel, Fiul lui Dumnezeu – de fapt, întruchiparea Sa umană – transmite omenirii mesajul marii taine a APEI, a forței magice a APEI.
Un ingenios cercetător ştiinţific japonez, Masaru Emoto, a conceput un experiment care să pună în evidenţă calitatea apei de a reţine informaţii şi a le transmite mai departe. Recoltând apă din acelaşi izvor, el a turnat-o în mai multe pahare şi s-a adresat verbal fiecărui recipient cu câte o informaţie – pozitivă sau negativă(de pildă: te iubesc, te respect, te ignor, te urăsc; sau chiar compoziţii muzicale de facturi diferite: muzică simfonică de autori clasici, muzică modernă etc). Congelând câte o picătură din fiecare pahar şi studiind la microscop cristalele de gheaţă, Emoto a constatat cu uimire că, acolo unde existau informaţii pozitive, cristalele erau frumoase, perfect simetrice, cu o arhitectură armonioasă; în vreme ce cristalele de gheaţă din paharele cu informaţii negative arătau respingător, contorsionate, asimetrice.
O demonstraţie practică, ştiinţifică, mai mult decât convingătoare!
PUTERILE APEI DIN PERSPECTIVA ALTOR RELIGII
Dar, cu mult înainte de episodul învățăturilor lui Iisus, găsim în religia buddhistă, ca și în cea hinduistă a indienilor credința că apele fluviului Gange au puteri purificatoare și vindecătoare. Astăzi, privim cu înfiorare cum, în apele tulburi ale fluviului în care sunt aruncate cadavre se scaldă sute de mii de credincioși; ba, chiar beau din acea apă – considerată de epidemiologi drept o sursă de boli grave infecțioase – cu scopul de a-și vindeca spiritul și trupul. 
Un lucru este cert: efectele benefice ale apelor Gangelui se exercită exclusiv asupra celor foarte credincioși. Informația incorporată în apă trebuie să fie în deplină rezonanță cu gândurile și convingerile celor ce o folosesc.
Același lucru trebuie să se întâmple și cu agheasma – apa curentă restructurată cu ajutorul formulei rugăciunilor rostite de preoți. De aceea trebuie să o privim, să o păstrăm și să o consumăm cu pioșenie. Altfel, informația se pierde sau este înlocuită cu altele introduse involuntar chiar de către cei care o au în casă. Uneori, bătălia dată fără nici o milă față de ceilalți – îmbrânceli, țipete, insulte - pentru a pune mâna pe cât mai multă apă sfințită duce la o încărcătură de informație, mai degrabă, diabolică. Și, atunci, cum ne mai putem aștepta la vindecări și împliniri ale dorințelor noastre?!...
Vechii șamani, aceia care și-au descoperit capacități superioare în manipularea energiei și a informației pe care aceasta o transportă, au înțeles în timp că dezvoltarea unor performanțe înalte a acestor capacități ar putea deveni periculoase în absența unei educații severe în respectarea cu strictețe a normelor de etică și umanism. Astfel, maeștrii care au cultivat tehnicile de lucru cu energia vitală în strânsă sinergie cu cele spirituale, au dat naștere unuor școli secrete, cu un regim de viață de tip monahal. Accesul în aceste societăți închise era permis doar tinerilor cu vârste fragede sau tinerilor care erau supuși unor teste foarte aspre și lipsite de toleranță față de cea mai mică greșeală sau abatere de la regulile școlii.
QIGONG ŞI APA TĂMĂDUITOARE
Vorbind despre China, putem spune că așa s-a născut și dezvoltat disciplina QIGONG, în urmă cu mai bine de 8000 de ani.
Poate că ar fi interesant de luat în calcul aici și aportul inestimabil al tibetanilor în atingerea marilor performanțe, precum și în cultivarea relației organice a călugărilor lama – cei mai instruiţi dintre credincioşii budhişti tibetani - cu apa. Platoul tibetan, situat la peste 5000 de metri altitudine, prelungit cu înălțimile amețitoare și provocatoare ale munților Hymalaia, a trezit dorința aprigă a religiei lamaiste(de menționat că traducerea cuvântului tibetan lama este: înțelepciune) de a comunica tot mai profund și mai armonios cu zăpezile și ghețurile. Astfel, acei călugări specializați, numiți tumo, foloseau rugăciunile și antrenamentele zilnice, până la momentul supunerii la un test: într-o noapte foarte geroasă și cu vânt puternic, candidatul la titlul de tumo era dus la malul unei ape curgătoare și aruncat în valurile repezi și tulburi, dezbrăcat complet. După ce reușea să ajungă singur la mal, era înfășurat într-o pânză albă umezită în apele râului, pe care trebuia să o usuce cu căldura emisă de corpul său; avea de uscat 10 astfel de pânze de-a lungul întregii nopți. Este evident că o asemenea performanță nu putea fi realizabilă decât printr-o înaltă și perfectă relație subtilă – prin forța gândului – cu apa. O asemenea “minune” definește practica superioară a artei QIGONG.
CE POŢI OBŢINE PRIN QIGONG
Un practicant de QIGONG serios, smerit și dedicat poate să-și cultive calități uluitoare de manipulare a energiei vitale (qi – se citește: ci). Rolul lor nu este acela de se exhiba și mândri în fața celorlalți cu cuceririle sale. Ci, de a-și verifica nivelul de pregătire și a putea continua în progresele sale.
Pe de altă parte, să nu uităm că disciplina QIGONG are un rol important nu numai în prevenirea îmbolnăvirii, dar și în ceea ce privește tratarea diverselor afecțiuni. Dietele cu rol de terapie subliniază necesitatea creșterii consumului de apă – mai ales, cea alcalină! - ca un factor esențial în terapia oricărei boli.
Să nu credem că administrarea unor medicamente sau remedii se face cu apă, doar pentru ca acestea să parcurgă mai ușor traseul buco-faringo-esofagian și să se dizolve mai repede în stomac. Încă de pe vremea vechilor vindecători, sau a precursorilor farmaciștilor – spițerii – apa însoțea remediile pentru că se recomanda rostirea unei rugăciuni, sau efectuarea semnului crucii, sau pur și simplu rezervarea unui scurt interval de timp pentru a conștientiza rolul medicamentului. 
Apa ce însoţeşte medicamentul/remediul poate prelua cu ușurință informația cu rol vindecător și să o impregneze în structura moleculară a medicamentului, potențându-l. Uneori, doar un pahar de apă pură, încărcat cu informaţia vindecării bolii respective, poate avea efecte miraculoase: efectul Placebo. Cu condiţia ca pacientul să aibă convingerea că apa aceea îl poate scăpa de boala sa.
Exercițiile de QIGONG practicate în preajma sursei din care ne luăm apa de băut pot induce acesteia informații benefice pentru întreținerea și/sau recuperarea sănătății. Aşa se explică faptul că, în China, majoritatea celor ce îşi practică exerciţiile de sănătate în parcuri se poziţionează în apropierea unui lac, a unui râu, sau a unei cascade.
Aspectul plin de armonie al parcului conferă informaţii excelente apei, care la rândul său, le va transmite practicanţilor care se bucură de peisaj şi se pun în rezonanţă cu armonia ambientului. Apa curgătoare (un pârâu, un râu sau o cascadă) va transporta informaţiile patogene/patologice ale practicantului de Qigong, aducând informaţii proaspete benefice.
În plus, seva ce curge prin plantele din peisaj – evident, conţinând apă! - va “hrăni” sistemul energetic al celui implicat în exerciţiile sale zilnice întărindu-i sau redându-i sănătatea. Aşa se explică de ce mulţi chinezi îşi aleg câte un copac din parcul preferat şi îşi lipesc trupul de acesta, cu blândeţe şi deosebită grijă 
(adesea, vom vedea oameni care învelesc trunchiul copacului cu o pânză albă, imaculată – semn al purităţii – atâta timp cât se tratează cu energia arborelui), neuitând să-i mulţumească atunci când şi-au încheiat terapia.
Iată, dragii mei cititori, pacienţi şi discipoli de ce este Qigong-ul un adevărat Izvor al Tămădurii!!!
Adrian Florea - Mare Maestru internaţional de QIGONG
