CANTONAMENTELE DE VARĂ QITAKY-QIGONG CONTINUĂ!

De prea multă vreme, prea mulţi români au crezut că un concediu este o perioadă în care pleci de acasă – la munte, sau la mare, sau în străinătate – pentru a te instala într-un loc care-ţi place, a te odihni prin somn prelungit, a mânca mai mult şi mai gustos decât de obicei şi a te bucura de peisaje frumoase şi/sau spectacole la care altfel nu ai avea timp să te duci.

Un concept care se dovedeşte, în zilele noastre, total depăşit! Un om obosit, stresat de-a lungul multor zile de muncă – la patron, sau la propria afacere – nu-şi va găsi o recuperare veritabilă decât printr-un program inteligent şi dinamic de activităţi cu adevărat recreative, regeneratoare de potențial de muncă, dar şi instructive.
Poate că sună puţin a „limbaj de lemn” ceea ce am afirmat mai sus. Dar, este o realitate din ce în ce mai mult dovedită şi acceptată. Şcoala QITAKY®-QIGONG se numără printre pionierii „turismului de promovare a sănătăţii”, fiind adesea cu un pas înaintea directivelor şi iniţiativelor Uniunii Europene în acest domeniu. Noi am promovat încă din 1990 programul care a primit abia în 2012 numele de Anul European pentru Îmbătrânire Activă şi Solidaritate între Generaţii, fiind considerat a fi o inițiativă a Comisiei Europene. Am oferit atunci ocaziile unor minunate cantonamente la mare şi la munte cu seniorii, la preţuri pe măsura pensiilor din România şi fără a fi susţinuţi de fonduri europene!

Stagiile de exerciții de Qigong & Taijiquan ale școlii QITAKY au căpătat deja valoare de tradiție. În fiecare an - de obicei, de câte 2 ori în fiecare vară – ne bucurăm de cota zero a Mării Negre, culegând energia binefăcătoare a Soarelui la fiecare răsărit, precum și de aerosolii pe care îi respirăm conform tehnicilor speciale, sub îndrumarea Marelui Maestru Internațional Adrian Florea.

Şi anul acesta, mânaţi de ideea îmbinării diverselor cunoştinţe din tradiţia culturală a Extremului Orient şi a Occidentului cu aceea a prelungirii vieţii către limita „nemuririi” (aşa cum este formulată în filosofia taoistă, nemurirea înseamnă atingerea vârstei limită de 220-240 de ani), continuăm  tradiţia de 31 de ani a şcolii noastre privind cantonamentele de vară, la malul mării. Stresul social şi economic, stresul amenințărilor și restricțiilor pandemiei de Corona Virus, radiaţiile solare tot mai agresive, schimbările climatice, modificarea polarităţii magnetice a Pământului, mijloacele de autodiagnosticare ale medicinii tradiţionale chinezeşti,  dezvoltarea spirituală individuală şi colectivă, precum şi alte subiecte interesante, sunt abordate în maniera practică și științifică a şcolii QITAKY®-QIGONG. Reducerea stratului de ozon al atmosferei, încălzirea globală, intrarea sistemului nostru solar în centura fotonică a Căii Lactee, sursele de hrană modificată genetic au devenit tot atâtea motive de îngrijorare pentru vârstnici, tineri dar, mai ales, privitor la viitorul copiilor și nepoților noştri. Oare, nu ar fi mai important pentru oricine să înveţe ce să facă pentru a ieşi victorios din această mare provocare, decât să ne petrecem timpul liber doar cu grătare, mici şi bere, cocktailuri ameţitoare şi snobisme inutile?! Oare n-ar fi mai bine să vă alocaţi zile de concediu pentru a combina cu folos odihna şi relaxarea cu dobândirea înţelepciunii care vă aduce adevărata bucurie de a trăi?! Oare nu ar fi mai interesant să constataţi că puteţi, unindu-vă forţele cu ceilalţi practicanţi, să alungaţi (realmente!!!) norii care aduc ploaia și tunetele de pe plajă, pentru a vă face exerciţiile de sănătate în confort şi serenitate?

Fiecare stagiu a fost dedicat câte unei teme anume. De data aceasta, ne vom concentra asupra exercițiilor care ne pot ajuta să explorăm bagajul de informații acumulate în viețile anterioare, pentru a le șterge pe cele care ne pot afecta negativ viața actuală și/sau viitoare, ca și viețile urmașilor noștri.

În plus, este o ocazie de a învăța Taijiquan pas-cu-pas; ceea ce nu se poate face la antrenamentele la sală și, cu atât mai puțin, la antrenamentele online.

Să nu uităm că şcoala noastră a primit cele mai înalte aprecieri ale celor mai Mari Maeştri  din lume, un gir incontestabil pentru calitatea lucrurilor pe care le întreprindem aici.i Dacă luăm în calcul doar diplomele acordate de Forumul Mondial de Qigong și Medicină Tradițională Orientală(Tokyo, Japonia) în anii 2010, 2013, 2016 și 2019 am avea argumente suficiente pentru credibilitatea față de ceea ce facem. Înaltele aprecieri făcute la adresa Școlii QITAKY au condus în 2016 la acordarea titlului de Director Temporar al Forumului japonez pe o perioadă de 3 ani liderului școlii noastre. Iar, în 2019 cu înmânarea diplomei de Doctor în Medicină Naturală și Doctor în Servicii Umanitare – acordat de World Organization for Natural Medicine, precum și Diplomele Forumului Mondial de Qigong care a decernat titlul de “Cel Mai Bun Mare Maestru de Qigong”, precum și pe acela de “Specialist cu Înalte Contribuții la Sănătatea Mondială”.

Desigur, sunt multe lucruri pe care le mai puteţi învăţa despre tehnicile de Qigong de întreţinere şi recuperare a sănătăţii, despre sistemul milenar şi perfect conservat al nutriţiei chinezeşti, despre arta ambientării mediului - Feng Shui.  Ne vom petrece timpul în modul cel mai activ şi plăcut. În fiecare dimineaţă, vom culege energie de la Soare, asistând la răsărit pe malul mării, într-o atmosferă susţinută de o muzică adecvată, de neuitat. Apoi, vom continua cu diverse exerciţii de Qigong şi de mobilitate articulară, încheind fiecare sesiune cu învăţarea pas-cu-pas a celebrului Taijiquan - un încântător "dans cosmic" al reconectării cu Universul. Seara, de la orele 19.00, vom face alte exerciţii de Qigong – cu caracter general, dar şi cu scopuri ţintite – continuând să studiem Taijiquan.

Am ales, pentru acest al doilea cantonament al verii 2021 perioada 28 august5 septembrie. Programul nostru îl veți afla la prezentarea în prima zi a perioadei de cantonament.

Antrenamentele se vor desfășura pe plaja din dreptul hotelului CAPITOL, din Jupiter.

La sosirea în stațiune, vom avea o întâlnire în holul hotelului CAPITOL, la ora 14.00, pentru a vă comunica datele privind organizarea cantonamentului.

Taxa de participare la programul de cantonament de 8 zile: 450 RON/pers. și poate fi achitată la sediul cabinetului nostru din str. Iuliu Barasch 12, ap.1, sector 3, sau în prima zi a sejurului, cu prilejul ședinței de informare. Pentru cei care preferă varianta transferului bancar, se poate folosi contul SC QITAKY-QIGONG SRL, la ING Bank, Agenția Unirii Coposu, IBAN: RO89INGB0000999906387438.
Aveți libertatea de a vă alege orice locație de cazare. Desigur, cei ce doresc să participe la cantonamentul nostru pot veni însoțiți de copii sau alte rude care să le faciliteze prezența la programul nostru, fără a fi obligate să plătească taxa de cantonament pentru aceste persoane.

Ultimul termen pentru înscrieri în grupul QITAKY de cantonament și plata în numerar a taxei de cantonament : 25 August, 2021, dar mai puteți fi acceptați și ulterior, pătind pe loc taxa de participare (taxa este aceeași, indiferent de numărul zilelor de participare din totalul de 8 ale acestui cantonament).

Puteți participa chiar dacă nu ați mai practicat vreodată Qigong. Ar fi o experiență frumoasă, în măsură să vă trezească interesul pentru a continua această Artă a Prelungirii Vieții.

Alte informații puteți afla sunând la: 0744985006(Dl.Adrian Florea), 0723651153(Dna Laura Florea), sau la 021 327 42 89(Cabinetul nostru medical).

Cu multă stimă şi urări de armonie şi sănătate,

Adrian Florea
Mare Maestru Internațional de Qigong,
Doctor în Medicină Naturală(WONM)

Doctor în Servicii Umanitare(WONM)

Maestru de Arte Marțiale SIFU 2
Maestru Feng Shui

Specialist în Managementul Durerii- metoda ”Matricea Ngui”-

No Comments Yet.

Leave a comment