Mă regăsesc și eu printre numeroşii pasionați de mere. Încă din copilărie, m-au fascinat nuanțele lor cromatice, aromele variate și chiar forma – indiferent de soi, în general, merele urmează același model morfologic: o sferă ușor turtită(elipsoid). Dar, am fost mereu și tot mai mult dominat de simțământul că mărul, în banalitatea sa, ascunde un mister.
Parcurgând mai multe studii despre măr, am descoperit că feeling-ul meu despre acest fruct nu este întâmplător. Istoria lumii arată că mărul a fost un fel de ”fruct ales”, menit să ne trimită spre descoperirea secretelor Terrei și ale vieții. Și nu numai.
Din perspectiva Wikipedia, mărul este ”o specie de plante din familia Rosaceae. Specia cuprinde între 44 și 55 de soiuri, care se prezintă ca pomi sau arbuști. Marea majoritate a varietăților de măr cresc în zona temperată nordică a Europei, Asiei, și Americii de Nord, unde ne vom întâlni și cu un mare număr de hibrizi. Cea mai răspândită formă a mărului este cel de cultură”.
Din punct de vedere medical, mărul este nu doar un aliment, ci face parte și din plantele cu valoare medicinală. Plinius cel Bătrân îl recomanda în tratatrea bolilor de stomac; mai târziu, călugărița Hildegard von Bingen susținea că merele pot fi folosite pentru tratarea migrenelor, a durerilor de ficat și de splină.
Actualmente, se știe că mărul are o acțiune tonică, diuretică, uricolitică(dizolvă acidul uric), depurativă, antiseptică, stimulând activitatea intestinală și cu un efect ușor laxativ. Este recomandat de către specialiști în tratarea asteniei, surmenajului, în grăbirea convalescenței, în susținerea gravidității, în ameliorarea reumatismului, gutei, litiazei aparatului urinar, hepatitei, colibacilozei, stărilor febrile, gastritei, insomniilor, diabetului etc. Cercetătorii susțin că un consum regulat de mere poate preveni cancerul de colon, cancerul de prostată, precum și cel pulmonar. Dacă nu sunt stropite cu insecticide, fungicide și substanțe de menținere a aspectului comercial, cojile de mere, prin conținutul lor de acid ursolic, pot dezvolta volumul mușchilor scheletici, precum și masa țesutului adipos brun, scăzând grăsimea albă și împiedicând astfel instalarea obezității, precum și a intoleranței la glucoză și formarea steatozei hepatice. Deci, e adevărat că ”un măr pe zi te ține departe de medic”.
Desigur, ar mai fi multe de spus despre proprietățile extraordinare ale mărului, care au făcut ca acest fruct să fie cultivat și consumat în toată lumea. Dar, eu încerc aici să pun în evidență și alte argumente care fac din măr fie ”fructul cunoașterii”, fie ”fructul discordiei”, fie alte semnificații din istoria umanității, mult mai profunde și mai misterioase. Dar, nu întâmplătoare!…
Poate că ar fi util să începem chiar cu Vechiul Testament. Din Geneză – primul capitol al Vechiului Testament – aflăm că primul Om a fost creat de Dumnezeu cu mult înaintea Femeii, dar înzestrat cu toate darurile Divine. De fapt, în versetul 27 al acestui capitol, nu se precizează că ar fi vorba neapărat despre bărbat și că l-ar fi chemat Adam. Ci, doar că l-a făcut să aibă chipul Său, dar și ”parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut”. Abia în al doilea capitol, apare și ”cea care dă viață” = Eva, un nume care vine din ebraica veche hawā, care se mai traduce prin ”mama celor vii”. Acum, avea să se facă diferențierea clară între bărbat = Adam și femeie = Eva. Și Dumnezeu i-a așezat în cel mai frumos colțișor de pe Pământ: grădina Edenului. Dar, fiind înzestrați cu capacitatea de a produce judecăți logice și de a decide(liberul arbitru), cei doi se lasă ispitiți de curiozitatea de a gusta din ”fructul oprit”, din Copacul Binelui și al Răului, despre care – fără nici o explicație – Dumnezeu le spusese că le este interzis. Tot așa cum le interzisese să mănânce din fructele Copacului Vieții.
Poate că această relatare biblică i-a determinat pe mulți, de-a lungul istoriei omenirii, să aleagă mărul drept subiect preferat, în fața celorlalte fructe. Întâlnim în mitologia multor popoare tema ”mărului de aur”, având proprietăți mult superioare merelor normale și cerut adesea de împărați sau regi din partea pretendenților la tron sau la căsătoriile cu fiicele lor.
În secolul XIV, apare legenda vânătorului elvețian Wilhelm Tell, un arcaș de mare clasă. Fiind singurul dintre oamenii care intrau în cetatea Altdorf care a refuzat să se încline în fața pălăriei crudului guvernator Gessler, Tell a fost arestat și i s-a dat o șansă să scape de pedeapsa capitală dacă reușea să țintească un măr așezat chiar pe capul celui mai mic dintre copiii săi. Arcașul și-a dovedit măiestria și a nimerit perfect mărul. Astfel, iscusitul vânător a devenit eroul local legendar, conducând o revoltă care a dus la eliberarea regiunii de sub stăpânirea străină.
Scriitorul grec Hesiod(secolul al VIII-lea î.Hr.) amintește de Zeița Eris a vrajbei, numită și Discordia. Copiii ei au primit nume precum Grija, Uitarea, Foamea, Anarhia, Dezastrul, Durerea, Cearta, Minciuna și altele. Pedepsită de Zeus pentru relele făcute și alungată de la nunta nimfei Tethis cu Peleu, Discordia a aruncat pe masa de nuntă un măr pe care era scris: celei mai frumoase. Astfel, a iscat ceartă între zeițele care participau la nuntă. Dorind să pună capăt gâlcevei, Paris a dăruit mărul zeiței Afrodita, stârnind furia celorlalte zeițe, care au pus umărul la celebrul război al Troiei. Așa a rămas în istorie expresia mărul discordiei.
Un măr frumos și îmbietor, dar și otrăvit, i-a fost pus în mână frumoasei şi candidei Albă-ca-Zăpada de către vrăjitoarea care dorea să o elimine din concurența pentru frumusețe și tronul regatului. Doar sărutul plin de dragoste al prințului a putut rupe vraja.
În vremea celui de Al Doilea Război Mondial, apare un tânăr de geniu – despre care se spune că s-ar fi născut în Ardeal – Alan Mathison Turing. Cum cel mai important câmp de bătălie devenise acela al spionajului și tehnologiilor secrete, un rol important în transmiterea informațiilor secrete îl jucase mașina de criptare a mesajelor inventată de naziști, numită ”Enigma”. Turing a fost geniul care a reușit să găsească sistemul de decriptare a mesajelor militare germane, contribuind decisiv la înfrângerea Germaniei. Tot el ar fi fost considerat creatorul conceptului de computer modern, capabil să explice logica oricărui algoritm. Din nefericire însă, acest geniu al informaticii a fost victima unei atitudini foarte aspre, din partea autorităților britanice, atunci când s-a aflat că era homsexual. Ceea ce l-a determinat să-și pună capăt zilel.
Casa de discuri care a editat toate albumele cu celebra formație Beatles, s-a numit ”Apple Records”, fiind preferata nu mai puțin celebrului Steve Jobs. Acesta, în anii studenției la Universitatea Reed din Portland, a lucrat la o livadă de meri. Ceea ce l-ar fi inspirat în denumirea companiei sale de calculatoare și telefoane mobile, ca și în designul siglei. Interesant este că mărul de pe siglă este reprezentat cu dungi colorate care amintesc de curcubeu, dar așezate într-o altă ordine. Poate că el nu a mărturisit niciodată că ordinea culorilor ar fi legată de frecvențele lor, ceea ce ar fi putut bulversa sistemul glandelor endocrine ale clienților companiei, putând fi mai ușor manipulați pentru a rămâne fideli firmei APPLE COMPUTER. Alt motiv ar putea fi acela că Steve Jobs era un mare admirator al lui Alan Turing, care era gay; ori, simbolul folosit pentru cei cu orientare homosexuală este tocmai curcubeul cu altă ordine a culorilor…
Ar putea fi un omagiu complex și subtil adus omului de știință Turing, susține Sadie Plant în cartea sa ”Zeroes+ Ones: Digital Women and the New Technoculture”.
Mărul din care lipsește o mușcătură îndeamnă potențialii clienți să ”guste” din beneficiile produselor. Sau, poate că încurajează către această orientare sexuală...
Pe 15 aprilie, 1726, celebrul fizician și matematician Sir Isaac Newton, aflându-se în Kensington(la marginea Londrei), stând la umbra unui pom cu mere coapte, s-a trezit cu un fruct căzându-i pe cap. Această observație, făcută prin prisma minții unui savant, a condus la evidențierea gravitației și rezolvarea problemei legii atracției universale. Așa a putut să explice de ce cad toate corpurile către centrul Pământului, de ce stă Luna pe orbită în jurul Terrei, de ce Pământul este legat de Soare etc.
Legenda mărului care I-a căzut în cap lui isaac Newton, trezindu-i ideea atracției gravitaționale, ar putea avea un sâmbure de adevăr, mărul acela putând să fi fost aceeași mare unitate de memorie , care prin impact fizic ar fi descărcat informația care îi era destinată marelui fizician, matematician și filozof al lumii.
Toate observațiile de mai sus m-au determinat să analizez mai atent MĂRUL, dintr-o altă perspectivă. Atrag atenția că urmează să fac niște afirmații ipotetice, dar plauzibile.
Pornind de la originile Omului, așa cum sunt descrise în Biblie, ar fi de remarcat câteva lucruri. Știm că Pământul a trecut, de-a lungul istoriei sale, printr-o perioadă de frământări geologice care i-au schimbat configurația reliefului și distribuția apei pe suprafața sa. A fost nevoie de perioade îndelungate pentru ca planeta noastră să fie un mediu propice vieții. Dar, mai există și teorii legate de interesul unor civilizații extraterestre față de bogățiile Terrei. De ce nu am putea crede că planeta noastră a devenit un laborator de experimente geologice și de cultivare a vieții? Niște inteligențe mult mai avansate decât ne putem noi imagina, ar fi putut construi acest ”laborator” care să asigure un cadru adecvat pentru a avea o atmosferă , niște straturi atmosferice bine așezate și concepute - ca protecție pentru mediul terestru. Varietatea imensă de plante ar fi fost gândită pentru a asigura întreținerea și reciclarea straturilor atmosferice prin reciprocitate. O dată creat mediul potrivit, a început și modelarea ARN și, apoi a ADN-ului. Acestea reprezintă modelele de bază pentru construcția oricărei forme de viață. Când stăpânești puterea de a construi lanțuri de ADN(Acid DezoxiriboNucleic) după propria dorință, poți construi orice formă de viață. Dar, trebuie să alcătuiești un sistem perfect organizat pentru a asigura un circuit trofic în perfect echilibru. Să faci un sistem de hrănire a tuturor ființelor și plantelor, astfel încât să nu se producă un exces dintr-o specie, în defavoarea altora.
Pământul s-a dovedit a fi o resursă uriașă de materii prime care nu se găsesc pe alte planete din galaxia noastră. Din acest motiv, a fost nevoie să se creeze și o specie mai inteligentă, capabilă să inoveze, să înțeleagă măcar o parte din legile Universului. Dar, mai ales, o specie care să trăiască permanent cu impresia că se auto- conduce și, în realitate, să muncească pentru a extrage toate aceste bogății ale Terrei în folosul creaturilor de nivel mult superior. Astfel, în ”Laboratorul-Terra” s-au încercat diverse variante hominide. Probabil că așa s-ar explica afirmația din Vechiul Testament: ”Dumnezeu l-a făcut pe Om; l-a făcut după chipul și asemănarea Sa”. Probabil, extratereștrii au chipul și asemănarea cu noi.
Descoperirile arheologice au mai arătat că au existat și niște variante umanoide care l-au dus pe Charles Darwin la concluzia că Omul ar fi evoluat de la faza de maimuță, la aceea de Homo Sapiens Sapiens. Wikipedia ne oferă informațiile următoare: Studiile genetice arată că primatele s-au ramificat de alte mamifere cu aproximativ 85 de milioane de ani în urmă, în perioada Cretacicului târziu, iar cele mai vechi fosile apar în Paleocen, în urmă cu 55 de milioane de ani. În cadrul superfamiliei Hominoidea (maimuțe), familia Hominidae s-a ramificat de familia Hylobatidae (gibon) cu 15–20 de milioane de ani în urmă; marile maimuțe africane (subfamilia Homininae) s-au ramificat de urangutani (Ponginae) acum 14 milioane de ani; tribul Hominini (oameni, Australopithecines și alte genuri bipede dispărute și cimpanzei) s-a despărțit de tribul Gorillini (gorile) acum 8-9 milioane de ani; subtribul Hominina (oameni și strămoși bipezi) și Panina (cimpanzei) s-au separat acum 4-7,5 milioane de ani. Oamenii de știință paleoantropologi constată că între ultima verigă cunoscută a hominidelor bipede și și Omul actual ar trebui să mai existe încă una, care să adeverească teoria darwinistă a evoluției.
Există, însă, mai multe păreri care susțin că, de fapt, actul Creației Omului actual a fost altfel. Și, că apariția lui Homo Sapiens Sapiens este rezultatul unor modificări genetice efectuate de cei care au creat ”laboratorul” terestru. Ei au ales varianta Omului dotat cu liberul arbitru, cu capacitatea de a înțelege și interpreta informațiile mediului său de viață, precum și cu inventivitate, pentru a fi în stare să facă progrese tehnologice fără intervenția directă a creatorilor săi. Gustând din Mărul Oprit, Adam și Eva au ăprluat o parte din informațiile compactate în acea unitate de memorie cu o capacitate imensă.
Doar așa, aceste prime exemplare experimentale puteau să părăsească spațiul limitat al laboratorului, pentru a se confrunta cu restul naturii terestre. Cum practica a arătat că înmulțirea unei specii nu se poate face corect prin incest, s-au creat și alte multe exemplare care să poată popula Pământul.
Venind din Cosmos, și făcând dese călătorii între Pământ și planeta/planetele de pe care au venit, aceștia au fost priviți drept forțe divine, mult superioare Omului și care locuiesc ”în Ceruri”. Probabil că și în rândul acestei civilizații extraterestre există o ierarhizare a funcțiilor și deciziilor. Aceasta explică percepțiile diferite ale diverselor religii. Unele au perspectiva politeistă: în vreme ce altele – precum, cea creștină – consideră acceptabil monoteismul, susținut de prezența mai multor sfinți, echivalenți cu multitudinea de zeități din religia buddhistă. Încă din vremurile traiului în grupuri organizate, numite triburi, oamenii au acceptat existența unor forțe supraomenești, cărora li s-au închinat și supus cu adâncă credință. Ei au construit și primele ritualuri religioase, adresate Puterilor Cerești, devenite mai târziu marile religii ale lumii. Tot ei au creat și imagini desenate sau sculptate ale Celor Divini, pentru a materializa și conștientiza mai bine Forțele Binelui la care se închinau.
Probabil că extratereștrii care și-au instalat ”laboratorul” pe Pământ au o antropologie foarte similară cu a noastră, ceea ce ar justifica afirmația biblică precum că Dumnezeu l-a creat pe Om ”după chipul și asemănarea Sa”. Există, în mai multe locuri de pe glob, descoperiri arheologice – păstrate încă secrete – care dezvăluie schelete ale unor hominizi cu caracteristici foarte apropiate cu ale Omului actual, dar de dimensiuni mult mai mari; deci și cu cranii mult mai mari, în care ar fi fost loc pentru niște creiere mult mai dezvoltate(!!!). De aici, am putea deduce exprimarea ”după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.
Este greu de imaginat ca Dumnezeu să aibă aspectul uman, atâta vreme cât El este chiar Universul, în integralitatea sa.
Citind istorisirile biblice despre viața lui Moise, constatăm că acesta a fost abordat de Dumnezeu în mod indirect; o voce misterioasă şi o lumină din spatele unui tufiș în flăcări.
Acest mod de comunicare s-a menţinut şi în următoarele întâlniri, inclusiv atunci când Moise a primit tablele cu cele zece porunci. Timpul îndelungat – care a declanşat şi îndoielile poporului său – până la elaborarea acestui “cod de legi” primar şi inscripţionarea poruncilor pe tablele de piatră s-ar putea să fie datorat unor negocieri cu zeitatea nevăzută, precum şi tehnologiei de scriere pe o piatră de o anumită structură. Cu atât mai mult, ne putem gândi la faptul că Moise nu ar fi dispus de capacitatea fizică de a transporta acele grele plăci de piatră cu înscrisurile celor zece porunci și că ar fi fost ”ajutat” de o tehnologie antigravitațională de transferare din vârful muntelui Sinai, până la poalele sale.
Dar, nu este de neglijat faptul că astfel de reguli de convieţuire se regăsesc, în formulări diferite, şi în celelalte religii străvechi. De ce nu am crede că aceste apariții mascate ale Divinității – lumină și voce – ar fi fost, de fapt, o comunicare de la distanță către cel ales pentru a conduce poporul lui Israel? O comunicare realizată de către una din acele ființe extraterestre care au inițiat ”Experimentul Terra”.
Nu știm încă prea bine cum pot niște ființe mult superioare civilizației pământene să gestioneze timpul, în toate cele unsprezece dimensiuni ale sale, astfel încât să ne poată supraveghea și dirija de aproape sau de la distanță în intervale de mii, ori zeci de mii de ani. Sau, cum se pot deplasa în timp atât de scurt de la distanțe de zeci, sute sau mii de ani lumină. Dar, știința modernă ne îndreptățește să credem că este posibil.
De la crearea ființei umane și a habitatului său pe planeta noastră, s-au scurs câteva sute de mii de ani. A fost alegerea ”creatorilor” de a construi, mai întâi, un laborator amplu și foarte complex, în care să conceapă genomul uman și structurile care să-l întrețină. Pentru ca, apoi, să declanșeze fenomene naturale de evoluție a unei planete cu miez de magmă și cu straturi atmosferice bine definite, lăsând în aparentă libertate Omul să se confrunte cu toate fenomenele ce s-au derulat. Evoluția acestei ființe create a fost doar urmărită și monitorizată cu atenție în timp. Poate că unitatea de măsurare a timpului stabilită pentru noi, este mult mai mică decât cea a acestei civilizații avansate. Poate că experimentatorii și-au dorit să compacteze toată știința care a stat la baza Creației Vieții pe Pământ într-o formă ce se aseamănă cu un MĂR. O formă elipsoidală – amintind chiar de forma planetei – în care să se stocheze toată informația și programele acestui experiment. Poate că s-au conceput mai multe asemenea unități de stocare, alcătuind astfel o adevărată magazie de ”memory stick-uri” - Pomul Cunoașterii descris în Biblie, alături de Pomul Vieții. Cel de-al doilea Pom – cel al Vieții – ar fi putut fi magazia de date privitoare la cele mai intime cunoștințe care au condus la realizarea materială și ”suflul Divin”(adică, energia vitală) care ar fi dat viață complexului material creat.
Alungarea din Grădina Edenului – adică, inima laboratorului – nu a fost, de fapt o izgonire a oamenilor creați acolo – Adam și Eva. Ci, mai degrabă, o eliberare în mediul natural, creat de cercetătorii extratereștri. Era o continuare a experimentului, în habitatul Terra, cu reliefurile sale, cu zonele sale climatice diverse, cu întregul ecosistem construit pe planetă. Totul, pentru a stimula inteligența umană, creativitatea acesteia, în confruntarea cu natura din jur cu toate avantajele și dezavantajele ei.
Pe parcursul a peste 20000 de ani, Omul primitiv a ajuns la Omul actual; de la tehnologia primară, necesară supraviețuirii, la tehnologia modernă menită creșterii confortului și progreselor în cunoaștere. Încet-încet, Omul a fost lăsat să ”guste” tot mai mult, atât din Pomul Cunoașterii, cât și din cel Vieții. Astfel, încât să poată absorbi gradat cunoștințele despre viață și Univers.
Dar, Mărul a rămas, în mod subtil, inspiratorul nostru, sursa de incitare la cunoaștere, fără să conștientizăm rolul său în evoluția noastră. Poate că tocmai acesta era mesajul ”merelor de aur” pe care și le doreau cârmuitorii unor regate/imperii. Ele le-ar fi adus puterea de a stăpâni lumea prin deținerea informațiilor fundamentale despre Om, originea vieții și poate și alte cunoștințe despre Univers. Dar, le-au fost interzise de către ”creatori”.
Nu mi-am propus să răstorn cele știute până acum în toate religiile – inclusiv, în cea creștină. Mi-am permis să formulez niște ipoteze care, în contextul știnței moderne, pot fi credibile. Aceste afirmații ar putea contribui la unificarea filosofiilor religioase. Un nou experiment ecumenic!
Toate ipotezele acestea nu-L neagă pe Dumnezeu (în limba română, termenul ar proveni din contopirea cuvintelor Dumnealui și Zeul). Dimpotrivă, întăresc conceptul că Dumnezeu este Unic, este însuși Universul, o inteligență imensă care funcționează după legi precise și implacabile. Tocmai de aceea, se dovedește perfect adevărată sintagma: Eu sunt în Tatăl, Tatăl e în mine. De aceea, indiferent de religie, toți credincioșii se roagă, de fapt, la unul și același Mare Creator.
Dar, nu doar Omul Terrei este o parte din Tatăl-Creator. Ci și celelalte ființe din Univers, care au ajuns la nivele de civilizație mult mai avansate decât noi. Iar, comunicarea, relaționarea și susținerea de tipul cei mai avansați îi vor îndruma și supraveghea pe cei aflați în stadii de evoluție inferioare poate fi una din legile cu care se guvernează acest Univers.
Se spune că Dumnezeu l-a iubit atât de mult pe Om, încât și-a sacrificat Fiul, trimițându-l pe Pământ întru mântuirea păcatelor omenirii. Cred – să-mi fie iertată îndrăzneala! - că DUMNEZEU IUBEȘTE TOT CE A CREAT! Pentru că este firesc să te iubești pe tine însuți, așa cum dealtfel ne îndeamnă și evanghelia creștină. Apariția Mântuitorului printre oameni, este o lucrare a Divinității – un fel de program de...devirusare aplicat umanității -, prin intermediul acelei civilizații superioare, în încercarea de a ni se adresa pe o cale mai accesibilă - o ființă cu caracteristici umane, dar purtătoare a informațiilor ce ar fi trebuit să schimbe deviațiile comportamentale ale populației acelor vremuri – că este cazul să revenim la Legile Sale. Alegerea greșită a oamenilor a dus la trista soartă a lui Iisus, dar și la lecția tulburătoare: prin Înviere, se dovedește că Dumnezeu-Universul nu poate fi omorât! Și, în nici un caz tocmai de către oameni. În schimb, folosindu-se de ființele superioare create tot de El, Dumnezeu mai trimite un avertisment dur: distrugerea Sodomei și Gomorei printr-o explozie nucleară nemiloasă și pustiitoare, sau poate cu o rază laser distrugătoare.
Este interesant de observat că procesul Creaționist din ”experimentul Terra” a avut în vedere și implantarea unor indivizi cu calități superioare celorlalți. Este vorba de aceia care au dovedit a avea percepții extrasenzoriale , mult peste limitele membrilor comunităților lor: șamanii. Acești supradotați, ar putea fi numiți, fără nici o exagerare, adevărați cercetători științifici ai vremurilor primitivismului. Ei sunt primii care au pus în evidență multe dintre fenomenele care, astăzi, ni se par banale. Ei au fost aceia care au înțeles cum funcționează ”energia vitală” - numită, mai târziu, de chinezi Qi(se citește: ci), și de către indieni, Prana – și felul în care poate fi folosită pentru activarea mijloacelor de autoreglare a organismului uman, adică: vindecarea diverselor boli. Tocmai de aceea, în urmă cu circa 8000 de ani, niște șamani – deveniți Maeștri – au pus bazele unei discipline complexe și uimitoare: QiGong = arta manipulării energiei vitale. Acestea au fost și cărămizile fundamentale ale medicinei tradiționale chinezești, îmbinând tehnicile de diagnosticare, cu cele de tratare a diverselor boli și cu exercițiile de recuperare sau de creștere a nivelului de sănătate. Anticii Maeștri ai Qigong-ului, ca și Maeștrii indieni de Yoga și medicină ayurvedică, au creat școli menite să perpetueze tehnicile lor și să încurajeze dezvoltarea lor și inventivitatea practicanților.
Astăzi, ideea ”experimentatorilor extratereștri” (având în spate susținerea Inteligenței Divine) de a oferi omenirii și ”exemplare” rare, capabile să transmită adevăratele mesaje ale Universului, ni se pare foarte plauzibilă. Putem identifica printre aceste ființe alese celebrități din istoria științei și a evoluției sale, precum Moise, Lao Tzî, Confucius(de fapt, Kung Fu Tzî), Solomon, Democrit, Arhimede, Socrate, Aristotel, Giordano Bruno, Galileo Galilei, René Descartes, Isaac Newton, Albert Einstein.
Acești revoluționari ai cunoașterii Universului au adus(uneori, cu prețul libertății sau chiar al vieții lor) istoria și evoluția umanității către ceea ce este astăzi. Ei fac parte dintr-un tablou mult mai vast al ”aleșilor” predestinați să îndrepte umanitatea către progres.
Nu-i putem omite nici pe aceia care au pus în evidență, prin faptele și spusele lor, capacitâțile lor de a percepe informații subtile culese de pe diverse dintre cele 11 dimensiuni ale timpului, relevând evenimente din trecut sau din viitor – confirmate de istorie(vezi cazul celebru al femeii oarbe din Bulgaria, Vanga). Împreună, toți acești Oameni speciali ai istoriei constituie repere importante ale evoluției umanității și mesageri – pe înțelesul tuturor – ai Divinității, prin intermediul civilizației superioare care ne-a ”plămădit” și ne supervizează de milioane de ani. Suntem permanent îndrumați către respectarea legilor Universului; dar, liberul arbitru a construit inevitabil și orgoliile, care ne fac să credem că știm noi mai bine ce trebuie făcut.
Și iată că toate aceste informații au fost închise în Mărul Edenului – fructul simbolic al Cunoașterii Binelui și Răului și al Vieții însăși. Gustând din acest Măr, primele exemplare experimentale - Adam și Eva – nu au făcut decât să preia o mică parte din aceste informații prețioase punând, prin urmașii lor, în funcțiune cu creierul = computerul fantastic al Omului toate ”aplicațiile” existente acolo. Se pare că mai avem încă de ”mâncat” mult din Mărul acesta, ca să înțelegem mai bine Universul Creator și să-i urmăm cu înțelepciune ”fișierele” și programele…
Toate cele de mai sus sunt doar niște ipoteze pe care le-am formulat aici sub fascinația și totodată plăcerea de a consuma mere. Dar, oare de ce nu am putea privi și așa lucrurile. Atunci, am avea explicații mai exacte și științifice despre disciplinele considerate încă ”paranormale”(la marginea/limita normalității) și despre credința religioasă. Tot mai mulți oameni de știință ai epocii noastre – printre care și Einstein! - sunt de părere că în spatele tuturor lucrurilor și cunoașterii stă Dumnezeu!
Cu stimă,
Adrian Florea
Mare Maestru Internațional de Qigong
Doctor în Medicină Naturală(WONM)
Doctor în Servicii Umanitare(WONM)
Maestru Feng Shui
Sifu(Maestru) în Arte Marțiale
82 Responses