Atunci când Creatorul a detectat gravele abateri ale unor fii ai săi de pe Pământ, a încercat să le dea o lecție dură: Sodoma și Gomora au fost transformate în cenușă.
A fost nevoie de pilda impresionantă a jertfei celui întrupat din Energia Divină ca și Om. Proiectat în mijlocul nostru pentru a-l percepe din perspectiva noastră limitată, Iisus - în traducere: cel ce poartă - ne-a adus mesajul Universului dumnezeiesc despre ceea ce trebuie să fim pentru a-i urma legile Creației.
Atunci, oamenii nu au înțeles exact tainele acestui mesaj. Abia, după ce au realizat ce uriașă crimă au comis, încercând să-L ucidă pe Dumnezeu-Universul.
Și, iată că astfel a fost cucerită atâta omenire de pe Terra de căldura creștinismului, alăturându-se celorlalte religii. Așa am devenit, mulți dintre noi, copiii Lui întru semnul Sfintei Cruci.
Noi, cei din Școala QITAKY-QIGONG, respectând toate credințele din lume, ne smerim în fața jertfei lui Hristos, în speranța mântuirii noastre și a întregii omeniri, sperând să urmăm cât mai fidel legile Universului, înțelegând că mesajul Sfintei Învieri este ieșirea din Întunericul păcatelor și deschiderea în Lumină a drumului către curăție, iubire, iertare și vindecare.
De aceea, vă doresc tuturor să simțiți din plin bucuria reînvierii speranțelor pentru tot ce este mai bun și mai minunat în acest Divin Univers.
UN PAȘTE PLIN DE LUMINĂ ÎN SUFLETE!
Adrian Florea - fondator QITAKY-QIGONG