Curs de iniţiere QITAKY-QIGONG – sau CRĂCIUNUL de vis

Vechii șamani ai vremurilor imemoriale, dotați cu simțuri mult mai dezvoltate decât semenii lor au fost precursorii "artei manipulării energiilor subtile". Mult mai înțelepți decât co-tribalii lor, șamanii au înțeles repede că harul lor, cultivat la performanțe maxime, putea să devină un pericol pentru cei neinițiați, dacă ar fi fost transmis unor oameni cu moralitate îndoielnică, lipsiţi de smerenie, dornici doar de putere și control total asupra celor din jur. Din aceste motive, Marii Maeștri au ales să selecționeze viitorii urmași și pe criterii spirituale. Ei au realizat că NUMAI un spirit evoluat prin credință adâncă - într-un sistem religios sau altul - putea fi un cert și loial continuator al școlii secrete de Qigong.  Cu alte cuvinte, un adevărat practicant de Qigong nu trebuie să fie neapărat un religionar budhist. Ci, poate aparține oricărui sistem religios. Astfel, arta Qigong a căpătat universalitate, demonstrând lumii că , de fapt, Universul nu este decât Dumnezeu Însuși, Cel Unic și Atotcuprinzător; că Unicitatea Marelui Creator este dovedită de unicitatea fiecărei Legi Fundamentale, dintre cele care guvernează Universul. Adică, peste tot în Univers, legile sunt aceleași și nu diferă decât modul de exprimare a lor.

Așadar, un bun creștin poate fi un practicant de Qigong la fel de bun ca și un bun musulman, ca și un bun mozaic, ca și un bun budhist, ca și..., ca și...Brad cu chinezoaica

Se întâmplă, însă, un lucru interesant. Creștinii sunt răspândiți aproape pretutindeni în lume - cu o densitate mai mare, sau mai mică - și toți au gânduri frumoase privitoare la una din cele mai mari sărbători: cea a nașterii Mântuitorului Iisus Hristos - Crăciunul. Mulți sunt habotnici și respectă cu sfințenie postul de 7 săptămâni dinaintea sărbătorii. Spiritul pios al fiecărui creștin habotnic se însumează cu al celorlalți, dând o rezultantă uriașă ce se manifestă subtil, dar puternic, în mediu. Mai sunt și destui creștini care nu se dedică strict preceptelor religiei, ignorând alimentația de post. Și, totuși, aceștia creează o masă imensă a celor care gândesc cu bucurie și nerăbdare la praznicul Crăciunului, la darurile pe care le vor primi, sau le vor face celor dragi, la distracțiile din zilele vacanței aferente sărbătorii. Și aceștia devin o "armată" puternică a gândurilor pozitive, optimiste și chiar filantropice.

Dacă vom însuma rezultanta habotnicilor cu aceea a non-habotnicilor vom vedea că, în această minunată perioadă a Postului Crăciunului, planeta noastră este dominată de o imensitate de energii purtătoare de informații pline de iubire, dăruire, toleranță, iertare și împăcare. În plus, să nu uităm ce bucurie imensă şi cât entuziasm se nasc în sufletele celor mai prolifici producători de ornamente şi obiecte specifice sărbătorii Naşterii Mântuitorului: chinezii. Ei cresc cu peste un miliard numărul celor care se gândesc cu optimism şi la marea sărbătoare creştină. Chiar dacă foarte puţini dintre ei sunt creştini...

Nu trebuie decât să știm să ne folosim, cu înțelepciune și credință, de acest Mare Dar Divin și să ne adâncim în cunoașterea minunatei "arte a gestionării energiei vitale Qi" ce poartă în miezul său sâmburele comun al tuturor religiilor de pe Pământ.

Acestea sunt motivele pentru care vă invit din tot sufletul meu de creștin, dar şi de Maestru, la noul curs de inițiere în Qigong din săpămâna 4 - 9 Decembrie, 2017!!!

Performanțele cursanților - chiar dacă nu sunt creștini! - vor apare mult mai repede și mai pregnant, în această săptămână. Iar, bucuriile adânci, spirituale se vor ivi în toată plenitudinea lor. Cu siguranţă, la aceste performanţe vor contribui suplimentar efectele smeritului Post al Crăciunului(desigur, doar dacă veţi fi dispuşi să-l urmaţi...).

Vă așteptăm la înscrieri la unul din telefoanele: 0722243008, sau 0744985006,sau 0723651153. Tot aici veți putea cere detalii suplimentare.

Taxa de participare este de 550 RON/pers.

Elevii, studenţii, şomerii şi pensionarii beneficiază de un preţ redus: 480 RON/pers.

Înscrierile se fac la sediul nostru din str. Dr. Iuliu Barasch 12, ap.1, interfon 1, sector 3, sau la sala de sport a Colegiului Naţional "Sf. Sava", în zilele de Luni şi Vineri, între orele 19.00-21.00.

Vă aşteptăm cu sufletul deschis,

Adrian Florea - Mare Maestru Internaţional de Qigong

                                      Fondator al stilului de Qigong QITAKY®Pom de Craciun

No Comments Yet.

Leave a comment