TUINAOLOGIA – MINUNEA MASAJULUI TERAPEUTIC CHINEZESC

O MICĂ PLEDOARIE (nu vreau să supăr pe nimeni, dar…)
Orice om cu minime înclinaţii intelectuale poate deveni – fără îndoială – fascinat de minunatele cunoştinţe ale medicinii tradiţionale chinezeşti. Este un lucru bine cunoscut faptul că există un uriaş tezaur de date şi consemnări ale celor ce au servit cu devotament şi sinceritate această artă dedicată sănătăţii oamenilor. În toate ţările Orientului Îndepărtat, regii şi împăraţii cultivau, încă din antichitate, dezvoltarea şcolilor de medicină ai căror discipoli şi specialişti îşi desăvârşeau cunoştinţele din izvoarele bogate ale marilor medici chinezi. medici chineziBiblioteci imense – păstrate cu sfinţenie – existau în dotarea tuturor caselor monarhice extrem-orientale, adunând toată experienţa şi descoperirile celebrilor maeştri ai medicinii chinezeşti. În mare parte, acestea există şi în prezent. Ele reprezintă o adevărată comoară a ştiinţelor medicale şi culturii universale, din care s-au inspirat mulţi filosofi şi oameni de ştiinţă ai Europei.

Însuşi grecul Hipocrat – părintele medicinii europene – a descoperit valorile incontestabile ale medicinii Orientului, devenind la vremea sa o celebritate a lumii antice greceşti. Neînţelegând suficient de profund terapii cu plantetainele medicinii orientale, dar impresionat de rezultatele spectaculoase ale medicilor chinezi, Hipocrat a preluat multe din cele observate de el în peregrinările sale prin Asia. Dar, a ascuns sursele sale de inspiraţie (poate şi din orgoliile de cetăţean al unui mare imperiu euro-asiatic…). A fost mult mai bine primit în rândul medicilor perioadei renascentiste, care au separat net medicina ca ştiinţă de implicările subtile cu conotaţii religioase(asta i-a ajutat pe urmaşii lui L’Hospital să smulgă bolnavii din bolniţele mănăstirilor, pentru a-i muta în incintele spitalelor populate cu medici diplomaţi). Testamentul lui Hipocrat, devenit – până în zilele noastre – subiect de jurământ pentru toţi cei ce s-au înrolat în armata medicinii europene, conţine, însă, multe dintre prescripţiile generale recomandate de medicii antici ai Chinei.

Astăzi, acest jurământ a rămas doar o tradiţie a absolvenţilor facultăţilor de medicină din lumea occidentală. S-a pierdut, însă, conţinutul plin de înţelepciune al testamentului lui Hipocrat, orgoliile noilor generaţii de medici ai secolelor XIX, XX şi XXI  făcând să se ajungă la denigrarea înaintaşilor lor şi declararea a tot ceea ce făcuseră vechii medici şi spiţeri(precursorii farmaciştilor de azi) drept „metode băbeşti de vindecare”. S-a ajuns la declararea medicinii moderne drept „medicină ştiinţifică”, pentru a renega toate succesele vechilor „servitori ai sănătăţii”.

Ar trebui să ne privim cu mai mult respect înaintaşii, în toate domeniile de activitate. Fizicienii, chimiştii, matematicienii şi-au păstrat acest respect faţă de toţi cei care, de-a lungul istoriei omenirii, şi-au adus un aport – mai amplu, sau mai redus, dar util pentru totdeauna! – în dezvoltarea acestor discipline fundamentale ale ştiinţei. Probabil că această atitudine a făcut ca asemenea domenii ale cunoaşterii să capete un ritm exponenţial al descoperirilor şi, în consecinţă, al dezvoltării tehnologice a lumii. În perioada de explozie a cercetării ştiinţifice din domeniul fizicii atomice, atunci când lumea occidentală considera că Orientul este mult înapoiat, marii savanţi ai vremii au făcut turnee prin China, India şi Japonia făceau declaraţii şocante la întoarcerea în Europa. Iată ce spunea „părintele armei nucleare” Julius Robert Oppenheimer: Noţiunile generale despre cunoaştere…ilustrate prin descoperirile din fizica atomică nu ne sunt complet necunoscute sau noi. Ele au un trecut chiar în cultura noastră, iar în filosofiile hinduistă şi budistă un rol mai important şi un loc central. ceea ce vom descoperi noi nu va fi decât o exemplificare, o încurajare şi rafinare a vechii înţelepciuni. Faimosul fizician Niels Bohr declara şi el: Pentru a trasa o paralelă la lecţia teoriei atomice, trebuie să ne întoarcem la acele probleme epistemologice cu care gânditori ca Budha şi Lao Tse se confruntaseră în încercarea de a armoniza poziţia noastră de actori-spectatori în marea dramă a existenţei. Un alt titan al fizicii, Werner Heisenberg, avea de mărturisit: Cea mai mare contribuţie la fizica teoretică venită din Japonia, după al doilea război mondial, stă în indicarea unei anumite relaţii între ideile filosofice ale Orientului Îndepărtat şi substanţa filosofică a teoriei cuantice. Ca o concluzie la toate observaţiile de mai sus, Einstein declara scurt şi cutremurător pentru elita ştiinţifică a Europei: Simt că îmi fuge pământul de sub picioare!…Einstein
Totodată, trebuie să remarcăm că şi medicina modernă şi-a extins considerabil mijloacele de investigare şi tratare a diverselor boli. Dar, acest lucru s-a datorat exclusiv progreselor uriaşe ale fizicienilor, matematicienilor, chimiștilor, biologilor. Vorbind despre aceste discipline, ele pot fi numite „ştiinţifice”, deoarece se bazează pe legi, teoreme, leme şi formule matematice care să facă posibilă aplicarea practică şi repetitivă a lor. Totul este precis, sau se aproximează prin metode matematice, astfel încât nu putem avea dubii în rezultatele obţinute şi nu pot interveni interpretările subiective ale unora sau altora.

Medicina modernă – ca principiu de evoluţie – se bazează, la fel ca şi medicina străveche, preistorică, pe empirism: cercetare, observaţie şi statistici. Nu putem vorbi aici despre „legi”, „teoreme” sau formule matematice exacte de aplicare a acestora. De la şamani şi până la medicul academician de astăzi, medicina a avansat pe baza observaţiilor şi consemnărilor făcute de practicanţii pasionaţi ai veacurilor şi mileniilor trecute şi de statisticile complexe pe care le-au adus matematicienii pentru a se trage nişte concluzii utile în procesele de diagnosticare şi terapie. Să nu uităm că, adesea, diagnosticarea, ca şi stabilirea etiologiei unor patologii, s-au schimbat, în funţie de apariţia unor noi tehnologii de investigare şi de cercetare de laborator. Niciodată, însă, aceste noi descoperiri nu au putut anula valoarea vechilor procedee medicale. Ci, doar le-au îmbogăţit şi diversificat, înlăturând doar terapiile greșite, periculoase!

Comoditatea de a lua în considerare numai cunoştinţele cele mai noi, ignorând şi chiar batjocorind pe cele mai vechi, a făcut să se dezvolte, tot mai accentuat, conceptul multor medici educaţi în spiritul „medicinii alopate” că nici o altă abordare nu este valabilă şi nici nu merită măcar a fi studiată. Ori, este cunoscut faptul că nu poţi combate nici un concept, teorie sau metodă decât dacă le cunoşti foarte bine.

Mai grav: unii medici îşi asumă meritele privind mijloacele avansate de investigare, cercetare, intervenţii chirurgicale şi terapie. Ei ignoră, astfel, pe adevăraţii creatori ai acestor minunate invenţii, adesea refuzând discuţiile pe teme medicale cu specialiştii în inginerie, IT sau din alte domenii, pe motiv că „nu au ce discuta cu persoanele care nu au studii de medicină”. Ori, nu trebuie să uităm că nu poţi inventa un aparat, sau dispozitiv cu scopuri medicale fără să ai cunoştinţele minime despre obiectul acestor tehnologii. Se refuză chiar şi cooperarea cu specialiştii în medicină tradiţională chinezească sau indiană(ayurveda)medici indieni.

Este ca şi cum ţi-ai renega strămoşii, distrugându-ţi propriul trecut. Să ţinem, însă, minte întotdeauna: cei ce nu au trecut, nu vor avea nici viitor! Este ca şi cum ai publica o lucrare ştiinţifică din care lipseşte o bibliografie. În domeniul medicinii, bibliografia adevărată începe de la consemnările antice ale vechilor pasionaţi ai luptei pentru sănătate.

DE CE ERA NEVOIE DE MICA PLEDOARIE?

Pentru că şcoala noastră – QITAKY®-QIGONG – promovând medicina tradiţională chineză, aduce în atenţia voastră cursul de iniţiere în Masajul terapeutic TUINA.
Da, există în lumea medicală alopată modernă kinetoterapia. Nu aş putea spune că această tehnică de medicină recuperatorie nu este eficientă. Dar, există nişte diferenţe importante între această metodă şi cea a masajului terapeutic chinezesc.

TUINA ANTIC 1ANTIC TUINA 2

UN ADEVĂR PUȚIN CUNOSCUT DESPRE KINETOTERAPIA EUROPEANĂ

Descoperiri arheologice efectuate pe teritoriul Chinei, la sfârșitul secolului XIX, au scos la lumină o pânză veche de aproximativ 4000 de ani, pe care erau desenate 44 de exerciții de întreținere și recuperare a sănătății numite DAOYIN. Din reprezentările personajelor ce înfățișau exercițiile reiese că acestea aparțineau atât celor săraci, cât și celor mai înstăriți. Deci, erau exerciții foarte populare printre locuitorii de atunci ai Chinei. Unsprezece dintre aceste exerciții au fost trimise - în cadrul schimburilor academice dintre cele două țări - printr-o scrisoare adresată unui cuplu de medici britanici, membri ai Academiei de Științe Medicale. Plăcut impresionați de aceste informații, cei doi medici englezi au hotărât să dezvolte cele 11 tehnici și să le numească Exerciții de recuperare medicală, un titlu pe care l-au dat cărții publicate în 1898. Pe atunci, plagiatul nu putea fi descoperit prea ușor... Așa s-a dezvoltat această ramură a medicinei occidentale, din care a izvorât, mai târziu, kinetoterapia. Dar, sursa originară a fost dată uitării!!!

SĂ REVENIM

Cea mai importantă dintre diferențele între cele două tehnici recuperatorii este legată de faptul că, dacă în kinetoterapie se urmăreşte exclusiv aspectul recuperator osteoarticular şi tendinomuscular, în vreme ce masajul Tuina abordează şi tratarea altor patologii cu implicări fiziologice şi funcţionale. Pe de altă parte, abordarea energetică a masajului Tuina depăşeşte nivelul pur fizic al terapiei, oferind şanse mari de protejare a terapeutului împotriva preluării de informaţie patologică de la pacienţii săi.

SCHELET

Experienţa mea din ultimii 27 de ani mi-a demonstrat că mulţi maseuri clasici cad victime ale epuizării fizice şi preluării de boli de la pacienţii lor.

PALME TUINA

Aceia au devenit pacienții mei.
Şi, totuşi, nimeni dintre oficialii Ministerului Sănătăţii nu se gândeşte să adopte pe lista terapiilor legale în România şi această metodă, validată de mii de ani în China. E drept, sunt deja numeroși maseuri, angajaţi ai unor centre
private de sănătate , care practică masajul Tuina. Cei mai mulţi sunt absolvenţi ai şcolii QITAKY®-QIGONG – cu, sau fără atestat(unii nu au avut curajul să se prezinte la examenul de atestare, temându-se de exigența mea!) Dar, aceia care au reuşit să obţină atestatul şcolii noastre sunt şi cel mai bine pregătiţi atât practic cât şi teoretic, fiind capabili să răspundă în faţa oricărei comisii de control, în mod profesionist, la orice întrebare legată de bazele teoretice şi practice ale tuinaologiei. Rezultatele muncii lor sunt argumente suplimentare pentru valoarea lor, fiind un motiv puternic pentru care patronii centrelor de sănătate preferă să-i angajeze pe posesorii atestatului școlii QITAKY.

DESPRE CURSUL DE MASAJ TUINA

Oricine poate accesa acest curs.
Nu este nevoie decât de dorinţă şi – pentru cei care doresc să profeseze – perseverenţă.


Este un curs condensat, care se desfăşoară de-a lungul a 4 zile, câte 3 ore.
Conţine atât partea teoretică de bază, cât şi elementele practice.
După terminarea celor 4 zile de curs propriu-zis, vor avea loc şi seminarii practice. Se vor aplica tehnicile atât între cursanţi, cât şi – în funcţie de pacienţii cabinetului nostru – direct asupra cazurilor concrete.

Cursul se poate desfăşura și în două etape de câte două zile de week-end, la înțelegere cu cursanții și se petrece la sediul cabinetului nostru din str. Dr. Iuliu Barasch 12, ap.1, interfon 1, sector 3.

Taxa de participare este de 1000 RON/pers.
Manualul de 120 pagini, precum şi alte materiale de studiu pe suport CD sunt
incluse în preţul cursului. De asemenea, seminariile – în număr nelimitat, după dorinţa cursanţilor – sunt incluse în preţul cursului.

Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare, sunaţi la unul din următoarele numere de telefon:

021/3274289
0722 243 008
0744 985 006

Atunci când lista solicitanților se ridică la 10 persoane, vom hotărî și data programării cursului. Cei înscriși din timp vor primi mesaje SMS sau pe e-mail, cu minimum 3 săptămâni înainte.

Maestrul Adrian Florea vă aşteaptă cu bucurie.

 

No Comments Yet.

Leave a comment