A sosit și prima zi a Congresului Mondial de Qigong și MTC(Medicină Tradițională Chineză)
PRIMELE SURPRIZE PLĂCUTE
La acest prim eveniment - ceremonia de deschidere - am considerat că nu ar mai fi nevoie să fim însoțiți de echipa noastră. Eu și soția mea(Laura) primiserăm deja bilete gratuite de VIP pentru tot congresul. Am înțeles imediat gestul tacit, discret al bunului meu prieten Stanley. Dar, ceilalți membri ai team-ului QITAKY ar fi trebuit să plătească fiecare zi de congres. În total, suma s-ar fi ridicat la 1400 dolari canadieni(aproape egală cu 1400 USD). Așa că, Alex Lemnaru (mai acomodat cu Canada,în cei doi ani de când își face masteratul la o universitate din Alberta) s-a erijat în...șofer de lux și ne-a transportat cu automobilul închiriat de noi la Ryerson Theatre.
În holul clădirii, în toată agitația și hărmălaia sutelor de oameni sosiți acolo, Marele Maestru Qin Xiping - gazda noastră din Japonia, în 2010 - m-a observat și a lăsat la o parte solicitarea ecusonului de participant, venind către mine cu un zâmbet larg și sincer, îmbrațișându-mă cu putere. 
Se simțea în acea îmbrățișare emoția curată a revederii cu un prieten drag. În urma lui, asistenta sa Maho Saito, cu toată drăgălășenia ei plină de ingenuitate și lumină sufletească, ne-a salutat cu mult respect și ne-a îmbrățișat cu aceeași bucurie. Am avut, astfel, o nouă confirmare că Marele Maestru a rămas la fel de impresionat și plin de respect față de mine și școala mea de Qigong, ca și acum doi ani, când nu-i mai venea să se despartă de noi.
Linda Hole, o veche membră a Federației, inclusă acum în stafful de organizare, ocupată cu identificarea oaspeților și distribuirea ecusoanelor, nu s-a uitat la noi atunci când a luat invitațiile noastre. Probabil, prea asaltată de mulțimea din jur. Linda a citit rapid numele de pe invitații și s-a îndreptat spre teancurile de ecusoane. Pe drum, a realizat despre cine este vorba. Abia atunci și-a ridicat privirea spre noi și a izbucnit într-un strigăt de fericire că ne vede, sărind de gâtul meu și al Laurei. De mulți ani, Linda - care locuiește în Hawaii - este o admiratoare a stilului meu de Qigong.
Câteva secunde, mai târziu Steven Morana - un tânăr talentat din școala familiei Ngui - m-a salutat și el, anunțându-mă că Stanley și Justin erau în apropiere și doreau să mă salute. Ca de obicei, întâlnirea cu Stanley a fost emoționantă. El știe să transmită, cu discreție, multă căldură și prietenie 100% sinceră.
"Ăl mic", Justin, plin de respect, dar și cu un aer foarte protocolar m-a salutat și el.
Am intrat în sala de spectacole. Nici nu am apucat să ne așezăm bine pe locurile noastre și a apărut Dr. Alex Feng împreună cu soția sa. 
Descendent dintr-o familie cu vechi tradiții în cultivarea Taoismului, doctorul Feng este forța cea mai cunoscută în promovarea acestui sistem filosofic chinezesc în lumea occidentală, încă din 1970. Îl știam, însă, ca pe un tip distant față de est-europeni. Pe mine, părea că nici nu mă observă. Și, totuși, s-a petrecut o minune: s-a oprit în dreptul nostru, mi s-a adresat pe nume și ne-am îmbrățișat - conform tradiției din Federația noastră - cu multă sinceritate. A inițiat o scurtă discuție, care nu părea de loc formală, întrebându-ne când am sosit, unde stăm, cum ne simțim și altele. Avea un aer extrem de prietenos și cald. Complet opus alurii sale de om înalt și bățos, la care ai fi avut nevoie de o scară înaltă ca să-i intri în raza vizuală. Nu știam, încă, de unde această schimbare de atitudine, dar mă gândeam că voi afla în zilele următoare.
Am mai stat doar câteva secunde pe scaune și m-am trezit abordat de o doamnă subțirică, a cărei figură nu-mi părea de loc cunoscută. Surpriza a fost să o aud adresându-mi-se în limba română! M-a întrebat dacă eu sunt Maestrul Adrian Florea, deși era 99% sigură de asta. Vroia să se convingă că avea de a face cu cel pe care îl aștepta cu nerăbdare în Toronto. Dna Ionescu - așa s-a recomandat - mi-a spus că a părăsit România de vreo 15 ani, dar apucase să urmeze un curs de inițiere în Qigong cu Maestrul chinez Lin Kaiting. Mi l-a prezentat și pe soțul ei. Amândoi erau fericiți că pot fi prezenți la un asemenea congres și se simțeau mândri că unul dintre cei mai importanți maeștri ai federației este român.
În timp ce discutam cu soții Ionescu, o femeie cu pielea mai smeadă și cu un aspect foarte fragil s-a apropiat cu hotărâre și a intervenit cu aceeași determinare: Hi! I am Kathrine. Ținând seama de aspectul ei de metisă și de faptul că îmi vorbea în engleză, am dedus că nu e...de-a noastră, româncă. Dar ea mi-a spus că știe multe despre mine și că atât ea, cât și soțul ei sunt admiratori ai mei. Abia apoi mi-a explicat că soțul ei este român. A încercat chiar să ne spună ceva în românește, dar imediat a apărut și soțul. Ne-am amintit că în Canada sunt mulți români, dar nu știam că aveam și fani, printre ei.
S-au stins luminile și a început ceremonia. După discursul dnei Effie Chow, în care m-a rugat să mă ridic pentru a fi văzut de tot publicul din sală - peste 1000 de persoane -, un individ cu figură de chinez s-a apropiat de mine, la marginea rândului de fotolii și mi s-a adresat cu un ton foarte vesel și prietenos. Își manifesta bucuria că mă cunoaște și că provin dintr-o țară din Est. Mi-a dat cartea lui de vizită, cerând-o pe a mea. Dar, eu uitasem cărțile mele de vizită la vila din Cabbagetown. A rămas să rezolvăm problema de protocol a doua zi. Era, nimeni altul decât Qi Fei Long, un Mare Maestru, trecut prin școala chineză Chan Yuan Gong și cea de Qigong Tibetan. Un Maestru foarte puternic, capabil de demonstrații extrem de spectaculoase în arta manipulării Qi-ului(energiei). Dar, vai!, un om total lipsit de smerenia, modestia și discreția adevăraților maeștri. Este, prin excelență, un exhibiționist al tehnicilor avansate, face mult zgomot și cheamă lumea să vină la el mult mai gălăgios și mercantil decât băieții de prăvălie din Turcia. Ne-am cunoscut în 2000, la Washington, la Summit-ul Mondial de Qigong. Atunci mi-a spus că-i place foarte mult stilul meu de Qigong. M-a invitat, împreună cu ceilalți Mari Maeștri la un restaurant chinezesc din Washington și, acolo, și-a consumat aproape tot timpul pentru a face cât mai multe demonstrații, decât pentru a mânca. Îi place să fie admirat, aplaudat, lăudat. Ne-am reîntâlnit în 2010, la Tokyo. Atunci, l-a deranjat că mă aflam în aceeași încăpere cu Marii Maeștri - adică, un biet român să stea cot la cot cu o mare vedetă ca el?!... - și a încercat să mă angreneze într-un fel de demonstrație prin care să-mi arate că este mult mai puternic decât mine. Nu i-a reușit și, rapid, și-a găsit scuza că era rănit la un deget de la mâna dreaptă. M-am oferit să-i tratez degetul... Evident că asta l-a înfuriat și mai tare. Și, iată că acum era din nou foarte prietenos cu mine! Dumnezeu, pardon! Budha să-l mai înțeleagă.
CEREMONIA DESCHIDERII
Totul a început cu un scurt concert de muzică tradițională chinezească. O orchestră serioasă, condusă de un dirijor serios și o încântare pentru tot publicul din sală.
De fapt, a fost o după-amiază încântătoare, atât în ce privește vremea de afară, cât și cele petrecute în sala de festivități Ryerson Theatre a Universității Ryerson. O echipă de tineri entuziaști, inteligenți și foarte eficienți, sub bagheta lui Justin Ngui - fiul bunului meu prieten Stanley Ngui - au organizat cu minuțiozitate și multă seriozitate acest eveniment festiv și promițător pentru zilele ce vor urma. Așaîncât, cele trei discursuri de deschidere oficială a marelui congres s-au încadrat vizibil în timpii calculați. Prezentatoarea, o chinezoaică simpatică și fâșneață, a citit salutul de bun-venit și biografiile vorbitorilor, atât în limba engleză, cât și în chineză. Cu multă distincție, decență, dar și căldură, precum și cu un pic de aer festiv de tip nord-american, tânărul Maestru Justin Ngui și-a exprimat bunele sentimente față de toți participanții, urându-ne tuturor succes. Apoi, cu glas molcom - ca de ardelean... - și cu puține cuvinte, tatăl organizatorului, și-a făcut discret simțită prezența de supervizor înțelept și experimentat. Fără să o spună în vorbe, Stanley ne-a transmis mesajul celei de a 24-a generații de maeștri de Qigong din familia Ngui: peste 1000 de ani de perpetuare a acestei arte în aceeași familie!
Spre deosebire de ei, dr. Effie Chow - Președinte și fondatoare a Federației Mondiale de Qigong - nu s-a putut abține de la a creea atmosfera de show interactiv. 
A incitat pe cei din sală la strigăte, chiuituri și fluierături de bucurie pentru că ne-am reunit la congres, dar și pentru că această manifestare și-a păstrat și accentuat internaționalitatea. printre alții, m-a menționat și pe mine, ca reprezentant al României cu vechime de 13 ani în Federație. Așa că, mi-am primit și eu aplauzele, strigătele de laudă, fluierăturile și chiuiturile de rigoare. Ca de obicei, Effie Chow ne-a amintit că nu trebuie să ratăm cele Opt Îmbrățișări zilnice, drept care ne-a pus să ne îmbrățișăm între noi, cei din sală. Apoi, - tot ca de obicei! - ne-a îndemnat să ne amintim că trebuie să râdem de opt ori pe zi. Și toată lumea a râs! Nu de ea, ci, mai degrabă...degeaba. Adică, un fel de râso-terapie.
Conform tradiției milenare chinezești, s-a dezlănțuit apoi celebrul Dans al Dragonului. Considerat ca o binecuvântare de nelipsit la orice fel de inaugurare, ritualul a devenit o provocare la adresa tinerilor care urmează o școală specială pentru a face din el o mare artă acrobatică și artistică. Acum, doi dragoni au pătruns în sală, din spatele nostru, trecând printre spectatori și făcând tot felul de giumbușlucuri. Au urcat pe scenă și s-au întrecut în figuri acrobatice care ne-au smuls aplauze sincere.
A urmat un veritabil spectacol profesionist cu dansatoare pline de grație și simț artistic, cu echipe de practicanți de Wushu(arte marțiale chinezești), Tae Kwondo, sau de exerciții ale Mănăstirii Shaolin, în care copilași de 4-5 ani, alături de adolescenți și tineri maturi, au făcut demonstrații uimitoare. Putem vorbi, aici, de un aspect educațional important în evoluția copiilor, încă de la vârste fragede: autodisciplinarea, disciplina de grup, eficiența și respectul față de cei din jur, ca și respectul de sine.
La ieșirea din clădire, după încheierea serii, Stanley și fiul său Justin și-au lăsat să coboare de pe fețe măștile de zâmbet și prospețime. Se vedea multă oboseală acumulată și, probabil, mulți nervi consumați. După ce mi-am exprimat admirația pentru excelentul spectacol al zilei, l-am întrebat pe Stanley cum rezolvăm problema participării echipei mele la Gală, atâta vreme cât nu mai erau bilete pentru această importantă manifestare. El a încercat să-i transmită fiului subiectul. Dar, Justin, cu un glas rugos și plin de frustrare, i-a răspuns înainte de a-și termina fraza: Știiiuu! Știu! N-ai nici o grijă. Se rezolvă!... Stanley, nu a mai putut decât să ridice din umeri, fără comentarii.
Între timp, l-am observat pe Maestrul Qin Xiping uitându-se dezorientat prin jur. Am înțeles imediat - mai ales, după ce m-a tras serios de mânecă Laura - că nu știa cum să cheme un taxi. L-am interpelat și i-am propus să-l ducem cu mașina noastră, ceea ce l-a bucurat foarte tare. Alex Lemnaru(șoferul nostru de lux!...) a fost încîntat să ne conducă până la Hyatt Regency Hotel; cu atât mai mult cu cât, în ziua următoare, lucrările congresului urmau să se desfășoare acolo. După ce au coborât din mașină, Qin Xiping și asistenta sa nu s-au mișcat de pe trotuar până nu au văzut că ne-am mișcat cu mașina spre casă. Alex butona de zor la GPS, ceea ce a mai răpit vreo două minute bune. Cu toate acestea și cu toate insistențele mele de nu ne mai aștepta, maestrul și asistenta lui nu s-au clintit din loc, decât în clipa în care ne-au văzut intrați în trafic. Educație de Adevărat Maestru, sau de japonez!...
Așa s-a încheiat o frumoasă primă zi de Congres Mondial de Qigong la Toronto. Mâine, vom vedea și alte lucruri interesante.
Vă salută cu drag, de pe meleaguri canadiene,
Adrian Florea & echipa QITAKY
