Evenimentul anual religios cel mai important al credincioșilor creștini este acela al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Reproducerea acestui miracol divin este marcată de momentul înălțător și totodată misterios al venirii Luminii Sfinte în incinta Sfântului Mormânt. S-a demonstrat practic că nu este o înșelătorie. Mai ales, prin faptul că în primele 10-15 minute, după răspândirea flăcării printre credincioșii prezenți în biserica din Ierusalim, s-a putut constata, de fiecare dată, că aceasta nu are temperatura firească focului normal și nimeni nu se poate arde, niciun obiect neputând fi incendiat. Aș îndrăzni să fac o conexiune cu cele Opt Trigrame ale Marelui Înțelept chinez Fu Hsi. Trigrama FOCULUI are ca reprezentare grafică două linii Yang, între care se află o linie Yin. Știind că perechii Yin-Yang i se poate atribui și dualitatea Rece- Cald, constatăm că Fu Hsi intuise - acum 4600 de ani! - că Focul poate fi și rece. Iată, deci, că miracolul Luminii Învierii are o explicație, cu mult înaintea crucificării și apoi a Învierii lui Hristos.
În rândurile de mai jos, încerc să pun la un loc cunoștințe din domeniul științei actuale pentru a explica fenomenul Luminii Învierii. Nu pentru a bagateliza acest uimitor și înălțător eveniment religios! Ci, pentru a-l face mai credibil și pentru a sublinia importanța Credinței necondiționate dar bine înțelese. În contrast cu versurile lui George Coșbuc:
”Nu cerceta aceste legi,
Căci ești nebun când le-nțelegi!”,
mă străduiesc să înțelegem cu toții importanța fenomenului și rolul său în viețile noastre de creștini. Trebuiesă înțelegem că participarea enoriașului la slujba de Înviere nu este doar pentru a ”lua Lumina”, a o duce acasă și a spera că-i va aduce sănătate, noroc și bogăție materială. Este, de fapt, un prilej de adâncire în înțelesurile legăturii noastre armonioase cu Universul Creator Unic, prin cunoaștere și smerenie, lasând la o parte habotnicia și lipsa de respect față de alte filozofii religioase.
Sunt un creștin convins. Dar, nu disprețuiesc alte religii, atâta vreme cât ele propovăduiesc bunătatea, îngăduința, respectul reciproc și smerenia în fața Unicului Creator, indiferent ce nume I se atribuie. Și, pe acest principiu, am construit Școala QITAKY-QIGONG vreme de 34 de ani.
Acei savanți ai epocii îndepărtate - poate, pe nedrept - numită "primitivă" au studiat cu atenție efectele FOCULUI asupra psihicului uman.
Observând rolul extraordinar pe care focul îl putea juca în viața oricărui om, șamanii au mers cu studiul dincolo de rolul de sursă de căldură, revelând arta nutriției prin supunerea hranei naturale la căldura directă sau indirectă a focului. Astfel, bucătăria orientală a căpătat valori incomensurabile , nu numai în găsirea unor combinații pline de savoare, dar și prin alăturarea efectelor terapeutice ale alimentelor. Multe din preparatele folosite de populațiile Extremului Orient capătă valori medicinale, în funcție de felul în care sunt gătite pe flacără: puterea acesteia, timpul de expunere, combustibilul utilizat etc. Totodată, focul a reprezentat, vreme de multe milenii, și sursa de lumină pe timpul nopții. Comparând forța imensă calorică a Soarelui cu fierbințeala flăcării, înțelepții au considerat că lumina zilei poate fi înlocuită cu torțele, opaițele sau lampadarele. Cum, însă, Soarele a fost dintotdeauna divinizat ca o sursă a vieții pe Pământ, a belșugului recoltelor de cereale, legume, zarzavaturi și fructe, lumina unei lumânări, a unei torțe sau a unui lampion a devenit curând simbolul acestor minuscule "produse" ale Soarelui. Atunci când vedem o lumânare arzând, chiar dacă flacăra abia pâlpâie, mesajul subliminal indus oricărui om este acela de confort, de liniște: FOCUL aduce toate roadele Soarelui. De aceea, în orice spațiu în care există lumânări sau candele aprinse avem sentimentul de calm, de liniște, disipând orice anxietate, orice temeri și chiar orice stare de nesiguranță. Putem înțelege, deci, de ce există lumânări și candele în toate lăcașurile de cult, indiferent de religie.
Aflăm dintr-un text scris pe un site creștin-ortodox că:
Lumânarea este un simbol. Ea simbolizează lumina adevărului şi sfinţeniei, care este Iisus Hristos Dumnezeul nostru, şi asemenea Lui trebuie să fie şi viaţa creştină. Lumânarea este simbolul vieţii veşnice pe care ne-o dorim după moarte în lumina dumnezeiască, sau altfel spus este icoana luminii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumânarea este o jertfă adusă lui Dumnezeu şi de aceea ea trebuie să fie din ceară curată. Lumânarea de ceară curată este mai luminoasă şi mai igienică întrucât nu produce fum. După împrejurările în care este folosită în cult, lumânarea are diferite semnificaţii. Lumânarea care se aprinde la citirea Evangheliei înseamnă lumina adevărului evanghelic care a străbătut întunericul necredinţei în care trăiau popoarele dinainte de venirea lui Hristos.
Desigur, interpretarea simbolului lumânării este, în acest caz, mult prea limitată. Căci, ea nu a fost inventată o dată cu creștinismul și nici nu este fair-play să spunem că, până la apariția acestui cult, popoarele au trăit în necredință. Ar fi o jignire la adresa atâtor popoare și religii care au apărut cu mult înaintea creștinismului și care nu ne dau motive să le considerăm păgâne. Dacă vrem să facem vreo referire la "trăirea în necredință", atunci, cu certitudine putem vorbi, de pildă, despre "religia" marxist-leninist-stalinistă, a cărei ”biblie” este însăși filosofia ateistă și totalitaristă (mai degrabă, cu înțelesuri satanice!), ai cărei ”dumnezei” au fost cei care au fondat-o și care prin înșelăciune, perversiune politică, dezinformare și crime politice, şi-au dobândit un... binemeritat loc trist şi tragic în istoria umanităţii.
Sunt, însă mulți care acordă lumânărilor aprinse doar valoare de romantism. O cină romantică acasă, sau la un restaurant, într-un cadru intim, este mai bine subliniată de prezența lumânărilor aprinse. Adesea, atmosfera care stimulează erotismul are drept ingredient principal lumina lumânărilor. Aceasta se explică prin faptul că lumina solară, divinizată în mod conștient sau în subconștient, trezește starea majoră de Iubire față astrul zilei, dătător de viață. Ori, erotismul este o componentă firească a Marii Iubiri față de Creația Divină. Să privim, așadar, lumânările cu mai puțin egoism sau sentiment religios partinic. Pentru că sursa simbolurilor lor este unică și deopotrivă benefică. Pe de altă parte, medicina tradițională chineză a stabilit – cu mii de ani în urmă! - deschiderea energetică a inimii către creier, arătând că gândirea omului nu este cu inima, ci cu creierul. Ori, în folozofia taoistă, inima este amplasată în așa-numita lojă de FOC – împreună cu intestinul subțire și cu sistemul circulator sanguin – ceeace explică percepțiiile firești ale oamenilor față de focul propriu-zis și lumina pe care o răspândește în jur. Ca și efectele acestei surse de lumină asupra absorbirii factorilor nutritivi din alimente, respectiv asupra șanselor noastre de supraviețuire. Se știe că una dintre cele mai crunte pedepse aplicate pușcăriașilor în închisorile franceze din secolul XIX era recluziunea – privarea de lumina zilei, pe perioade de 30 -90 de zile. La sfârșitul perioadei de pedeapsă, pușcăriașul ieșea mult slăbit, cu părul albit și greu adaptabil la lumina naturală. Explicația constă în faptul că orice celulă vie are nevoie, pentru a se reproduce în ritmul stabilit de Univers, de lumină naturală. În absența acesteia, multe celule mor, rezultând, astfel, într-o îmbătrânire accelerată. Știm că plantele care nu au lumină nu se dezvoltă, lipsindu-le procesul de fotosinteză.
Este adevărat, totuși, că există și ritualuri malefice care folosesc lumânările drept instrumente pentru îndeplinirea unor scopuri de rea credință. Ritualurile de magie neagră folosesc în diverse moduri lumânările, cel mai cunoscut fiind cazul întoarcerii acestora cu fitilul arzând în jos. Aceasta simbolizează întoarcerea Luminii spre Întuneric, putând fi aplicată atât cu scop satanic - opoziția Îngerului Întunericului față Creatorul său - cât și în ritualurile magice îndreptate asupra sănătății și/sau vieții unei anumite persoane.
În viziunea anticilor înțelepți ai Orientului, lumânările rămân simbolul FOCULUI desprins din Tatăl-Soare care susține viața și care a dat naștere acestei minunate planete pe care trăim. Tot ceea ce au mai conceput oamenii în scopuri malefice, ulterior, relativ la FOCUL vieții, nu sunt decât manifestări ale principiului fundamental al Universului: dualitatea. Exprimată prin arhetipul Yin-Yang, această proprietate se regăsește hologramic la orice nivel - micro sau macro - al acestui Univers. Așadar, trebuie să acceptăm - chiar dacă nu ne convine!... - că, alături de lucrurile care ne aduc bucurii, vor exista mereu și cele care ne vor întrista sau ucide.
Este nevoie, doar de capacitatea fiecăruia dintre noi de a găsi întotdeauna echilibrul. De pildă, anihilarea efectelor magiei negre se poate face apelând la ritualuri religioase numite de preoți "dezlegări". Poate că, la acest capitol, creștinii ortodocși beneficiază de cele mai eficiente modalități de dezlegare, cu ajutorul preoților.
Ar mai fi de subliniat un aspect interesant. Înainte de a fi ajuns să-și construiască locuințe, oamenii "erei primitive" și-au găsit un bun adăpost în peșteri. Acolo nu mai erau expuși prea mult la Soare și nici la ploi, ninsori și vânturi, furtuni. În schimb, aveau o importantă concurență cu diverse animale care alegeau același adăpost. Șamanii au observat că focul le speria și alunga toate animalele care își revendicau grotele drept vizuini. Ca atare, s-au folosit de prezența focului atât pentru a ocupa aceste adăposturi, cât și pentru a se asigura că, în lipsa locatarilor umani, vreun animal ar îndrăzni să pună stăpânire din nou pe "locuință". Astfel, savanții vremii au inventat focul permanent: candela – unSoare miniatural. Folosindu-se de grăsimea animalelor vânate drept combustibil și de unele plante uscate drept fitil, ei au găsit soluția focului permanent. Astfel, când grota era părăsită de oameni, în timpul zilei, focul rămas în interior speria orice animal ar fi încercat să intre, asigurând totodată și lumina necesară în interior, precum și o temperatură confortabilă. Pentru a-i face mai responsabili pe toți membrii comunității de întreținerea focului în peșteră, șamanii le-au explicat acestora semnificația FOCULUI ca susținător al vieții și respect față de divinitatea care le oferea hrană, adăpost și protecție
. În acest mod, candela a devenit nelipsită din locuințele construite de oameni , menținând spiritualitatea lor, dar având și rol practic – un fel de lumină de veghe. Oamenii pe care contemporanii noștri i-au categorisit drept "primitivi" aveau în conștiința lor ideea reîncarnării. Credeau că moartea este doar o etapă de trecere către o nouă viață, o nouă șansă de a progresa în fața Marelui Creator. Ei mai știau că progresul spiritual era important, deoarece comportamentul de-a lungul unei vieți influența șansele de trecere în viața viitoare, sau de rătăcire în întunericul neantului (ceea ce numi noi Iad). De aceea, se respectau multe reguli formulate inițial de șamani, devenite norme de conviețuire și credință; adică, o formă primară a codului civil. În același timp, drumul către viața viitoare trebuia "luminat".
Așa s-a ajuns la conceptul că ar trebui să existe o candelă care să ardă permanent, o perioadă de timp prestabilită în memoria celui mort (atât cât se considera că îi trebuie spiritului celui decedat să ajungă la destinație), cei rămași asigurându-se că și-au făcut datoria de a-i lumina calea. Iată că acest concept s-a păstrat și în zilele noastre în credința creștin-ortodoxă. Dar, se regăsește și în alte religii, unde simbolistica lumânărilor și candelelor are explicații asemănătoare. Aceasta ne lămurește și asupra aspectului spiritual al Luminii. Adesea, se spune despre persoanele cu multă cultură și deschidere spirituală că au ”mintea luminată). De aceea, auzim de multe ori urarea ”să ai o viață luminată, sărbători în lumină” etc.
Abordarea profund științifică a noțiunii de lumină a început în Europa epocii matematicianului și fizicianului grec Arhimede, în vremea celui de-al Doilea Război Punic(212 î.Hr.). Înțelegând efectul concentrării razelor Soarelui cu ajutorul oglinzilor concave, Arhimede a găsit metoda distrugerii uriașei flote romane, făcând să ia foc triramele (corăbiile) atacatorilor. Evenimentul, total atipic, a găsit și unele comentarii contestatare. Deși, s-au făcut niște experimente care au dovedit că acest efect este posibil de realizat.
Pornind de la studiile de optică din antichitatea greacă, romană și arabă, oameni de știință europeni au început încă din secolul XII să abordeze problema luminii dar, în forme mai naive, care încercau să explice descompunerea în cele șapte culori și utilizarea lentilelor de mărire a imaginii – lupa și ochelarii. Leonardo da Vinci (1452 – 1519) a fost primul care a intuit că lumina este un fenomen ondulatoriu și că Luna reflectă lumina Soarelui. Abia în primele decenii ale secolului XX această teorie a fost demonstrată științific, fiind completată de afirmațiile lui Niels Bohr asupra comportamentului dual al luminii: undă și corpuscul. Demonstrarea pe baze științifice a acestei proprietăți a luminii a constituit și consolidarea comceptului de Univers dual.
Înțelegem, astfel, mai bine care sunt efectele organice ale luminii asupra ființelor vii și cât de importantă este lumina generată de flacără, aceasta fiind o infimă parte din lumina solară. Dincolo de sursele actuale de lumină – în principiu, cele electrice – putem să dăm credit religiilor care preferă lumina lumânărilor, candelelor sau opaițelor tradiționale, în locul celor din surse electrice.
LUMINA ÎNVIERII LUI HRISTOS
Avem, astfel, motive științifice serioase să vorbim despre Lumina Sfântă apărută în urma rugăciunilor Patriarhului Ortodox al Ierusalimului în ziua calculată a Învierii Mântuitorului. Aici, putem face o conexiune între puterea rugăciunii adevărate și conectarea precisă la vibrația care generează flacăra pe piatra Sfântului Mormânt. Este nevoie de implicarea spirituală a Înaltului prelat și de înșiruirea exactă a frecvențelor cuvintelor rugăciunii rostite de acesta. Energia sa spirituală și forța ”programului de frecvențe” constituie declanșatorul producerii focului ce acoperă piatra Mormântului. Mai există și un catalizator, care răspunde doar la acest stimul: energia spirituală impregnată în acel spațiu sacru și care nu se activează decât la o singură...”parolă”!
TĂMÂIA
Dacă șamanii au fost aceia care au descoperit tehnica focului pentru încălzire, pentru prepararea hranei, pentru protecție sau pentru simbolistica religioasă, tot ei au fost și cercetătorii care au stabilit cu mai mare precizie care erau esențele cele mai potrivite pentru a genera focul potrivit pentru fiecare din scopurile enunțate aici. Unele esențe pot produce temperaturi mai ridicate, păstrând jarul timp mai îndelungat. Alte esențe sunt mai potrivite pentru a conferi arome plăcute mâncărurilor. Dar, au mai observat că unii copaci produc rășini ce împrăștie, prin ardere, mirosuri speciale, foarte plăcute. Este interesant de remarcat faptul că diversitatea acestor arome - în funcție de rășina care le generează - i-a determinat pe acești savanți ai ”erei primitive” să facă niște corelări cu efectele lor la nivel cerebral. Fără a avea posibilitățile tehnice de care dispun azi medicii cercetători, șamanii au constatat că anumite zone de activitate cerebrală sunt influențate în raport cu mireasma care le stimulează, înregistrând cu meticulozitate reacțiile emoționale, fizice, precum și performanțele intelectuale ale celor expuși miresmelor. Aromele degajate de unele rășini au stimulat creativitatea locuitorilor din grote, transformându-i în adevărați artiști plastici, autori ai picturilor rupestre foarte sugestive pentru arheologii și istoricii mileniului nostru. Alții, au devenit inventatori ai unor dispozitive și chiar mașinării complexe folosite ca unelte mai comode în munca de vânător, de bucătar ori de agricultor sau, chiar de artist plastic. Aceasta explică motivul pentru care în curțile palatelor imperiale din China se aflau nenumărate urne uriașe în care ardeau permanent diverse tipuri de rășini, menite să stimuleze inventivitatea și creativitatea împăratului dar și a supușilor din palat.
Încă de la începuturile Imperiului Chinez, primul monarh s-a dovedit a fi un personaj foarte inteligent și creativ. El a devenit și a rămas până în zilele noastre părintele necontestat al acupuncturii, oferind un atlas de specialitate care mai constituie, încă, o carte de căpătâi a celor ce îmbrățișează această latură a medicinii tradiționale chinezești, dând startul unei tradiţii imperiale a Chinei: aceea ca Împăratul să fie întotdeauna un om de cultură, promotor al noului în artă, ştiinţă, medicină, contribuind activ la îmbogăţirea culturii şi cunoaşterii universale. Mai târziu, un alt cap încoronat, cunoscut drept Împăratul Galben, avea să aducă un aport uriaș în cultura lumii și în dezvoltarea științei. Conform tuturor informațiilor ce ne parvin din urmă cu 4600 de ani, el este cel care a studiat în profunzime relația Omului cu cerul și cu Pământul, ajungând la grafica atât de cunoscută azi ca fiind simbolul Tao.
Cu smerenie și plecăciune,
Maestrul Adrian Florea
Vă urează UN PAȘTE LUMINAT!
