A fost deajuns ca evreii, aflați sub ocupația romană nemiloasă, să fie nevoiți să aleagă salvarea zelotului Barabas(un luptător neînfricat pentru eliberarea Israelului de sub jugul Romei) și condamnarea la umilințe, suferințe și moarte a Învățătorului cel pașnic și miraculos vindecător : Iisus, pentru ca, mai târziu, instituția creștină să cultive antisemitismul discriminatoriu și ucigaș, ajungând până la Cruciade și culmile oripilante ale Holocaustului. Aceasta, în totală contradicție cu principiile ”iubește-ți aproapele, ca pe tine însuți”, al cultivării păcii, toleranței și a exprimării din celebra rugăciune ”Tatăl Nostru” - ”...precum și noi iertăm greșiților noștri”!
A fost cu ceva mai presus Instituția Creștină față de cea a Împăraților adepți ai politeismului, care au martirizat cu o cruzime fără margini pe apostolii creștinismului?... Au fost, oare, Cruciadele o manifestare de iubire și toleranță față de cei care nu îmbrățișaseră religia creștină? Au fost aceste acțiuni în spiritul și numele Mântuitorului, cel ce a iertat, a dat învățătură și care a vindecat boli și a readus la viață pe cei morți?
Să nu uităm că Însuși Iisus Hristos a fost evreu – și, nu și-a negat niciodată originea și nici nu și-a blamat poporul, ci s-a rugat Tatălui pentru iertarea lor!
Cu atât mai mult, cea alesă de Creator pentru a purta în pântecele său pe Cel trimis spre a îndrepta greșelile oamenilor era, desigur, evreică. Mântuitorul – proiecție în chip uman a Dumnezeului Atotputernic și Atotstăpânitor al Cerurilor(Universului) – a fost desemnat să propăvăduiască cele mai frumoase lucruri – adică, legile care guvernează Universul – pentru a restabili armonia omenirii. Iar, pentru că El a căutat calea cea mai perceptibilă pentru oameni, a ales dintre ei pe acea femeie care își dovedise credința adâncă, puritatea sufletului și a gândurilor, îngăduința în fața oricăror suferințe, cât și neprihănirea trupului: Fecioara Maria.
De ce Maria?! În limba veche egipteană, termenul mry se traduce prin cel iubit; în limba latină, ea s-ar traduce prin stea de mare, iar în ebraica veche cuvântul maria face referire la o mare de amărăciune. Totuși, atunci când unei fete i se atribuia numele de Maria, acesta avea înțelesul de copil dorit. Constatăm că, într-adevăr, Ioachim și Ana au avut nevoie de multe rugăciuni pentru a avea, mai târziu, copilul dorit. De altfel, scripturile spun că Ana ar fi promis lui Dumnezeu că, dacă îi va dărui un copil, ea îl va încredința Celui de Sus după voia Sa.
Puse cap la cap, aceste argumente justifică alegerea Fecioarei Maria pentru a deveni Sfânta Născătoare de Dumnezeu-Fiul. Totodată, avem și explicația alegerii ei ca o a doua verigă de legătură a credincioșilor de rând în mijlocirea comunicării cu Divinitatea, după Fiul său Hristos. Mai mult decât atât, similar cu ceea ce se întâmplase cu trupul Mântuitorului, moartea ei nu a însemnat sfârșitul existenței și misiunii sale față de omenire. Trupul ei nu a fost lăsat să putrezească într-o grotă(conform obiceiului funerar evreiesc) ci a fost ”ridicat la ceruri”, după trei zile de priveghi. Aceasta, pentru că unul dintre discipolii lui Hristos, Sf. Toma nu a putut sosi din peregrinările sale apostolești imediat după ce Maica Domnului a închis ochii. Astfel, avem și explicația unei tradiții creștinești de a păstra trupul unui decedat timp de trei zile, înainte de a fi îngropat. Din punct de vedere laic, acest obicei a fost introdus ca o consecință a faptului că s-au constatat situații când, deși se declarase decesul, în intervalul de 3 zile, s-a produs o revenire surprinzătoare la viață. Actualmente, acest lucru nu mai este valabil, deoarece după declararea decesului de către medicul legist, corpul persoanei decedate este supus autopsierii și îmbălsămării, ceea ce exclude o posibilă revenire la viață.
Dacă Învierea Mântuitorului – o mare sărbătoare creștină – ne transmite mesajul unei vieți de după moarte, într-o altă lume, numită Împărăția Vieții Veșnice, Adormirea Maicii Domnului vine să întărească, de fapt, veșnicia, perenitatea vieții. Nu este moarte! Este doar somnul dinaintea noii vieți, alături de Fiul și de Dumnezeu-Tatăl. Nu întâmplător, Mântuitorul declară: Eu sunt în Tatăl, Tatăl este în mine. Ca un produs al Universului-Tată, nu pot pieri definitiv - indiferent de felul în care mi-am condus viața și convingerile – pentru că Creatorul nu poate muri.
De când a apărut viața pe Pământ, perpetuarea speciilor s-a dovedit o realitate. Vorbind despre umanitate, nicio cercetare științifică nu a relevat că ar fi existat vreo perioadă de inexistență a Omului, de la apariția sa primitivă și până azi. Înțelepții antici au remarcat și semnalat faptul că moartea nu este o dispariție totală, ci doar o etapă de trecere către o altă viață. Este acceptată ideea că, la momentul morții, are loc desprinderea de corpul material a unei structuri energetice care asigura activarea substanțelor și a celulelor cât timp omul era în viață. Măsurători efectuate de cercetători științifici au arătat că, imediat după moarte, corpul cântărește cu 21 grame mai puțin. Alții au considerat că o parte din această greutate ar fi aerul care se descarcă după moarte, dar rămâne totuși o diferență de 0,01g, care nu poate fi interpretată decât ca un câmp energetic ce conține toate informațiile acumulate de-a lungul vieții și care nu se pierd, ci se stochează undeva în spațiul cosmic. Apoi, acest bagaj de informații este atașat unui nou-născut.
În acest fel se întărește conceptul ”trecerii în viața veșnică”, care, la rândul său, confirmă două dintre proprietățile fundamentale ale Universului: continuitatea Universului și continuitatea transformărilor. Proprietăți necontestate de nimeni din lumea științifică!
Așadar, Adormirea Maicii Domnului – denumită de creștinii români drept ”Sântămăria Mare” - constituie o confirmare a adevărurilor despre Univers (Marele Creator).
Respectând o altă proprietate fundamentală a Universului – diversitatea și unitatea în diversitate – religia buddhistă ne prezintă un fenomen similar prin personajul său Siddhartha Gautama. Provenit dintr-o familie regală și sătul de toate privilegiile și bogăția sa, Siddhartha caută și descoperă și suferințele oamenilor: boli, foamete, umilințe, neputințele bătrâneții. Hotărăște atunci să trăiască starea de rugăciune și meditație în asceza totală de 40 zile. Astfel, se regăsește în starea de puritate a sufletului, de a ignora sărăcia, foametea, suferințele și bătrânețea și chiar moartea. Corpul său a fost ”ridicat” la Ceruri, atingând starea de atemporalitate și omni-spațialitate, spre starea radiantă de fericire intuitivă și împărtășind-o cu dărnicie tuturor celor dispuși să o accepte. Așadar și aparenta moarte a lui Buddha nu a constituit decât exemplul suprem al trecerii – prin etapa morții – către veșnicia perenității vieții.
Sărbătorind și prăznuind un eveniment în aparență trist, nu facem decât să ne bucurăm de nemurirea simbolului frumuseții sufletești și puterii credinței: Sfânta Fecioară Maria.
Construcția entității energetice a Fecioarei Maria este, fără îndoială, una cu totul specială. Dacă entitățile celorlalți oameni trecuți de pragul morții păstrează și informațiile adunate în timpul unei vieți sau mai multe, adăugându-se structurii energetice din noua viață, cea a Sfintei Fecioare acumulează permanent noile informații despre evoluția omenirii și le procesează, având posibilitatea de a emite concluziile și avertismentele ce rezultă din astfel de procesări – similar celor mai avansate sisteme cibernetice inteligente. Aparițiile sale misterioase, imprevizibile și sporadice constituie dovada acestei calități aparte a Alesei Lui Dumnezeu. Este consemnată prima sa apariție, în vis, simultan unui nobil roman și Papei Liberio, în anul 352 d.H., cerându-le construirea unei catedrale dedicate Maicii Domnului. Ceea ce a dus la ridicarea Bazilicii Sfânta Maria la Roma. Fecioara le-a spus că în ziua de 5 august, la inaugurarea bazilicii va ninge. Pentru că într-adevăr a nins, ziua de 5 august a rămas în tradiția locului, până în zilele noastre, ca o sărbătoare a Madonnei Zăpezii. Vizibilitatea acestor apariții a fost posibilă pentru peste 1 milion de persoane deasupra bisericii din Zeitoun (Egipt), în 1969 și s-a repetat de-a lungul unui an, în diferite ipostaze.
Pe 17 august, 2000, locuitorii localității Assiut din Egipt au văzut chipul frumos luminat al Fecioarei Maria, însoțit de mulți porumbei albi, în dreptul bisericii ortodoxe copte Sf. Marcu. Aparițiile s-au repetat în mai multe nopți, răspândind în aer un miros pregnant de tămâie, până în ianuarie 2001. Ca urmare, stările conflictuale dintre diversele comunități din zonă au dispărut, restabilindu-se pacea și armonia între locuitori.
Foarte populare sunt aparițiile din Portugalia, în localitatea Conca di Iria. Prima dată, s-a întâmplat în 1917, în timpul primului Război Mondial: Sfânta Fecioară s-a arătat unor copii de păstori de 10, 9 și 7 ani. Era tristă și cu veșminte întunecate. Le-a spus copiilor să revină în fiecare zi de 13 ale lunii. Nici părinții lor și nici autoritățile nu au crezut relatările lor. Dar, la ultima sa apariție, pe 13 octombrie, s-au adunat peste 60.000 de oameni,primind mesajul de a se ruga fierbinte pentru pace și a nu a mai păcătui, căci altfel un nou război, mai crunt, va începe: Al Doilea Război Mondial. Deși apariția a fost extrem de spectaculoasă, mesajul nu a fost respectat pentru mai multă vreme și, după cum știm, noul și cumplitul război s-a declanșat.
Având în vedere faptul că mesajul Fecioarei se adresa unor credincioși catolici, papalitatea a hotărât să ia în serios miracolele aparițiilor și a proclamat locul de la Conca di Iria drept Fatima. În 1946, Papa Pius al XII-lea a săvârșit cerermonia încoronării statuii dedicate Sfintei Maria, în prezența a peste 800.000 de oameni. Pentru ca, în 1951 să hotărască încheierea ”Anului Sfânt” la Fatima. La 13 mai 1967, aniversând 50 de ani de la prima apariție, Papa Paul al VI-lea a venit personal la Fatima, alături de peste un milion de credincioși și însoțit de Lucia – singura supraviețuitoare dintre cei trei copii care o văzuseră în 1917.
Putem spune, fără teamă, că această Sfântă Aleasă a Divinității, dintre noi oamenii, este Înalta Entitate Superioară care ne oferă șansa de a rămâne conectați cu Universul și Legile sale, pentru a ne regăsi mereu sensul, armonia și fericirea existenței noastre.
P.S. - Am fost întrebat adesea: ”cum se poate împăca apartenența mea creștin-ortodoxă, abordarea mea pragmatic-științifică a religiei în care mă manifest, cu o disciplină de origine buddhistă”? Nu sună cumva practicile de Qigong – create într-un spațiu hinduist și buddhist – a trădare de credință, o blasfemie?! Ei, bine, NU! Aveți, mai sus, răspunsul!
Cu plecăciune și smerenie,
Adrian Florea
MARE MAESTRU INTERNAȚIONAL DE QIGONG
SPECIALIST ÎN MEDICINĂ TRAIȚIONALĂ CHINEZĂ
DOCTOR DE MEDICINĂ NATURALĂ
DOCTOR DE MEDICINĂ UMANITARĂ
MAESTRU DE FENG SHUI
1 Response