Pe aceasta pagina va fi prezentat in serial TAIJIQUAN - stilul Chen. Fiecare episod contine un numar de secvente care vor ramane afisate timp de aproximativ 10 zile; dupa acest interval va fi afisata o noua serie de secvente, in ordinea logica a executiei acestora. Fiecare secventa este insotita de explicatii detaliate referitoare la modul de executie.
Daca ati intrat mai tarziu pe site, va puteti completa ulterior secventele lipsa, intrucat serialul se va relua dupa completarea intregului ciclu de 164 de secvente.
Despre TAIJIQUAN in stil Chen in 38 de forme.
Stilul Chen al TAIJIQUAN-ului a fost dezvoltat in Chenjiagou, districtul Wenxian, provincia Henan. Chen Xiaowang este un descendent din a nouasprezecea generatie, care a castigat de doua ori placheta de aur la Jocurile Nationale de Dialog, Emulatie si Schimb Wushu, in 1980 si 1981.
Stilul Chen al TAIJIQUAN-ului in 38 de forme a fost creat si compilat de Chen Xiaowang pe baza stilului Chen "Lao Jia" (structura veche) in 74 de forme si "Xin Jia" (structura noua) in 83 de forme. In procesul de creatie si compilare, el a renuntat la actiunile repetate prea mult si le-a simplificat pe cele prea dificile, dar a pastrat caracteristicile anterioare, de atac-aparare si energie unduitoare. Intreaga serie este impartita in patru sectiuni, fiecare dintre acestea constand din noua actiuni. Fiecare sectiune se desfasoara pe o distanta de 1-5 metri, cu doua evolutii in cerc si cu revenirea la locul de unde s-a inceput. Pentru efectuarea intregii serii sunt necesare 3-4 minute. Seria se poate executa, in ceea ce priveste sariturile si modul de evidentiere a fortei, intr-o maniera viguroasa sau cu blandete, fiecare putand alege varianta adecvata conditiei sale fizice.
TAIJIQAN - lectia 9
Forma 25 - Lovitura cu calcaiul stang
  Trunchiul se coboara putin; piciorul drept cade pe podea si degetele se orienteaza spre exterior. Apoi se intoarce corpul spre dreapta (aprox. 180°) si se muta complet greutatea pe piciorul drept. Se ridica piciorul stang pentru a-l deplasa spre exterior spre stanga, coborand cu calcaiul pe podea. Atunci cand se roteste trunchiul, palma dreapta blocheaza, cu bratul intorcandu-se prin dreptul fruntii, la nivelul capului, cu fata palmei spre exterior si degetele oblic in sus; palma stanga urmareste piciorul stang si deviaza pana in fata genunchiului stang, cu fata palmei in jos si varfurile degetelor orientate spre stanga. Privirea spre stanga si pieptul orientat spre nord (Fig. 98, 99, 100).
|
Trunchiul se roteste putin spre stanga si greutatea se muta pe piciorul stang, pentru a se realiza un "pas arcuit" spre stanga, cu genunchiul drept putin indoit. In acelasi timp, palma stanga blocheaza in sus prin fata abdomenului, cu cotul indoit spre stanga, ceva mai sus de umar, cu fata palmei spre inainte si cu varfurile degetelor orientate oblic in sus; palma dreapta deviaza in jos pana ajunge deasupra genunchiului drept, cu fata inainte si varfurile degetelor oblic in jos. Privirea este orientata spre stanga si pieptul spre nord (Fig. 101).
|
|
Trunchiul se intoarce putin spre dreapta si greutatea se muta pe piciorul drept. In acelasi timp, palma stanga blocheaza spre stanga; palma dreapta blocheaza in sus, ceva mai sus de umar, cu fetele ambelor palme spre exterior si varfurile degetelor in sus. Privirea spre stanga si pieptul orientat spre nord .
|
|
Se coboara putin trunchiul si se trage piciorul stang langa piciorul drept, cu calcaiul ridicat. Concomitent palmele deviaza in jos si se incruciseaza in dreptul abdomenului; palma stanga este deasupra, cu fata palmei spre dreapta, palma dreapta este dedesubt cu fata palmei indreptata spre stanga, varfurile degetelor fiind orientate oblic in jos. Privirea spre stanga si pieptul indreptat spre nord .
|
Se strang pumnii si acestia blocheaza in sus, incercuind corpul la nivelul pieptului, cu fetele pumnilor in jos. Se ridica piciorul stang si se priveste spre stanga (Fig. 104).
|
|
Piciorul stang loveste rapid spre stanga. In acelasi timp, se deschid pumnii si se apara mainile, intinzandu-se in lateral, cu fetele palmelor orientate spre exterior si varfurile degetelor oblic in sus. Privirea spre stanga si pieptul indreptat spre nord .
|
De retinut:
In aceasta forma forta elastica este forta din deschiderile rezultate din retrageri. Cand se incruciseaza mainile, cotul si bratul au ambele forta de deschidere. In acelasi timp, cand se indoaie si se apropie genunchii, deoarece bazinul este rotunjit, picioarele au forta de deschidere. Astfel, atat bratele cat si picioarele au o forta aferenta de exercitat spre exterior, cheia exercitiului fiind modul de dezvoltare a acestei forte, usor si cu acuratete. Actiunile simetrice ale bratelor si picioarelor, de separare si impingere spre exterior, asigura mentinerea, intr-o anumita masura, a stabilitatii atunci cand corpul dezvolta forta. Aceasta metoda de a dezvolta forta este un bun exercitiu pentru cresterea elasticitatii ligamentelor din incheieturi.
In timpul lovirii cu piciorul se va urmari ca mijlocul si soldurile sa fie relaxate, sa nu se indoaie mijlocul, coordonandu-se in acelasi timp cu dezvoltarea fortei la nivelul palmelor.
Forma 26 - Fata de jad lucreaza cu suveica
 Dupa ce piciorul stang cade pe podea, se intoarce trunchiul spre stanga (90°). Se coboara putin trunchiul si greutatea se muta in intregime pe piciorul stang. In timpul rotirii trunchiului, se ridica piciorul drept pe varfuri. In acelasi timp, ambele palme deviaza si se incruciseaza in fata abdomenului; palma stanga este dedesubt, cu fata palmei spre dreapta, palma dreapta este deasupra, cu fata palmei indreptata spre stanga, varfurile degetelor ambelor maini sunt orientate spre inainte. Privirea este orientata spre inainte si pieptul spre vest (Fig. 106). Ambele palme blocheaza, cu incheieturile mainilor impingand in sus, pana cand ajung in fata pieptului, cu varfurile degetelor indreptate in jos. Palma stanga blocheaza pe sub incheietura mainii drepte din interior catre in sus, incrucisandu-se cu incheietura stanga. Apoi, mentinand greutatea coborata, se incruciseaza palmele in fata pieptului, cu palmele verticale si incheieturile mainilor in jos; palma dreapta este dedesubt, cu fata palmei indreptata spre stanga si palma stanga este deasupra, cu fata palmei indreptata spre dreapta. Privirea este indreptata spre inainte si pieptul spre vest (Fig. 107, 108).
|
 Se ridica piciorul drept si palmele se ridica putin spre a uni fortele in fata pieptului. Apoi, piciorul drept coboara pentru a se duce in spate si piciorul stang face un pas mare inainte. In acelasi timp cu rotirea trunchiului, palma stanga impinge inainte orizontal, dezvoltand forta, cu fata palmei indreptata spre stanga si cu varfurile degetelor oblic in sus. Privirea este orientata spre dreapta si pieptul spre sud-vest (Fig. 109, 110).
|
Imediat dupa aceasta, se intoarce corpul cu 180°, pivotand pe calcaiul stang, se pune piciorul drept jos la o distanta de jumatate de pas departare fata de piciorul stang si se muta putin greutatea pe partea dreapta. In acelasi timp, palma stanga se roteste impreuna cu trunchiul si blocheaza pe partea soldului stang, cu fata palmei indreptata in jos si varfurile degetelor indreptate spre dreapta. Palma dreapta blocheaza spre dreapta la nivelul capului, cu fata palmei indreptata spre inainte si cu degetele pozitionate in sus spre stanga. Privirea este orientata spre dreapta si pieptul spre sud si putin vest (Fig. 111).
|
De retinut:
In timp ce piciorul stang face un pas mare inainte si cade pe podea, se va urmari schimbarea rapida a greutatii pe piciorul stang si indoirea genunchiului. In timpul rotirii corpului spre dreapta, soldul va fi relaxat, centrul de greutate va fi coborat, mainile vor fi conduse cu corpul si se vor coordona mainile si corpul in mod natural, astfel incat sa se mentina echilibrul.
Daca locul de antrenament este redus ca dimensiuni, sau vreti sa reduceti efortul, fiind batran sau infirm, se poate executa forma cu rotirea corpului urmata de un pas inainte, in loc de saritura.