Scriam în articolul precedent despre una din cele mai bune soluții pentru a ne regla percepția scurgerii timpului și a ne alinia ritmurilor Universului: Qigong.
PUȚINĂ ISTORIE
În urmă cu mai bine de 10000 de ani, organizarea tribală a oamenilor ce depășeau faza primitivismului presupunea și existența unui personaj misterios, de temut, dar și de mare folos comunității sale, mai ales ca vindecător: șamanul.
Șamanismul a fost prima formă de conștientizare a relației Omului cu Universul Creator, Atotștiutor și Atotputernic: religia. Preceptele formulate de șamani erau respectate cu pioșenie de membrii tribului.
Dintre regulile pe care le impuneau șamanii, cea mai importantă era aceea de supunere necondiționată Forțelor Cerului, pentru a obține mila Lor și a putea duce o viață normală în sânul comunității. Periodic, se organizau ritualuri cu toți membrii tribului, în care dansurile ritmate și invocările vocale jucau un rol determinant în succesul rugăciunilor adresate de oameni Divinității. Alegerea ritmurilor de dans nu era întâmplătoare; ele erau izvorâte din percepțiile extrasenzoriale ale șamanului. Tot pe baza acestor percepții, erau alese și mișcările participanților la dansul ritual.
Ele se bazau pe cunoașterea profundă a caracteristicilor anatomo-fiziologice umane și pe înțelegerea subtilă a cauzelor îmbolnăvirilor. Astfel, cei ce urmau dansul ritual – realiniindu-se ritmurilor naturale ale Universului - își asigurau o sănătate solidă, totodată construind și susținând bunăstarea comunității. Acestea sunt fundamentele a ceea ce avea să devină, în urmă cu circa 600 de ani, uimitorul Taijiquan.
Mai mult: concentrarea în emiterea unor anumite sunete (echivalentul strigăturilor din dansurile populare ale multor popoare de azi) ducea la o perfectă echilibrare a activității ambelor emisfere cerebrale. Imitarea gesturilor unor animale – care erau pe lista celor vânate pentru hrană, sau care erau periculoase pentru ei – le conferea întoarcerea la viața reală, bazată pe instincte naturale și nu pe judecăți și logici deviante, generate de infatuare, orgolii sau ambiții personale. În plus, stabileau un comportament onest, de respect reciproc și sinceritate totală între cei care alcătuiau tribul. Cu alte cuvinte, se formulau primele norme de comportament civic.
Împreună, aceste practici rituale au dat naștere, în urmă cu aproximativ 8000 de ani, artei numită:
QIGONG
Oamenii implicați sincer în aceste practici au început să constate – după 2000 de ani de exersare – că există o forță nevăzută, misterioasă și totuși omniprezentă, care îi ține în viață. Vechii locuitori ai Tibetului, Indiei și vecinii lor din actualul teritoriu al Chinei au considerat că respirația este esența supraviețuirii dându-i denumirea de qi, cu sensul de suflu. Așa s-au dezvoltat nenumărate tehnici de respirație, menite să cultive o sănătate maximă, sau să vindece anumite afecțiuni. Dar, alte secole de practică, prin care se exersa atingerea unor perioade cât mai lungi de oprire a respirației, au condus la concluzia că, în ciuda importanței de netăgăduit a respirației, nu aceasta este esența adevărată a supraviețuirii. Maeștrii care au atins performanțele de a-și opri respirația timp de mai multe ore, zile, chiar și până la 30 sau 60 de zile, au demonstrat că dincolo de aceasta există altceva – nevăzut, dar de nelipsit pentru orice vietate de pe Pământ: energia vitală. Astăzi, am putea-o numi energia care întreține celula vie, indiferent ce tip de celulă ar fi. Astfel încât termenului de qi i-a fost atribuit acest sens.
Cum, în limba chineză termenul gong (pronunțat: kung) desemnează măiestrie, artă, atunci este lesne de înțeles denumirea disciplinei multimilenare QIGONG = măiestria(arta) lucrului cu energia vitală.
Performanțele au aparținut, în primă instanță acelor șamani despre care vorbeam mai sus. Ei au practicat cu perseverență tehnicile de lucru cu qi-ul, inventând mii de forme de exerciții care să le dezvolte capacitățile extrasenzoriale și forțele de dirijare, concentrare și manipulare a acestei forme de energie.
Mulți au ajuns la performanțe ce ni se par astăzi imposibile, sau înșelătorii ale unor scamatori de circ. Dar, la unii dintre aceștia a început să-și facă loc trufia celui ce poate mai mult decât alții, dorința de a-și exercita abilitățile dobândite pentru a controla și stăpâni grupuri mari de oameni; chiar și pentru a-și ucide oponenții. Aceștia, devenind amenințări pentru societate, au fost anihilați de către cei ce-și păstraseră verticalitatea și etica, determinând crearea unor societăți secrete, în care se putea învăța și perfecționa disciplina Qigong în paralel cu educația morală și acceptarea regulilor aspre de pedepsire în cazul încălcării acestora. Noii practicanți erau selectați de la vârste fragede – între 5 și 7 ani – proveniți din familii numeroase și sărace și crescuți în locații secrete, izolate, fără a mai putea intra în contact cu părinții și frații lor.
Abia atunci când învățăcelul era considerat și testat ca fiind la maturitate, căpăta libertatea de a-și alege propria cale în viață. Dar, jurământul respectării regulilor morale rămânea valabil până la sfârșitul zilelor sale.
Poate că acesta este unul din motivele pentru care Qigong nu a fost remarcat și răspândit în lumea Occidentală, decât foarte recent: mai puțin de 100 de ani. Spre deosebire de Yoga, care a devenit un subiect de interes încă de la sfârșitul secolului XIX în Europa, prin intermediul britanicului Paul Brunton. Așa se face că pătrunderea în zona europeană a Qigong-ului s-a făcut foarte timid și sub denumirea de Yoga chinezească. Deși există deosebiri profunde între cele două discipline, ele au totuși unele elemente asemănătoare(poziții de bază, tehnici respiratorii, tehnici terapeutice etc.). Primele practici prin care s-a făcut cunoscută această artă chinezească în Occident au fost cele de Taijiquan(se pronunță aproximativ: thai-ci-ciuan)
Spuneam în rândurile de mai sus că, în urmă cu circa 600, apărea în China acest exercițiu fascinant. Autorul său era un călugăr Shaolin care-și dobândise dreptul la o viață autonomă, permițându-i-se să părăsească celebra mănăstire.
Trebuie să subliniez un fapt extrem de important: aici s-a dezvoltat, în urmă cu circa 1400 de ani, sub îndrumarea unui ascet budhist indian pe nume Bodhidarma,
ceea ce putem numi Qigong-ul Modern. Cele mai multe dintre tehnicile superioare ale acestei arte au apărut și au fost perfecționate între zidurile Mănăstirii Shaolin. Aici, urmărindu-se creșterea capacităților de comunicare cu Divinitatea, de concentrare și penetrare în adâncurile filosofiei religioase, au fost concepute și cultivate cele mai avansate forme de Qigong. Creator al variantei religioase numită Chan Budhism, Bodhidarma (călugării mănăstirii Shaolin îi pronunțau numele: P’u T’i Ta Mo, iar mai pe scurt: Ta Mo) și-a dorit o implicare totală a călugărilor în actul de credință. Fără a declara distinct acest lucru, el a creat cea mai puternică școală de Qigong.
Călugării au învățat că trăiesc într-un Univers dinamic, în continuă transformare. Ceea ce i-a condus spre introducerea unui program complex de exerciții pentru a intra în rezonanță perfectă cu Legile Universului, să se reintegreze ritmurilor cosmice și naturalului. Să privească mai atent și cu respect natura și vietățile care-și conduc viața instinctiv, respectând mesajele firești ale naturii. Ori, toate aceste vietăți – animale terestre sau subacvatice, păsări, insecte și chiar plante – sunt dotate atât cu instictul de a se hrăni, cât și cu cel de supraviețuire în condiții de pericol. Urmând aceste exemple, ei au conceput exerciții care să joace atât rolul de consolidare a sănătății, cât și cel de autoapărare.
Din aceste motive, găsim în portofoliul Shaolinului o seamă de tehnici care pot fi privite drept arte marțiale; dar, în mod corect, ar trebui numite arte de autoapărare fizică, sau arte de supraviețuire. De aici a pornit și eroarea – comisă chiar și de mulți chinezi - de a numi aceste tehnici kung fu.
De fapt, traducerea reală a acestui termen este: atingerea unui înalt nivel de măiestrie (indiferent de domeniul de activitate). În realitate, toate tehnicile create în Mănăstirea Shaolin constituie un nivel avansat de Qigong, care poate fi aplicat și în cazul luptei de autoapărare.
Un exemplu poate fi chiar situația în care Împăratul Li Shiming(598 – 649) a căzut prizonier în luptele cu mongolii. Atunci, la rugămintea dregătorilor Curții Imperiale, doisprezece călugări Shaolin au descins în tabăra mongolă, recuperându-l pe bietul împărat. Smeriți și modești, călugării au cerut permisiunea să se întoarcă la mănăstire, fără să ceară nici o răsplată!…
Totodată, Qigong înseamnă pentru călugării Shaolin modalitatea de a intra în perfecta relație energetică a corpului cu Universul. Starea numită de ei Corpul de Diamant, sau Corpul Solar este apogeul acestei relații, în care corpul fizic poate fi observat în obscuritate totală ca un...cer înstelat. Cele 365 de acupuncte de pe fiecare jumătate a trupului pot fi văzute strălucind în întuneric.
O dată atins acest nivel, călugărul este pregătit să împlinească scopul formulat de Bodhidarma. El poate fi exprimat astfel: dacă Divinitatea mi-a oferit, alături de minte și spirit, un trup, am datoria să-l aduc și pe acesta la cele mai înalte performanțe, spre a-i mulțumi Marelui Creator pentru toate aceste daruri. 
În acest context, înțelegem că Qigong este, mai presus de orice, calea prin care să putem fi recunoscători Divinității(nu contează în care religie) pentru că ne-a creat. În subsidiar, bazându-se pe toată școala milenară a șamanilor și, mai apoi, a medicilor Orientului Îndepărtat, putem aplica tehnicile de Qigong inclusiv pentru redobândirea sănătății.
Așadar, trebuie să privim Qigong-ul ca pe un mijloc mereu actual de a ne păstra/recăpăta relația de armonie cu Universul.
Să nu privim această extrem de valoroasă disciplină nici ca pe o artă marțială, nici ca pe o simplă gimnastică de sorginte chinezească. Qigong constituie o adevărată știință a relației Omului cu Pământul și cu Cerul – așa cum o definea legendarul împărat chinez zeificat Fu Hsi, acum 4200 de ani.
Este o aplicație extrem de avansată și profundă a Medicinii Tradiționale Chinezești(MTC).
În același timp, cei ce ating nivelul de Maeștri în Qigong sunt și adevărații Maeștri de Feng Shui(arta adaptării mediului cu Omul). Cunoştințele ample ale astrologiei chinezești se îmbină cu percepțiile extrasenzoriale ale Maestrului, cât și cu cele despre filosofia taoistă, MTC, arhitecură, ştiinţa cromaticii, construcții, materiale de construcții și geometrie descriptivă. Toate acestea alcătuiesc condițiile de punere în rezonanță cu ritmurile Universului și cu legile sale implacabile.
Qigong nu poate fi o alternativă, ci o complementaritate la medicina modernă și nici nu poate fi privit cu ostilitate, ca și cum ar fi o metodă primitivă și depășită de medicina științifică a lumii secolului XXI.
Vă voi da doar un exemplu:
De peste 4000 de ani, maeștri care se ocupau de medicina tradițională în China au constatat că, în spațiul ocupat de intestinul subțire, există o aglomerare de câteva miliarde de celule nervoase, care ar putea fi identificată drept creier abdominal. Acest al doilea creier al nostru poate crea o relație biunivocă între tulburările funcționale ale unor părți din intestinul subțire și unele stări emoționale, precum depresia, anxietatea, frica etc. Eu explicam la cursurile mele acest lucru încă de acum 30 de ani. În vara anului 2000, Institutul de cercetări Medicale “Max Planck”, din Germania, anunța(fără să ştie despre cunoştinţele străvechi ale chinezilor!) descoperirea creierului abdominal 
și a interacțiunii cu intestinul subțire, respectiv cu aceleași stări emoționale pe care le-am menționat mai sus!!! Iată, deci, că Qigong poate fi chiar mai avansat decât s-ar fi crezut în cunoașterea corpului uman, fiind confirmat de cercetări științifice actuale. Este doar unul din argumentele privind complementaritatea Qigong-ului cu m,edicina modernă.
Dar, mai sunt și alte exemple.
Mă opresc aici, doar pentru că poate ați obosit să citiți atâtea pagini într-un singur articol. Dar, în următorul, vă voi explica cu multe amănunte cât de valoros este Taijiquan-ul și veți înțelege că acest minunat exercițiu nu este decât chintesența practicilor de Qigong.
Citiți, în curând, următorul articol!
Adrian Florea - Mare Maestru Internațional de Qigong, Maestru Feng Shui, Specialist în MTC
