QIGONG și PUTEREA CALIGRAFIEI

Dragi prieteni,

A sosit toamna! Este vremea culesului din vii și din livezi, sau - așa cum spun prin tradiție românii - vremea număratului bobocilor. După o vară zbuciumată de ploi și de zile caniculare, ne așezăm puțin la un pahar de must cu nuci noi și cugetăm, în liniștea și la umbra copacilor cu frunze în culori pastelate.

Trăim în tumultul impus de goana tehnologiilor moderne. Degetele freamătă pe ecranele telefoanelor androide, făcându-ne să uităm că traversăm strada, că putem să ne prăbușim într-o groapă sau că putem să ne ciocnim de alt navigator în lumea virtuală. Pierdem, tot mai mult, legăturile cu lumea reală, palpabilă; iar degetele uită cum să mai țină creionul/pixul/stiloul. Privesc la niște absolvenți de studii universitare și văd că, în rarele momente în care scriu cu mâna, scrisul arată ca al unui elev de clasa a doua, care încă nu stăpânește cerculețele, bastonașele și liniile înclinate.

Many students spend more time on their cellphone than they realize, apps like BreakFree and Moment are designed to help cut down the amount of time spent on a cellphone. (Allison Evans | The Collegian )

Trist!!! Mai ales, dacă vom încerca să ne privim viitorul...

Teoreticienii filosofiei creștine spun - referindu-se la originea Universului - că la început a fost Cuvântul; Dumnezeu era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu. Și, asta pentru că de fapt "cuvântul" înseamnă informație! Explicam într-unul din articolele mele recente că întregul Univers se guvernează după legi exacte, riguroase și implacabile. Ceea ce ne face să acceptăm că Universul este o inteligență incomensurabilă - din care, o infinit de mică parte o constituie inteligența umană. De aceea, nu trebuie să ezităm în a afirma că Universul este, nimic altceva, decât Dumnezeu Însuși - Divinitatea Supremă. Ori, această inteligență imensă este  organizarea perfectă și flexibilă a tuturor informațiilor din care a izvorât Universul în care existăm. Ca atare, necesitatea transmiterii și utilizării informațiilor este de netăgăduit.

Câtă vreme cuvântul a fost singura cale de comunicare între oameni, totul părea simplu. Dar, nici vorbirea nu a fost chiar atât de simplă, de la bun început. Omul-vorbitor trebuia să găsească sunetele, însoțite și de mimică și de gesticulații pentru a transmite semenilor săi ceea ce văzuse, auzise, trăise, sau să împărtășească din experiențele sale, din intențiile sale. Și asta, într-un mod cât mai realist și cât mai ușor de înțeles de către ceilalți. De aceea, vorbirea s-a bazat, la începuturi, pe redarea cât mai fidelă a sunetelor, dar și a imaginilor pe care le dorea a fi comunicate. Aici interveneau mimica și gesticulația.

În plus, descoperindu-și abilitatea lucrului cu mâinile, Omul a trecut la o etapă superioară de comunicare, cu efect pe termen lung: SCRIEREA.

Primele forme de transpunere grafică a unor informații sunt străvechile desene rupestre, găsite de arheologi în multe peșteri din lume. Cercetări mai recente au adus în atenție un fenomen straniu: reprezentările descoperite în peșteri situate în mai multe locuri din lume - aflate la distanțe uriașe unele de altele - au multe elemente grafice identice. Se pune întrebarea: cum au putut comunica între ei autorii acelor desene rupestre pentru a conveni asupra unor...reguli de reprezentare ale unor imagini și simboluri? Ar putea fi vorba despre o intervenție discretă a unei civilizații superioare, în scopul progresului intelectual al lui Homo Sapiens de acum peste 50000 de ani?...

Egiptenii au adus exemplul cel mai evident al scrierii educate, stabilind convenții clare în privința scrierii lor. Hieroglifele au constituit un pas important al trecerii de la reprezentarea primitivă rupestră la exprimarea unor mesaje cursive și cuprinzătoare. Tributari, totuși strămoșilor lor din peșteri, egiptenii și-au scris textele pe pereții de piatră ai templelor și edificiilor funerare. Celebrul cercetător egiptolog francez Jean-François Champollion a dovedit, fără tăgadă, cât de unitară și complexă era scrierea egiptenilor. Mai mult, el a demonstrat, în 1822,  că hieroglifele au calitatea de a reproduce sunetele(!!!). Pentru prima dată se remarcă o ordonare a hieroglifelor - putând fi denumite și pictograme -, ceea ce conferă un aspect grafic mai plăcut ochiului și oferă cititorului sugestii indubitabile asupra înțelesurilor acelor texte. Totuși, nu întâlnim încă subtilitatea mesajului cu semnificații multiple și care să inspire cititorului senzația de a admira o galerie de artă.Oricum, specialiștii spun că alfabetele fonetice ale actualelor limbi occidentale sunt derivate ale pictogramelor egiptene.

Privind însă în istoria antică a Extremului Orient, descoperim aspecte surprinzătoare în privința dezvoltării scrierii. Mărturii arheologice relevă faptul că primele elemente de scriere, pe teritoriul actual al Chinei, datează din perioada 6600 - 6200 î.H. și erau inscripționate pe carapace de broască țestoasă. Nu se știe încă dacă acelea reprezentau elemente grafice convenționale, sau constituiau cele mai vechi texte scrise - protoscrierea. Este, însă, cert că în 1500 î.H. se puteau găsi texte scrise în limba chineză. Acestea erau reprezentări asemănătoare hieroglifelor egipetene, dar într-o redare mult mai stilizată, mai elegantă și mai apropiată armonia naturii, a oamenilor sau a celorlalte vietăți. Meticuloși și răbdători, mulți chinezi înțelepți ai acelor vremuri doreau să consemneze fapte, observații despre natură, despre bolta cerească, despre medicină și metodele de tratament și multe altele. Iar, convențiile tehnicii pictogramelor i-au ajutat foarte mult. Mai toată lumea Orientului s-a folosit de aceste consemnări amănunțite și prețioase pentru a dezvolta discipline precum medicina, matematica, astronomia, astrologia și altele. Ceea ce i-a atras pe devoratorii acestor scrieri a fost, fără îndoială, aspectul artistic, armonios al scrierii. Am remarcat că și în zilele noastre există mulți oameni din zona Occidentului care sunt dornici să-și orneze locuințele și/sau spațiile de afaceri cu câte o pictogramă chinezească mărită și pusă în ramă - chiar dacă nu cunosc înțelesul acesteia. Fără să-și dea prea bine seama, aceștia sunt pătrunși de simbolistica și conținutul de energie informațională pe care le au pictogramele. Adesea, vom găsi pictograme care sugerează chiar prin aspectul lor grafic ceea ce exprimă. Am putea lua exemplul ideogramei care exprimă zodia Calului din astrologia chineză:Inspirați de această conexiune dintre elementul grafic și realitatea ca imagine, maeștrii chinezi de Qigong au pus în valoare rolul energetic al pictogramelor în a stimula consolidarea sănătății, sau chiar recuperarea ei. Multe din pozițiile create în exercițiile de Qigong au fost inspirate de pictogramele cu referire la aceste subiecte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Astfel, descoperim forța subtilă pe care pictogramele o exercită asupra celor ce le privesc și putem înțelege rolul unor tablouri cu pictograme recomandate în ambientările Feng Shui. Mesajul subliminal al acestora poate influența activitatea unor regiuni ale cortexului cerebral, determinând realizarea obiectivelor dorite de cel influențat pe această cale.

Celebrul înțelept antic Confucius(551 - 479 î.H; pe numele său adevărat: Kong Fu Tze) a fost cel care a conturat mai bine calitățile uimitoare ale scrierii, promovând cultul scrierii cu pensula moale și sugerând efectele surprinzătoare ale pictogramelor asupra celor ce le văd sau se află în preajma lor. Așa se explică unele fenomene considerate de lumea occidentală drept... paranormale. Un exemplu sugestiv îl găsim în filmul artistic chinezesc Eroul, în care personajul principal(interpretat de celebrul Jet Li - un veritabil maestru al artelor de luptă chinezeşti) explică felul în care și-a perfecționat arta luptei cu sabia prin găsirea unui număr de 13 pictograme care exprimau același termen: sabia. Mai mult, el descrie felul în care un maestru al unei școli confucianiste de scriere găseşte calea de a-şi proteja discipolii de riscul de a fi ucişi de o ploaie de săgeţi trimise de armata imperială. Învăţăceii au fost puşi să scrie o pictogramă care făcea ca săgeţile să-i ocolească(!!!). Pare de necrezut. Şi, totuşi, este posibil. Pictograma reprezenta un mic program a cărui informaţie de bază era aceea de a devia săgeţile îndreptate asupra celui ce o reprezenta. Este la fel ca atunci când introduci un program într-un calculator şi îl pui în funcţiune. Aici, întâlnim un program care stimulează dirijarea unui câmp de energie vitală în scopul protejării celui care a generat acel program. Acelaşi lucru se întâmplă cu un practicant serios de Qigong. Antrenamentele în dezvoltarea metodei numite "Cămaşa de Fier" pot conduce la capacitatea practicantului de a nu suferi durere, traume, fracturi. sau leziuni la lovituri puternice, înţepături, contact cu obiecte tăioase, sau cu temperaturi extreme. Călugării Shaolin fac adesea asemenea demonstraţii în public, dovedind fără dubiu că astfel de capacităţi sunt realizabile.

 

 

 

 

 

 

 

Aceste demonstraţii arată în mod convingător forţa formidabilă a cuvântului scris şi a celui gândit şi/sau rostit.

O caracteristică, la fel de interesantă, a pictogramelor realizate cu mâna este aceea că, pornind de la reprezentarea standard, înţelesurile acesteia pot fi foarte nuanţate şi diversificate prin arta de a folosi pensula. O linie coborâtoare, a cărei pantă este mai lină, sau mai abruptă, îmbogăţeşte sensurile ideogramei. La fel şi dacă linia se termină cu o rotunjire strânsă, sau dimpotrivă, foarte amplă. O apăsare mai fermă pe pensulă, care ar răsfira firele acesteia, lăsând o urmă cu spaţii albe intercalate între cele cu cerneală, poate aduce noi mesaje subtile menite să arate arta scriitorului. Mă refer aici, în mod special la poezia chineză. Citind traduceri din operele poeţilor chinezi în limbi europene, vom fi dezamăgiţi. Ele ni se par adesea naive, sărace în epitete şi metafore, cu puţine cuvinte care să pună în valoare arta autorilor. Aceasta deoarece traducătorii se rezumă la interpretarea strictă a ideogramelor, nefiind destul de instruiţi pentru a descifra şi a transpune în limba lor multiplele mesaje subtile ale poeţilor chinezi. De altfel, în zilele noastre, mai există puţini chinezi specializaţi în această artă a scrisului.

Este, însă, important să observăm influenţa caligrafiei chinezeşti asupra lumii europene. Această amprentă orientală a sosit în Europa prin intermediul culturii iudaice. Un popor format şi aşezat pe "pământul promis" de Dumnezeu, ducând o viaţă austeră în deşerturile dintre Egipt şi Palestina, a avut nevoie de nişte reguli de convieţuire socială foarte stricte - marcate de tablele lui Moise cu Cele Zece Porunci - şi de alegerea unei scrieri bazate pe o filozofie a Genezei. Făcând o transpunere a teoriei cosmogonice în sistemul de scriere, vechii evrei au creat, pentru prima oară în istorie, un alfabet creat din diverse combinaţii logice ale aceluiaşi semn grafic cu aspect de virgulă: litera Iod. Din acesta se alcătuiesc toate celelalte litere ale alfabetului(numit astfel după primele două litere: Alef şi Bet). Preluând ideea pictogramelor chinezeşti, într-un mod mai simplificat(simplitatea vieţii într-o regiune săracă în resurse), evreii au creat o nouă caligrafie, impusă, dar şi regula ca fiecare literă să aibă o triplă valoare: grafică(pentru exprimarea în scris), numerică şi divină(exprimarea diversificată a numelor divine). Forţa mesajului grafic al cuvintelor alcătuite din aceste litere este dovedită de celebrul Tarot, tehnica aflării unor informaţii din trecut, prezent şi chiar viitor cu ajutorul cărţilor cu litere(de unde a izvorât "ghicitul în cărţi" din Europa). Scrierea ebraică aduce un element nou în domeniul scrierii: matematizarea acesteia. Deşi alfabetul nu conţine vocale, acestea pot fi deduse după reguli precise.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este interesant de știut că alegerea aspectului grafic al acestor litere se găsește în simbolul reprezentativ al culturii iudaice: Steaua lu David. Forța energetică a acestei construcții geometrice, generată din precizia ei geometrică,  aduce cu sine studii complexe și bogate asupra modului de stabilire a legăturii Omului cu Divinitatea, în viziunea antică iudaică

Nu mai puțin important a fost aportul culturii antice arabe. Și aici ne întâlnim cu reguli interesante de alcătuire a literelorO contribuție de mare importanță a sistemului de scriere pe care l-a adoptat lumea occidentală modernă este sistemul de numerație

Atunci când Imperiul Grec şi-a extins puterea şi în zona Orientului Mijlociu, înțelepții au găsit calea dezvoltării unei culturi înfloritoare și care și-a pus puternic amprenta asupra întregului Occident. Nu numai filozofii celebri ai Greciei, dar și marii matematicieni ai secolelor IV și III î.H. au lăsat pentru totdeauna repere importante în gândirea, arta, astronomia, arhitectura și matematica Europei. Multe cuvinte folosite în limbajul științific actual au la origine termeni grecești. Exemplul evreilor a fost urmat și dezvoltat cu perseverență și inteligență de înțelepții greci. Așa a luat naștere alfabetul elen, inspirat din cel ebraic (aici vorbim despre primele două litere ale alfabetului grecesc: alfa și beta), dar și cu unele influențe arabe(vezi litera Omega ω, aproape identică grafic cu litera Dha din alfabetul arab Grantha). Astfel, cultura elenă a adus o nouă viziune asupra noțiunii de scriere. A renunțat la tehnicile complicate și prea subtile ale orientalilor adoptând termenul de caligrafie cu înțelesul de scriere frumoasă. Abia în secolul XVI începem să întâlnim documente scrise de mână în spirit caligrafic. Acesta a fost și momentul în care scrierea frumoasă a început să se răspândească în toată Europa. Încet, încet, caligrafia a devenit obligatorie în școlile primare și cele superioare. Oamenii cu educație înaltă din țările europene au înțeles că imprimarea acestei deprinderi în educația cât mai multor oameni - de la vârste fragede, până la maturitate - ar putea aduce beneficii în viețile lor și ale celor din jur. Scrierea caracterelor latine prin legarea lor în fiecare cuvânt aducea în subconștientul utilizatorilor caligrafiei un principiu fundamental al Universului: continuitatea transformărilor și a Universului însuși, ca și perpetuarea vieții și perenitatea speciei umane. Scrierea înclinată la 60°-75° spre dreapta avea rolul de a cultiva consecvența în principii și credință religioasă. Înclinarea spre dreapta sugerează legătura cu Mântuitorul Iisus Hristos - Cel așezat de-a dreapta Tatălui - precum și plecăciunea în fața Divinității - smerenia și modestia. Oscilația între liniile ascendente subțiri și cele descendente groase face trimitere subtilă la faptul că urcarea spre cunoașterea Celui Divin - prin urmare a Universului din care facem parte - este un drum îngust și anevoios = linie ascendentă subțire; în vreme ce coborârea spre a împărtăși semenilor prin scris cunoașterea dobândită este cu încărcătura de informație și bogăție spirituală = linie descendentă groasă. Liniile drepte ale unor litere sunt puține , aproape inexistente, sugerând ceea ce lumea științifică modernă a reușit să afle abia în secolul XX: faptul că Universul nostru este curbiliniu, iar liniile drepte sunt doar niște mijloace geometrice ajutătoare în construcțiile materiale de pe Pământ.Despărțirile dintre cuvinte aduc în atenție caracterul dual al Universului, Yin-Yang, exprimat aici prin perechea continuitate-discontinuitate.

Toate aceste observații fac și obiectul principal al practicilor de Qigong(arta manipulării energiei vitale). Urmând principiile de mai sus, maeștrii care au cultivat această disciplină de-a lungul a peste opt milenii au creat exerciții și tehnici menite să pună practicantul în armonie cu Creatorul său = Universul = Divinitatea. Folosindu-ne de caligrafie nu facem decât să subliniem această lucrare a noastră de reconectare și rearmonizare cu legile care guvernează Universul.

Dacă maeștrii Shaolinului au consemnat în cărțile secrete (destinate călugărilor acestei mănăstiri) tehnici descrise prin ideograme ce se confundau cu practicanții surprinși în pozițiile de lucru, noi europenii am primit șansa caligrafiei ca o altă cale de a obține aceleași rezultate. Ori, constat cu întristare că tehnologia modernă ne îndepărtează tot mai mult de valorile care ne-ar putea ajuta să regăsim echilibrul psiho-emoțional, comportamentul reverențios și diplomatic, respectul față de valorile umane, o rezistență mai mare la îmbolnăviri. Suntem martorii apariției a tot mai multe boli noi, rezultate ale unui alt sistem de alimentație, ale poluării chimice, radioactive, electromagnetice etc. Avem nevoie de o restabilire a capacităților noastre de adaptare la mediu și la transformările impuse de societatea tehnologică a acestui secol.

Altfel spus: avem nevoie de Qigong și de una din formele sale subtile - CALIGRAFIA!

Stimați miniștri ai educației din România, luați aminte!

Cu respect și smerenie,

Adrian FLOREA  - Mare Maestru Internațional de Qigong

27 Responses

  1. I've been browsing online greater than 3 hours these days, yet I by no means discovered any fascinating article like yours. It's beautiful value sufficient for me. In my opinion, if all website owners and bloggers made excellent content material as you did, the web might be a lot more useful than ever before. http://www.aytoloja.org/jforum/user/profile/209782.page https://Torgi.gov.ru/forum/user/profile/1641245.page https://www.eroticillusions.com/forum/viewtopic.php?f=34&t=494478 Also visit my web page - <a href="http://Www.Aytoloja.org/jforum/user/profile/209791.page" rel="nofollow ugc">tip links connect</a>
  2. I got this website from my buddy who informed me concerning this web page and now this time I am visiting this web page and reading very informative articles here. http://xtenxthpqt3.mee.nu/?entry=3335600 http://wessonxhd.mee.nu/?entry=3335326 http://paigeufv.mee.nu/?entry=3335643 Also visit my website: <a href="http://Brodyqoaertd9.mee.nu/?entry=3335409" rel="nofollow ugc">please follow link</a>
  3. There is certainly a great deal to find out about this subject. I like all the points you have made.on this link (<a href="http://titusmyxc140.almoheet-travel.com/how-to-explain-cheap-nba-jerseys-to-your-mom" rel="nofollow ugc">Jeanna</a>)http://Www.Activer.Com.pl/klawiterapia/index.php?option=com_k2&view=itemlist&task=user&id=176441http://andersonzxrt631.lowescouponn.com/how-technology-is-changing-how-we-treat-cheap-mlb-jerseys
  4. What's up all, here every one is sharing these familiarity, thus it's good to read this webpage, and I used to go to see this blog everyday.<a href="https://alpha-wiki.win/index.php?title=Odds_that_succeed_some_sort_of_2011_football_superbly_bowl_9531210477&oldid=538535" rel="nofollow ugc">click on me</a>https://wiki-tonic.win/index.php?title=Watch_Nfl_Football_Online_-_Watch_Nfl_Games_Online_Against_Y_943126328&oldid=524987https://delta-wiki.win/index.php?title=2010_Nfl_Playoffs_Seahawks_At_Bears_Predictions_And_Nfl_Odds_6131355845&oldid=504893
  5. Saved as a favorite, I like your web site!
  6. I have been browsing online more than three hours today, yet I never found any interesting article like yours. It's pretty worth enough for me. Personally, if all site owners and bloggers made good content as you did, the net will be a lot more useful than ever before.
  7. Terrific data. Thank you! Also visit my site :: <a href="http://classicalmusicmp3freedownload.com/ja/index.php?title=The_Key_To_Successful_Frisk" rel="nofollow ugc">classicalmusicmp3Freedownload.com</a>
  8. Have you ever thought about writing an e-book or guest authoring on other websites? I have a blog based on the same ideas you discuss and would really like to have you share some stories/information. I know my audience would value your work. If you're even remotely interested, feel free to send me an email.
  9. Great blog! Is your theme custom made or did you download it from somewhere? A design like yours with a few simple adjustements would really make my blog jump out. Please let me know where you got your design. Many thanks
    • qitaky
      Every article in this site is from my own knowledge and inspiration.
  10. Very nice article, just what I was looking for. Have a look at my web-site <a href="https://obizmax.com.sg/seo-agency-singapore/" rel="nofollow ugc">seo singapore</a>
  11. Hey there! This is my 1st comment here so I just wanted to give a quick shout out and tell you I genuinely enjoy reading your posts. Can you recommend any other blogs/websites/forums that deal with the same topics? Thanks a ton!
  12. It's awesome to pay a visit this web site and reading the views of all mates about this paragraph, while I am also keen of getting knowledge. <a href="https://Www.Onfeetnation.com/profiles/blogs/https-officialonlinestore-co-product-nike-49ers-71-trent-wil" rel="nofollow ugc">click here to read the full article</a> https://my.bankstreet.edu/ICS/Campus_Life/Campus_Groups/Child_Life_Program/Group_Collaboration.jnz?portlet=%5bICS%5d_ForumPortlet&screen=PostView&screenType=change&id=d1fdda75-ac00-48db-91e8-c2ca681b087b
  13. It's a pity you don't have a donate button! I'd without a doubt donate to this fantastic blog! I guess for now i'll settle for bookmarking and adding your RSS feed to my Google account. I look forward to new updates and will talk about this blog with my Facebook group. Talk soon!
  14. What's up friends, how is the whole thing, and what you desire to say regarding this post, in my view its really amazing for me.
  15. I am in fact thankful to the owner of this website who has shared this fantastic paragraph at here. <a href="http://geraldzwsx.Mee.nu/?entry=3450843" rel="nofollow ugc">click here to join meeting</a> http://holdenouzw483.unblog.fr/2022/10/06/https-mike-wiki-win-index-php-title-https-gimgpatcosxvdul-ex/
  16. Thanks for sharing your thoughts about 마사지. Regards
  17. This is very interesting, You're a very skilled
  18. I really like your blog.. very nice colors & theme. Did you create this website yourself or did you hire someone to do it for you? Plz respond as I'm looking to design my own blog and would like to find out where u got this from. thank you <a href="http://beckettoxbd814.unblog.fr/2022/09/28/https-aged-wiki-win-index-php-title-cheap-nfl-jerseys-569281/" rel="nofollow ugc">accessibility links</a> https://xspmbblldvz22.exblog.jp/32331999/
  19. What's up <a href="http://icrewdigital.com/wp-content/blogs.dir/45/files/2015/03/id-271040891398.html" rel="nofollow ugc">i will explain it to you in more detail</a> all, the contents existing at this web page are genuinely amazing for people knowledge, well, keep up the nice work fellows. http://apesofeden.com/wp-content/plugins/jetpack/_inc/lib/core-api/wpcom-endpoints/202109-e390dc10.html
  20. I absolutely love your website.. Pleasant colors & theme. Did you make this site yourself? Please reply back as I'm attempting to create my own site and would love to learn where you got this from or exactly what the theme is named. Many thanks!
  21. If some one desires expert view regarding running a blog afterward i suggest him/her to pay a quick visit this website, Keep up the pleasant job. http://xdqonvzgufmnm15.mee.nu/?entry=3498541 Check out my site: <a href="http://oqoskzpqavijabr1.mee.nu/?entry=3497704" rel="nofollow ugc">clicking here will get you there</a>
  22. It's really a great and useful piece of info. I'm glad that you just shared this useful information with us. Please stay us up to date like this. Thank you for sharing. http://rayanjgg1.mee.nu/?entry=3448434 Here is my web-site ... <a href="http://forum.thuvien.Cfi.edu.vn/default.aspx?g=posts&m=161738&" rel="nofollow ugc">post161738</a>
  23. It's hard to find well-informed people about this topic, but you sound like you know what you're talking about! Thanks http://icrewdigital.com/wp-content/themes/twentytwenty/assets/images/id-164320150.html My homepage ... <a href="http://jerryrindone.com/wp-content/upgrade/twentyfive-theme-7/twentyfive/inc/Eddagala-lyange-eriziyiza-e-cheap-nhl-jersey-biragalalagala-weri-Y-gwerthiant-gorau-o-dan-yr-un-to-397.html" rel="nofollow ugc">text mechanic alternative</a>
  24. I've read several excellent stuff here. Definitely worth bookmarking for revisiting. I surprise how much attempt you place to make this kind of great informative site.
  25. Ԍood replies iin return oof tһis matter witһ solid arguments and describing aⅼl ɑbout tһat. my homeрage; <a href="https://www.fastcashads.com/services/other-services/the-secret-of-faith-22_i136452" rel="nofollow ugc">Secret</a>

Dă-i un răspuns lui Jeanna