QITAKY-QIGONG se întreabă: DE CE MOR FOTBALIȘTII PE TEREN?!!

Din 65 de ani de viață, șaizeci i-am trăit în compania a 22(douăzecișidouă) de sporturi. Pe care le-am practicat doar pentru a-mi menține mintea sănătoasă și corpul sănătos – Mens sana in corpore sano spuneau înțelepții latini). Este învățătura – printre alte multe înțelepciuni – pe care am primit-o de la tatăl meu. Niciodată nu mi-am propus să devin sportiv de performanță și nici antrenor sportiv profesionist. Dar, am fost și mai sunt încă beneficiarul acestui mod de viață sănătos și util oricui - indiferent de sex, vârstă sau preocupări.

Întrecerile sportive, declanșate de grecii antici în 776 î.Hr., au stimulat ideea competiției între sportivi. Reluată în anii dintre cele două războaie mondiale, Olimpiada a devenit, mai degrabă, un mijloc de propagandă politică (vezi Olimpiada organizată de Hitler), sau de cultivare a spiritului concurențial dincolo de limitele purei dezvoltări armonioase a corpului și a minții. Astăzi, competițiile sportive sunt surse importante de câștiguri în bani – mai puțin pentru sportivi, dar mai mult pentru cei aflați în spatele lor – adesea, uitându-se sensul fair-play -ului, în favoarea trufiei și a beneficiilor materiale. O armată de bogătași, de companii care se ocupă cu echipamentele sportive, cu amenajările de spații pentru antrenamente și competiții, cu îngrijirile medicale ale sportivilor etc., se aleg cu câștiguri inimaginabile de pe urma performerilor care ne fac pe noi ceilalți - fani, suporteri sau simpatizanți - să cheltuim mulți bani pentru a trăi emoțiile întrecerilor și a suferi pentru favoriții noștri.

Printre cei care se aleg cu câștiguri frumoase, fără să le mai pese dacă pot altera sănătatea sportivilor de bună credință, se numără și aceia care susțin că tinerii care caută performanțele și gloria au nevoie de suplimente alimentare stimulatoare, capabile să le mărească semnificativ capacitățile fizice. De aici și până la dopaj este o graniță alunecoasă și periculoasă. Știm cu toții câți sportivi cu renume au ajuns să fie eliminați din viața competițională pentru diverse forme de dopaj. Chiar și așa-zisele energizante, considerate a fi legale și inofensive, au adus mari prejudicii sănătății sportivilor. Fie, în perioada activității competiționale, fie după retragerea lor.

Sportivii au pierdut totul! Producătorii, însă, au câștigat enorm!

Oare, de ce ne confruntăm cu atâtea situații – mai ales, în lumea fotbalului! - în care jucători bine antrenați, cu destulă experiență sportivă, mor subit pe terenul de joc?! Făcând abstracție de cazurile de accidente traumatice, rămân un (aparent) mister decesele petrecute cu fotbaliști chiar în timpul meciurilor, sau la antrenamente. Niște tineri trecuți prin antrenamente multiple de dezvoltare atât tehnică, precum și de rezistență fizică, se prăbușesc inexplicabil după un efort normal la orice meci, sau după o minge primită în piept... Nu am primit nici o explicație despre cauzele adevărate ale acestor decese. S-a mai dat vina pe medicii de intervenție; precum că nu au făcut tot ce trebuia pentru a-i salva, că din neglijență nu dispuneau de echipamentele adecvate intervențiilor de resuscitare etc., dar nu s-a spus nimic despre cauzele care au condus la acele momente critice.

În copilăria și adolescența mea nu dispuneam de echipamentele și condițiile de antrenament existente în zilele noastre. Jucam, cu alți copii de vârsta mea, baschet toamna, în ploaie și vânt, îmbrăcat cu o bluză și un pantalon scurt de pânză și nu răceam, nu făceam gripă sau pneumonie. Alergam, cu același echipament, încălțați cu niște teniși chinezești la minus 20ºC - 25°C, 3-4 kilometri și nu ne îmbolnăveam. În cantonamentele de la munte, ne spălam diminețile pe dinți și pe corp cu zăpadă; apoi, alergam pe cărările munților, luptându-ne să nu fie nici unul "ultimul" (căci, ultimul primea o pedeapsă: 150 de flotări, sau 1000 de genuflexiuni). Eu nu mi-am dorit performanța. Eu am concurat întotdeauna cu propriile mele slăbiciuni și neputințe. Dar colegi de-ai mei care-și doreau să devină campioni nu au murit niciodată pe vreun teren de joc.

Haideți, stimați antrenori, manageri sportivi și finanțatori, să privim și altfel pregătirea sportivă modernă!

Știți de ce echipa noastră de fotbal STEAUA a câștigat O SINGURĂ DATĂ(!!!) Cupa Campionilor Europeni?!

Pentru că, doar atunci, echipa a avut ca preparator fizic un antrenor respectat în lumea artelor marțiale(mai ales, în Japonia!): Sensei Florentin Marinescu. Atunci – doar atunci! - s-a acceptat oficial ca jucătorii noștri să facă o altfel de pregătire fizică și mentală. O pregătire bazată pe combinația perfectă între fizic, minte și spirit. Fără să priceapă prea multe, băieții Stelei au învățat să folosească energia vitală – numită de japonezi: Ki și să-și înfrunte adversarii cu forța omului echilibrat, neînfricat și perfect concentrat. Altfel, eroul nostru Dukadam nu ar fi putut apăra atâtea penalty-uri la rând! Antrenamentele au fost dure și băieților nu le-au prea plăcut. În naivitatea lor, ei au crezut că au fost exagerări și că tot meritul a fost al lor și al antrenorului... De atunci, nimeni nu a mai acceptat ingerința unui astfel de sistem educativ sportiv în viața fotbaliștilor noștri. Iar, acum asistăm la o decădere vizibilă a fotbalului românesc. Ați mai văzut vreo echipă românească de fotbal ajunsă măcar într-o finală de Cupă Europeană? Ați putea vedea, însă, mulți campioni mondiali sau europeni români la arte marțiale!...

Știți de ce, în ultimii 30 de ani, China a “invadat” podiumurile de campioni la tot mai multe discipline sportive?

Pentru că în China s-a adoptat oficial pregătirea fizică și mentală a sportivilor din toate disciplinele cu Maeștri de Qigong(se citește: cikung). Deși medicina tradițională chineză ar putea să le furnizeze multe preparate miraculoase, neconsiderate drept dopinguri, ei au ales calea cea mai naturală, dar și mai grea, a antrenamentelor speciale de lucru cu energia vitală, pe care chinezii o numesc: Qi(se citește ci). Dincolo de orice așa-zise suplimente energizante, lucrul cu o astfel de energie și exercițiile de utilizare a acesteia, ca și cele de atingere a stării de echilibru și armonie interioară, pot conduce la marile performanțe în mod cinstit și cu mult fair-play.

Stimați antrenori, manageri sportivi și finanțatori, aveți aici, în România, experți în Qigong! Dispuneți, aici, în România de unul dintre cei 8 Mari Maeștri ai Federației Mondiale de Qigong!

Ați putea cheltui mult mai puțin pentru pregătirea la un nivel mult mai ridicat a sportivilor de pe urma cărora vă câștigați banii și faima!

Ce așteptați?!!!

Adrian Florea

Mare Maestru Internațional de Qigong,

Specialist în Medicină Tradițională Chineză

No Comments Yet.

Leave a comment