SHAOLIN – ÎNAINTE DE A VORBI DESPRE TAIJIQUAN

O ISTORIE IMPRESIONANTĂ A SHAOLINULUI

Mănăstirea Shaolin – despre care am relatat câte ceva în articolul precedent - rămâne o sursă bogată de mituri, de mistere și, totodată, o realitate fascinantă. Din păcate, mințile înfierbântate ale admiratorilor artelor marțiale chinezești, pe de o parte, ca și imaginile false create de industria cinematografică, pe de altă parte, au făcut să fie deformată imaginea acestui lăcaș de cult Chan Buddhist.

O VARIANTĂ INDIANĂ A BALADEI MIORIȚA...

Unele surse ne spun că Templul Shaolin ar fi fost fondat de un călugăr buddhist indian, pe nume Buddhabhadhra – în limba chineză: Ba Tuo – în anul 495 d.H. El venea să propăvăduiască o variantă a Buddhismului, cunoscută sub numele de Xiao Sheng și avea permisiunea de a construi templul – la poalele muntelui Shaoshi - din partea Împăratului regiunii de Sud a Chinei Shao Wen.

Cam în aceeași perioadă, regele unui teritoriu aflat în sudul Indiei avea trei fii, prinți moștenitori. Unul dintre ei, Boddhidharma era mult mai inteligent și mai studios decât frații săi mai mari. Temându-se că acesta va fi preferatul tatălui lor ca urmaș la tron, cei doi frați s-au gândit să-l discrediteze pe Boddhidharma, mințindu-l pe rege despre atitudinea și intențiile mezinului. Ba, chiar au încercat, în câteva rânduri, să-l asasineze; dar, fără succes. În ciuda speranțelor tatălui său, Boddhidharma a decis că nu este interesat de viața politică a țării sale și că ar fi mai bine să urmeze studiile religioase cu un faimos maestru călugăr Buddhist: Prajnatara. După mai mulți ani de studii, devenit un personaj respectabil al buddhismului indian, Boddhidharma și-a întrebat maestrul unde ar trebui să se îndrepte după moartea acestuia. Iar Prajnatara l-a sfătuit să meargă în China.

...UN ALT FINAL AL MIORIȚEI

Între timp, unul din frații săi preluase tronul regatului. Fiul său devenise un admirator al unchiului Boddhidharma și făcea totul să-l protejeze de orice pericole. Dar, hotărârea unchiului de a pleca în China era de neclintit. Tot ce a mai putut face tânărul nepot a fost să trimită un stol de porumbei voiajori cu mesajul că maestrul Buddhist va sosi acolo. Drept care, Boddhidharma a fost întâmpinat de populația chineză cu urale și cu speranța că le va vorbi lucruri extraordinare. Spre dezamăgirea lor, Boddidharma nu a scos nici un cuvânt și a stat într-o îndelungă meditație, trezind ironia, supărarea și disprețul mulțimii. Unii l-au înțeles, totuși. Oricum, gestul său i-a crescut și mai mult popularitatea, astfel încât a fost invitat de împăratul Wu la palat. Dar, întâlnirea l-a deranjat foarte tare pe suveranul chinez, după ce indianul l-a acuzat că nu a făcut mai nimic important și profund pentru a întări credința buddhistă. În consecință, împăratul furios l-a dat afară din Curtea Imperială. Liniștit și zâmbitor, Boddhidharma și-a îndreptat pașii către nordul Chinei, ajungând în orașul Nanjing. Aici, într-un loc faimos în regiune, numit Pavilionul Ploii de Flori, ținea predici de succes un fost general imperial, călugărit din dorinţa de a se căi față de crimele comise în bătăliile sale. Acesta a observat că străinul sosit în Pavilion ba aproba din cap unele afirmații ale sale, ba le nega pe altele. Furios pe reacțiile veneticului, Shen Guang – generalul pocăit – și-a scos șiragul de mărgele de la gât și le-a aruncat către Boddhidharma, spărgându-i doi dinți din faţă. Deși sângera, indianul a zâmbit și a plecat. Predicatorul a înțeles atunci cu cine are de a face și l-a urmat pe Da Mo(numele prescurtat al lui Boddhidharma) rugându-l să-l accepte ca discipol. Dar maestrul nu i-a răspuns nimic. O dată ajuns la malul fluviului Galben (Yangtze), văzând o femeie care ducea un snop de stuf, i-a cerut o trestie pe care a aruncat-o pe apă, s-a urcat pe ea și a plutit până pe malul celălalt. Shen Guang a luat și el – fără permisiunea femeii – niște trestii, le-a pus pe apă și a încercat același lucru. Dar, s-a scufundat rapid, fiind salvat cu greu de femeia cu stuf. Aceasta i-a explicat că nu a putut pluti pe trestii deoarece a dovedit lipsă de respect și s-a servit singur cu trestiile din snop. După ce și-a cerut iertare, Shen Guang a putut traversa fluviul pe micuța plută de stuf.

Dar, lecțiile pe care le-a primit de la Da Mo nu s-au oprit aici. O dată ajuns la Templul Shaolin, după 69 de ani de la întemeierea sa, Boddhidarma a refuzat să intre în confortul oferit de călugării care-i pregătiseră o chilie specială. Dintre cei patru munți situați în fața templului, el a ales pe al cincilea, situat în spatele mănăstirii, instalându-se într-o mică grotă. Aici, a început o perioadă de nouă ani de meditație zilnică, de la răsăritul până la apusul Soarelui, în totală tăcere. În tot acest timp, Shen Guang, care își asumase rolul de protector al Maestrului, îl tot ruga pe acesta să-l accepte ca discipol. Fără nici un răspuns.

Abia atunci, toți au observat că pe peretele stâncii la care privise Da Mo timp de nouă ani se modelase chipul său, dar mai ales forma globilor săi oculari. Atunci, călugării au decis să-i facă o chilie specială, în stâncă, pe care au numit-o Da Mo Ting(Odaia lui Da Mo). Maestrul nu a spus nimic. A intrat în odaia lui și a început o nouă meditație pentru încă patru ani. Shen Guang a insistat să fie primit ca discipol. Tot fără nici un răspuns. Era iarnă, zăpadă multă. Shen Guang stătea în zăpadă până la brâu. Furios că, după 13 ani de așteptări, nu primea răspunsul așteptat, el a luat un bulgăre mare de zăpadă și gheață și l-a aruncat în chilia lui Da Mo. Iar Maestrul a spus atunci că îl va accepta ca discipol atunci când va cădea din cer zăpadă roșie. Ceea ce l-a determinat pe Guang să-și folosească fără nici o ezitare sabia pentru a-și tăia brațul stâng. Sângele care țâșnit în aer a colorat fulgii de zăpadă ce cădeau. Astfel, Da Mo l-a acceptat.

Dar, a luat un hârleț și a urcat pe unul din munții din fața templului Shaolin: Muntele Tobei. Aici, inima lui Shen Guang trebuia să se netezească la fel ca suprafața unei tobe. A săpat un puț, din care izvora apă amară. Iar Shen Guang a locuit preț de un an folosind apa amară pentru a se spăla, a mânca și a bea. Dar, Da Mo a urcat din nou și a săpat alt puț, a cărei apă era acră. L-a mai lăsat un an pe învățăcel să se descurce doar cu apa acră. A urmat un nou an cu apă picantă. După ce a mai parcurs al patrulea an cu apă dulce din al patrulea puț, abia atunci Shen Guang a înțeles că Maestrul l-a împins să-și retrăiască viața cu momentele amare, acre, picante și dulci. Fiecare din aceste etape ale vieții erau necesare, cu lucrurile plăcute și neplăcute pe care le aduc, ca și cele patru anotimpuri. Aceasta era, de fapt lecția comunicării de-la-minte-la-minte și de-la-inimă-la-inimă , ceea ce s-a numit limbajul acțiunii, fundamentul filosofic al Chan Buddhismului. Așadar, aici, la Templul Shaolin s-a scris istoria acestei noi forme de practică buddhistă, care avea să devină, mai târziu, Zen Buddhismul japonez.

Shen Guang avea să devină starețul Mănăstirii Shaolin, sub numele de Hui Ke; în vreme ce Boddhidharma va rămâne în istorie drept fondator al acestei școli uimitoare, cu răsunet în toată lumea. În amintirea brațului pe care Guang și l-a sacrificat pentru a primi învățătura lui Da Mo, călugării Templului Shaolin execută salutul clasic între ei doar cu mâna dreaptă.

DAR, CE A ADUS NOU CHAN BUDHISMUL?

Întâlnim în toată lumea lăcașuri de credință respectabile, mănăstiri în care mulți călugări se smeresc, se dedică unei vieți de asceză și rugăciune întru mântuirea de păcate a celor ce trăiesc în afara zidurilor ce-i adăostesc pe monahi. Cei mai respectați sunt, adesea, sihaștrii; ei se supun de bună voie unui regim de viață extrem de auster, susținuți de adâncirea lor în credință prin rugăciune și trăire profund dedicată Divinității. Există multe ritualuri religioase cu efecte extrem de puternice. Am putea lua ca exemplu ritualurile de chemare a ploilor, pe timp de secetă. Sau, slujbe care fac să curgă apele în izbucuri. Sau, exorcizările, dezlegările etc.

Dar, nu toți cei ce îmbracă hainele călugăriei reușesc să se adâncească realmente în forța rugăciunii. Am văzut în unele mănăstiri călugări care se refugiază în biserică – pentru a-și lua câte o pauză de la munca istovitoare… - și adormind profund în timpul slujbelor. Dar, lucrul acesta a fost observat peste tot în lume. Boddhidharma a remarcat și el că acțiunile unor persoane ce se declară foarte credincioase au doar un caracter de suprafață. În Japonia, Zen Buddhismul s-a manifestat, mai simplificat, prin introducerea unor monitori care supravegheau călugării ce se rugau în tăcere, administrându-le lovituri dure celor ce adormeau.

Adesea, se apelează la ajutorul preoților sau călugărilor, considerându-se că dacă aceștia sunt plătiți vor face lucrarea spirituală a enoriașului, în locul acestuia, dar și în folosul său. Efectul este nul!

De aceea, Da Mo i-a dat o lecție de 17 ani lui Shen Guang: ca să-l învețe că nimic nu se poate obține fără o implicare totală și profundă a celui ce-și dorește să beneficieze de binefacerile actului religios. De aceea, Da Mo le-a dat călugărilor Shaolin lecții despre concentrarea maximă prin exerciții complexe și tot mai variate.

Mulți privesc Shaolin-ul drept cea mai avansată școală chinezească de arte marțiale. GREȘIT! Să nu uităm că adesea ne rugăm pentru a cere protecția Divină împotriva diverselor pericole. Dar, așteptăm ca, după rostirea rugăciunilor, să se întâmple niște minuni, la care noi nu avem de făcut nimic. Mă uit cu tristețe la mulțimea de persoane care cred că frecând niște haine peste moaștele unor sfinți vor căpăta tot ceea ce-și doresc pentru ei sau pentru cei dragi lor. Ar fi mult mai eficient (și mai decent) să se cufunde în rugăciuni trăite intens și NU doar ROSTITE automat. Avem exemplul cunoscut al vindecărilor petrecute în bolnițele mănăstirilor, înainte de apariția spitalelor, sub efectul rugăciunilor fierbinți ale călugărilor.

Ceea ce se întâmplă la Shaolin este, în realitate, aplicarea principiilor de interacțiune cu mediul sub protecția Divină invocată nu doar cu cuvinte, ci și prin gesturi active, prin care se reglează starea de sănătate și se asigură o bună cale de apărare a acestei stări prin performanțe fizice care par imposibile unor mireni leneși – cei care așteaptă să fie apărați, fără a participa activ ei înșiși.

Învățați de Da Mo să privească Opera Creației Divine cu atenție, admirație și smerenie, călugării Shaolin au învățat de la insecte, păsări, animale și plante tot ce înseamnă mijloacele lor de supraviețuire. Așa au apărut exercițiile ce poartă numele acestor surse de inspirație: Stilul Șarpelui, Stilul Cocorului Alb, Stilul Maimuței, Stilul Călugăriței(o specie de lăcustă) și multe altele. Ele nu pot fi numite arte marțiale! Pentru că acești călugări nu au, nici pe de parte, gânduri războinice. Ei sunt cei mai pașnici oameni. La fel ca și Shen Guang, ei sunt gata să îndure lovituri, torturi și insulte, fără să simtă nevoia răzbunărilor. Dimpotrivă, vor sări oricând și necondiționat în ajutorul celor care i-au umilit sau jignit.

Va urma,

Adrian Florea - Mare Maestru Internațional de Qigong, Maestru Feng Shui, Specialist în MTC

No Comments Yet.

Leave a comment