În Săptămâna Patimilor, vorbim mult despre suferinţele prin care Fiul Omului - Întruparea Domnului în chip de Om - le-a parcurs până la răstignire şi moarte. Deplângem soarta Celui venit pe Pământ ca Învăţător, condamnăm cu lacrimi în ochi cruzimea cu care cei care, până mai ieri, Îl ascultau şi Îi sorbeau cuvintele pline har, L-au umilit, L-au torturat şi L-au insultat, L-au batjocorit sporindu-I suferinţele trupeşti. Dar, privim toate acestea ca nişte observatori neprihăniţi, judecându-i pe evreii şi romanii din acea vreme. Ca şi cum ei ar fi singurii vinovaţi pentru că azi nu-L avem pe Hristos printre noi, binecuvântându-ne şi povăţuindu-ne la fel ca acum două milenii. Poate că ar fi mai bine pentru noi, toţi creştinii, să acceptăm ADEVĂRUL: păcatul necredinţei, trădarea, înclinaţia spre violenţă şi cruzime nu sunt doar ale celor din istorisirile evanghelice. Ci, sunt ale noastre, ale tuturor, din negura vremurilor şi până azi. Adesea, iubim atât de mult defectele şi păcatele noastre, încât suntem dispuşi să călcăm peste Legile Divine, să-i blamăm şi să-i distrugem pe apărătorii acestor Legi, găsind cele mai logice şi argumentate motivaţii. De fiecare dată, Îl mai răstignim o dată pe Cel venit să ne Mântuiască. Îi învinuim pe evreii şi romanii care l-au ucis pe Iisus, uitând că ei nu sunt decât nişte personaje-simbol ale slăbiciunilor şi trufiilor Omului. Căci, numai cei slabi şi trufaşi sunt gata să distrugă tot ce ar putea să-i ducă pe Calea anevoioasă şi smerită a îndreptării şi a plecăciunii în faţa Legilor Adevărate.
De aceea, ar trebui să privim Săptămâna Patimilor cu sentimentul vinovăţiei apăsând dureros pe umerii noştri de păcătoşi. Şi, nu cu evlavia credincioşilor care văd doar păcatele altora şi cer Mila Divină cu insistenţa cerşetorului de care nu mai scapi dacă nu-i dai bănuţul. Ar trebui să ne asumăm cu capetele plecate vina de a încerca mereu şi mereu să-L mai ucidem încă o dată şi încă o dată şi încă... pe Cel ne arată Calea în fiece clipă. Ar trebui să privim Sfânta Înviere ca pe o lecţie permanentă, din care să răzbată mesajul subtil: EU sunt Dumnezeu! EU sunt Începutul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor. EU sunt Universul însuşi. Cum puteţi crede că aveţi puterea de a ucide Universul, în care voi nu sunteţi decât nişte minuscule grăunţe?!! Smeriţi-vă şi chinuiţi-vă pentru a vă mântui de păcatele voastre!!
Iar noi, oamenii, ne bucurăm de Minunea Învierii pentru că asta ne dă speranţa că vom putea şi noi să facem acelaşi lucru. Prăznuim şi ne veselim, adâncindu-ne în păcatele noastre, cu gândul confortabil că ne va veni şi nouă rândul să...înviem. Avem un singur motiv real pentru a face din Sfânta Înviere un prilej de bucurie şi ospeţe: LECŢIA DIVINĂ ne mai dă - prin mila fără de margini a Creatorului - de fiecare dată, învierea speranţelor că vom reuşi cândva să înţelegem Adevărul Absolut şi să urmăm Calea Lui. În fiecare an, avem o nouă şansă de a vedea Lumina Învierii în adâncul conştiinţei fiecăruia dintre noi.
Şcoala QITAKY®-QIGONG vă urează tuturor SĂ VĂ UMPLEŢI DE LUMINA SFÂNTĂ A ÎNVIERII , SĂ DĂINUIE VEŞNIC ÎN INIMILE VOASTRE FLACĂRA IUBIRII ŞI SMERENIEI!
Numai aşa putem fi siguri că veţi avea UN PAŞTE FERICIT!
